Plimbări în canotcă, ateliere gastronomice și concert Subcarpați, în weekend, la Muzeul ASTRA

Plimbări în canotcă, ateliere gastronomice și concert Subcarpați, în weekend, la Muzeul ASTRA

În aceste zile Muzeul ASTRA este locul de întâlnire a minorităților etnice din România, în cadrul evenimentului ASTRA Multicultural, ajuns la ediția a X-a.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Vizitatorii sunt așteptați la ateliere meșteșugărești, la ateliere muzicale și de dansuri tradiționale multietnice, la un concert live, la tradiționalul maraton gastronomic multietnic sau la ateliere interactive pentru adulți și copii. La eveniment participă peste 300 de meșteri, artiști, muzicanți, dansatori și bucătari.

Cei care trec pragul Muzeului ASTRA în aceste zile sunt invitați tot în cadrul ASTRA Multicultural, să exploreze traseele tematice pe apă vâslind în canotci și să deguste preparate din gastronomia Deltei Dunării, iar cei mici să participe la ateliere interactive de construcție pagăi și de reciclare creativă din elemente naturale. În centrul atenției vor fi și plimbările cu canotcile organizate alături de ROWMANIA, un traseu tematic denumit sugestiv ,,Delta lui Ivan în Muzeul ASTRA”, care va fi inaugurat oficial vineri, 18 iulie, la ora 14,00.

„Muzeul ASTRA organizează evenimentul „ASTRA Multicultural”, ajuns la ediția a X-a. În acest an, programul ASTRA Multicultural cuprinde: ateliere meșteșugărești interactive; un târg al meșterilor din comunități multietnice; ateliere educaționale pentru copii – construcție pagăi, reciclare creativă, dans – „Patrimoniul intangibil european în mișcare” – Dance ICH, conservare preventivă; ateliere muzicale și de dans la Festivalul de muzică și dansuri tradiționale multietnice; workshop de dans și un atelier de dansuri tradiționale maghiare marca Dance ICH – animații muzicale pe Calea Minorităților Etnice, Memoria instrumentelor muzicale tradiționale (atelier); „Caval Battle” marca Subcarpați; concert live SUBCARPAȚI – NEAMURI – Vasil Ziu & The Soul of Myzeqe, Albania, Floare de maidan.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

De asemenea, ca în fiecare an, va avea loc un maraton gastronomic multietnic, un  periplu prin gusturile bucătăriilor sibiene din Țara Oltului, Valea Târnavelor, Țara Secașelor, dar și prin cele rome și maghiare.

Motto-ul acestei ediții este: „Împreună! Muzeul ASTRA și Comunitățile generatoare de patrimoniu!”. Muzeul ASTRA se alătură și susține eforturile întregii comunități locale pentru campania Împreună pentru Praid – Să menținem vie inima Ținutului Sării!, contribuind prin această invitație la campania de stimulare și promovare a turismului local din zona puternic afectată de inundații. Muzeul ASTRA își propune să sprijine comunitățile generatoare de patrimoniu din zona afectată și să aducă în atenția publicului vizitator și a specialiștilor în domeniu bogăția și diversitatea patrimoniului cultural local”, au transmis reprezentanții Muzeului ASTRA.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Nedeia DICU
18 iulie 2025 la 07:52
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Comentarii 1

  1. Un cititor

    La paeudoconcertul de vineri bubuiau boxele pentru 10-15 spectatori. Ciprian Ștefan-organizator.

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 minut
MARPOD: Construcțiile fără autorizație pot fi regularizate. Ce trebuie să știe proprietarii
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
• acum 6 minute
Motocicliștii vor putea înainta printre mașinile oprite la semafor și folosi benzile pentru autobuze. Parlamentul a adoptat noile reguli
Asociația „motoADN” a anunțat adoptarea de către Camera Deputaților a proiectului de lege care modifică regulile de circulație...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 minute
GURA RÂULUI: Spectacole-manifest împotriva bullying-ului, puse în scenă de elevii Liceului „Onisifor Ghibu”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Veșmântul Sfintei Parascheva, spre închinare la Biserica „Sfântul Luca” din Sibiu
Credincioșii sibieni se pot închina și în acest an la Veșmântul Sfintei Cuvioase Parascheva, adus la Biserica „Sfântul...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 2 ore
Dr. Aaron Frank, sibianul din Orașul de Jos care i-a cunsocut pe Maradona și Ronaldo. Mai multe vieți într-una singură
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 ore
VIDEO | Cristian Pistol a testat ruta ocolitoare de la Sibiu la Boița: 19 minute în locul autostrăzii
Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, spune că a parcurs miercuri, în aproximativ 19 minute, ruta ocolitoare pe...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 13 ore
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 15 ore
Emanuel Drotleff, sasul care nu vrea să plece din Chirpăr: „Aici sunt acasă!”
Rânduiala săsească a ținut Chirpărul, până la 1876,  în subordinea Scaunului Nocrich, o altă comună a Văii Hârtibaciului...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Remiză fără goluri în derbiul dintre campioana şi vicecampioana SuperLigii. Scorul etapei, în Alma – Copşa Mică
AFC Agnita şi ACS Bradu au terminat la egalitate meciul disputat sâmbătă, în etapa a V-a a SuperLigii...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 17 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 09.10.2026 POPLACA, toata...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Inaugurarea Campusului Dual: Tribuna, în capsula timpului
Un exemplar al ziarului Tribuna, singurul cotidian din județul Sibiu, a fost inclus în capsula timpului pregătită cu...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 18 ore
Bookisit strânge cărți pentru biblioteca școlii din Brateiu
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.