La sfârşit de an, se lansează provocări pentru organizarea Şcolii Academice Gheorghe Lazăr 2023, la Avrig

La sfârşit de an, se lansează provocări pentru organizarea Şcolii Academice Gheorghe Lazăr 2023, la Avrig

Pornind de la ideea că orice eveniment important şi de valoare, are nevoie de timp suficient pentru a fi pregătit aşa cum se covine, astfel încât să devină memorabil, organizatorii Şcolii Academice Gheorghe Lazăr de la Avrig (ŞAGL) au demarat deja pregătirile pentru ediţia a VII-a a manifestării, ce va fi găzduită, cel mai probabil, în luna septembrie a anului viitor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cu o temă deja stabilită ((„Apostolatrul lui Gheorghe Lază în timp”), dedicată comemorării a 200 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui cărturar al neamului românesc, şi cu o primă listă a lectorilor deja aleasă, organizatorii au lansat deja invitaţia ca fiecare dintre cei ce vor participa să stabilească tema lucrării ce va fi prezentată şi să lucreze serios pentru documentarea, elaborarea şi/sau definitivarea acesteia. „Provocarea” adresată participanţilor la ŞAGL 2023 a fost lansată cu doar câteva zile înainte de finalul acestui an şi vine din partea prof. univ. dr. Emilian M. Dobrescu, membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România, unul dintre cei ce şi-au adus o contribuţie însemnată la organizarea şi desfăşurarea ediţiilor anterioare ale manifestării, care îşi doreşte ca, până la finalul lunii mai 2023, să fie gata toate comunicările ce vor fi prezentate la Avrig.

Printre cei „vizaţi” de îndemnul profesorului Dobrescu se află persoane ce îşi desfăşoară activitatea profesională în diverse domenii, cum sunt preoţii ortodocşi Vasile Gafton şi Ovidiu Vili Stroe, bibliotecara Maria Grancea, cadrele didactice universitare Ana Grama, Ioan Opriș, Aurel V. David, Gheorghe Bichicean, Edith Mihaela şi Emilian M. Dobrescu sau Alexiu Tatu, Cosmin-Crăciun Cruciat, Petre Din etc. Cu siguranţă, majoritatea celor invitaţi va răspunde prompt, astfel că există toate premisele unei manifestări interesate, aşa cum merită memoria avrigeanului Gheorghe Lazăr, cel ce a întemeiat învăţământul superior în limba română.

În acelaşi timp, participanţii la ediţiile anterioare ale ŞAGL consideră că marcarea bicentenarului de la moartea lui Gheorghe Lazăr trebuie să aibă o importanţă, vizibilitate şi reprezentatibilitate naţională, astfel că manifestarea de anul viitor trebuie gândită pentru o perioadă mai lungă de desfăşurare şi cu un program de activităţi mai amplu.

Şcoala Academică Gheorghe Lazăr este organizată de Primăria şi Consiliul Local al oraşului Avrig, prin Biblioteca Orăşenească Avrig, cu sprijinul mai multor colaboratori.

Autor - Dan FRÂNCU
30 decembrie 2022 la 07:43
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 5 ore
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 7 ore
ŞURA MICĂ: Oameni, tradiție și comunitate în sărbătoare
Locuitorii din Şura Mică şi oaspeţii lor au petrecut astăzi, de Sfânta Maria, în cadrul evenimentului „Zilele comunei...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 8 ore
„ASTRA în Festival”, în sărbătoare de Sfânta Maria
Mii de sibieni şi turişti au ales să petreacă, astăzi, o zi de relaxare în CNM ASTRA, de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 10 ore
InfoCons lansează Centrul de Protecția Consumatorilor în Domeniul Energiei
Într-o perioadă în care subiectul energiei electrice și al facturilor la curent se află zilnic în atenția consumatorilor,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 11 ore
15 august, zi de mare sărbătoare pentru ortodocșii sibieni. Părintele Bogdan Fluieraș: „Vorbiți-i în rugăciune despre bucuriile voastre, dar mai ales despre ceea ce vă doare”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Accident pe strada Unirii din Cisnădie. O femeie de 86 de ani, transportată la spital
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, pe strada Unirii din Cisnădie, după ce un triciclu condus de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 13 ore
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 16 ore
Patru persoane, între care doi copii, au ajuns la spital după un accident pe A1, la Săliște
Patru persoane, între care doi copii de 2 și 6 ani, au fost transportate la spital sâmbătă dimineața,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 16 ore
Primăria Mediaș recomandă respectarea regulilor de siguranță împotriva incendiilor în perioadele secetoase și caniculare
În aceste perioade cu temperaturi ridicate, secetă și vegetație uscată, autorităţile locale recomandă maximă responsabilitate, respectarea normelor de...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
ŞURA MARE: Primăria vinde terenuri pentru case
Sub devizia „Construiește-ți viitorul la Șura Mare!”, Primăria comunei Șura Mare îi invită pe cei interesaţi să descopere...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 17 ore
Răbdarea lutului și redescoperirea încetului | Povestea „Cristina Balerina”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 17 ore
ŞEICA MARE: Încă un pas înainte pentru cadastru imobiliar
Primăria Comunei Șeica Mare informează cetățenii că, în perioada 1 aprilie – 31 iulie 2026, au fost colectate...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.