La Fofeldea, fiecare troiță și cruce contează!

„Cruce albă, cruce albastră, lângă margine de drum 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ocroteşte lumea toată  ce ţi se-nchină acum …”

Sâmbătă, 6 august, a avut loc prima sfințire de cruce de hotar, din Folfeldea. În prezența a peste 30 de fofelzeni, preotul paroh Horațiu Barac a oficiat slujba de sfințire a unei cruci situată  pe drumul comunal de intrare în sat, la cca. 300 m pe partea stângă, după podul Fofelzii. Povestea crucii o relatează chiar Ioan Gruncă, președintele Asociației Cultural Edilitare August Treboniu Laurian, cel care s-a ocupat de toate reparațiile: «Am făcut această reabilitare la îndemnul mamei mele, Ana Gruncă, născută Bibu, fiind o promisiune făcută ei, pe care am dorit să o duc la îndeplinire. Bunica mea Silvia, mama ei,- care mai avea trei copii din prima căsătorie Toma, Silvia şi Nicolae – Velţani toţi, rămânând văduvă s-a împreunat cu Bibu Nicolae, tatăl mamei mele. 

La doar 6 ani (în 1926) moare şi mama ei Silvia, iar mama mea, Ană, rămâne orfană şi de mamă. O ce viaţă şi ce chin! De multe ori când treceam pe lângă această cruce, ce astăzi cu onoare şi mărire o sfinţim şi o cinstim, îmi spuneam cu mândrie şi durere că această cruce a fost ridicată de bunicul ei dinspre mamă: TOMA VELŢAN 1852-1932 – „Moşu TOMA” – strămoşul meu. Astăzi, suntem la peste un secol de la ridicarea ei – în 1921 -, de „moşu TOMA”, care a mulţumit astfel lui Dumnezeu că după război familia s-a reîntregit cu americanii veniţi acasă, de peste „bultoc” (ocean). Eu am încercat pe cât posibil să respect forma originală a crucii, dar din scrisul frumos românesc – datorită vremii şi vremurilor – nu a mai rămas decât „Toma Ve …”. Icoana Maicii Domnului, cu pruncul Isus şi cu lacrima pe obraz am pus-o după ce m-am consultat cu mai multe persoane, cunoscătoare în acest sens.  Trag nădejde că această cruce dela margine de drum – cum a rezistat un secol – să mai reziste mult şi bine, să ne lumineze calea şi să ne protejeze pe noi toţi, vremelnici şi trecători pe acest pământ».

Menționând că toți cei prezenți au apreciat efortul depus de domnul Ioan Gruncă – o parte din ei propunându-și să-i urmeze exemplul -, amintim că crucile și troițele de hotar, au fost și rămân monumente creștine, privite cu evlavie, în toate vremurile. Multe sunt construcții simple (cruci), ridicate pentru a marca locul (la răscruci de drumuri, pe hotar, etc) atribuindu-li-se puteri divine (de rezistență împotriva ispitelor diabolice, purificare și sfințire) dar și unul de orientare și distanță față de alte repere, cunoscute de săteni. Marcând vechi drumuri (unele dispărute), aceste puncte de referință utilitare – în orientare și hotărnicii -, sunt parte dintr-un patrimoniu material, în curs de dispariție. Un pas mic – ce trebuie consemnat -, ce poate fi urmat de toți cei care iubesc patrimoniul satelor noastre! Marius HALMAGHI

 

Autor
11 august 2022 la 06:08
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 51 minute
Plimbări în canotcă, ateliere gastronomice și concert Subcarpați, în weekend, la Muzeul ASTRA
În aceste zile Muzeul ASTRA este locul de întâlnire a minorităților etnice din România, în cadrul evenimentului ASTRA...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
Sistem modern de servire a mesei la Spitalul de Pneumoftiziologie
Pacienții Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu vor beneficia de un sistem modern de servire a mesei, printr-o investiţie de...
Actualitate
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
O vânzare de puşcă cu aer comprimat, “interceptată” de poliţie
Polițiștii din Mediaș, au organizat miercuri o acțiune de prindere în flagrant pentru a depista o persoană care...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.07.2025 Loc. RACOVIŢA:...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
Fructele românești au ajuns un lux: un kilogram de pepene aproape cât unul de portocale
Suntem la mijocul verii, când piețele sunt pline de fructe românești, însă prețurile au crescut vizibil, iar diferențele...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
(Actualizare) Tamponare în lanț în zona Veștem. Un minor de 10 ani a fost rănit
Actualizare: Potrivit IPJ, este vorba despre un accident rutier în care au fost implicate 2 autoturisme și o autoutilitară,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Acțiuni de informare privind sănătatea reproducerii desfășurate de DSP Sibiu: „Tinerii, cei mai interesați”
Direcția de Sănătate Publică Sibiu a desfășurat marți, 15 iulie, o serie de acțiuni de informare dedicate sănătății...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 17 ore
Minora de 6 ani, dispărută din fața grădiniței a fost găsită rapid de polițiști
O fetiță de 6 ani, dispărută din fața unei grădinițe din municipiul Sibiu, a fost găsită în timp...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 18 ore
La Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Mediaș va fi amenajat un teren de sport multifuncțional. Teren va fi deschis și copiilor din comunitate
În incinta Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă (CSEI) Mediaș va fi amenajat un teren de sport multifuncțional, unde...
Actualitate
2 min de citit
acum 19 ore
„QuChess Festival – Memorial Elisabeta Deliman” – turneu de șah rapid și Blitz, la Mediaș
Sâmbătă și duminică (19 – 20 iulie), Sala de Sport a Școlii Gimnaziale nr. 5 Mediaș va găzdui...
Actualitate
1 min de citit
acum 19 ore
Bilanț pentru Făgăraș Fest 2025
Încă nu s-au stins pe deplin ecourile ediției 2025 a Făgăraș Fest, ce s-a desfășurat în zilele sfârșitului...
Actualitate
6 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 19 ore
Ce facem în weekend: participăm la un spectacol de balet și operă în Piața Mare, mergem la cimitirul vesel din Muzeul ASTRA sau ne plimbăm cu Mocănița
Din nou vremea frumoasă din weekend va fi numai bună de ieșit la plimbare, mai ales că oferta...
Actualitate
4 min de citit