Iuliu Maniu, neo-iobagii şi Statele Unite ale Europei! La 21 de ani conducea Tribuna?

Istoria politică a Sibiului nu a fost scrisă, în ultimul secol putându-se consemna personalităţi istorice care şi-au legat destinul de municipiul de pe malurile Cibinului. În 2023, toţi românii ar trebui să sărbătorească pe marele om politic Iuliu Maniu, la 150 de ani de la naştere
(8 ianuarie 1873), comemorând şi 70 de ani de la stingerea lui din viaţă în închisoarea din Sighetu Marmaţiei (5 februarie 1953)! Nu întâmplător, am descoperit lucrarea „Testament moral politic – Principii şi evenimente politice din istoria contemporană a României”, autorul fiind omul politic, prof. în drept civil Iuliu Maniu, iar realizator al ediţiei – Victor Isac. În deschiderea lucrării, un citat, dintr-o cuvântare a lui Iuliu Maniu – imediat după Marea Unire -, susţinea: «Europa de mîine va fi aceea a uniunilor, confederaţiilor, federaţiilor. Acest moment inexorabil nu trebuie să găsească poporul nostru nepregătit. Conducătorii politici trebuie să cultive calităţile profesionale şi morale ale românilor, astfel ca ei să nu devină în noul context de liberă circulaţie a valorilor un fel de neo-iobagi în raport cu alte popoare. Deci, pregătire de specialitate, pregătire politică şi morală, pentru a face faţă concurenţei inevitabile!».

La finele anului 2022, scena politică românească a fost bulversată de decizia Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (UE) privind integrarea României în spaţiul Schengen. Răsfoind „Testamentul …” lui Iuliu Maniu – unul din artizanii Marii Uniri -, am descoperit cap.XIX, intitulat simplu „Statele Unite ale Europei”, un concept iniţiat – încă din 1906 -, de tribunistul A.C. Popovici. Reproducem selectiv: «După cum se ştie, sînt cu trup şi suflet pentru planul Tardieu, pe care îl consider ca primul pas serios în realizarea planului Briand, de solidarizare economică a Statelor Unite europene, unica soluţie de salvare a economiei europene şi a păcii europene. Cît timp cele aproape 30 de state mărunte ale Europei se războiesc între ele, cu graniţe vamale mereu schimbătoare şi din zi în zi mai umflate, mărfurile europene – încărcate cu taxe şi vămi din ţară în ţară, cu comunicaţii care se încrucişează şi se paralizează prin impedimente administrative şi monetare, mai ales într-o atmosferă otrăvită de duşmănii politice – nu pot ţine piept concurenţei produselor americane şi ruse. Produsele americane – obţinute cu maşini perfecţionate şi în cantităţi uriaşe – traversează liber şi ieftin zeci de mii de kilometri inundînd pieţele noastre, iar concurenţa colosului rus adaugă, la maşini şi cantitate, disciplina faraonică suportată de sute de milioane de robi. 1.Nevoia unei politici de înţelegere şi solidaritate europeană. O economie europeană, în plin furnicar războinic, nu poate rezista acestui monstruos cleşte economic. În mod fatal, instinctul de conservare va impune Europei o politică de înţelegere şi de solidarizare economică între ţările sale, dacă vrea să se salveze. La unitatea economică autarhică americană şi la cea rusă care se pregăteşte, EUROPA NU POATE RĂSPUNDE DECÎT CU O ECONOMIE RAŢIONALIZATĂ ŞI SOLIDARĂ A STATELOR SALE (…). Realizarea acestui plan, care se impune fatal, este grea şi cere timp. Atmosfera sufletească trebuie schimbată. REMINISCENŢELE ISTORICE ŞI EXCESELE ŞOVINISTE SÎNT PIEDICI GRELE ÎN CALEA PROGRESULUI, ca şi rivalitatea economică actuală dintre statele europene. Presiunea necesităţilor vieţii economice va trece însă peste toate. Primul pas trebuie făcut. Şi este marele merit al d-lui Tardieu că, încadrîndu-se pe marile puncte ale geodeziei politice a lui Briand, aşează linia de bază a noii topografii economice europene pe punctele cele mai potrivite: Praga-Belgrad-Bucureşti- Viena-Budapesta neexcluzînd adăugirea Poloniei şi Bulgariei. În statele mici, solidaritatea de interese permanente e mai strînsă, presiunea crizei mai violentă. Aci există o tradiţie în legăturile economice, căi de comunicaţie ce se pot racorda şi o atmosferă oarecum pregătită (…). Între trei din aceste cinci state, există o înţelegere politică reuşind strînse raporturi amicale. (…) În plus, viitoarea dezvoltare a acestor ţări din centrul Europei interesează din toate punctele de vedere aproape toate celelalte mari state europene. Centrul Europei, rămînînd dezorganizat, poate fi punct de discordie europeană; dar organizat, poate fi punct de cristalizare, de polarizare pentru economia europeană. O „înţelegere economică” nu are sensul agresiv adoptat de noţiunea „bloc regional” care ar fi să stîrnească, prin ricoşeu, crearea de alte blocuri regionale, cu interese rivale. Nici nu i se pot atribui intenţii politice cum s-au atribuit „Anschluss”-ului germano-austriac. Este meritul
d-lui Tardieu că, pe de o parte, a sugerat ţărilor direct interesate să se înţeleagă din proprie iniţiativă, iar în acelaşi timp, a pus la curent deodată marile puteri: Anglia, Italia şi Germania, cu intenţiile Franţei de a sprijini un astfel de proiect. Şi aceasta la lumina zilei, fără elemente de suspiciune, cerînd sprijinul solidar al tuturor. Un astfel de „bloc” nu are un caracter agresiv.

El este „regional” deocamdată, pentru că nu poate fi, dintr-odată, „european”, dar intenţia este vădită şi planul pe care se construieşte este planul pan-european. (…)».

În lucrarea „Viaţa politică şi PROCESUL IULIU MANIU” (1997), scriitorul Cicerone Ioniţoiu (n.1924) intitula un subcapitol „Luptător din tinereţe până la moarte”, semnificativ şi pentru activitatea sibiană a omului politic. Reproducem parţial: «În timpul mişcării Memorandului, Iuliu Maniu era preşedintele Societăţii studenţeşti „Petru Maior” şi devenise membru în conducerea Partidului Naţional Român, şi a fost însărcinat să se ocupe de organizarea „Tribunei”, organul de presă al partidului încă de la vârsta de 21 de ani, din 1894. (…) După 20 de luni de instrucţie a procesului s-a fixat data judecăţii pe 7 mai 1894, la Tribunalul din Cluj. În toată această perioadă presa românească de pretutindeni a dezbătut nedreptăţile făcute poporului român arătând dreapta argumentare a Memorandului, iar „Tribuna” condusă de Iuliu Maniu a fost prezentă, număr de număr, apărând fruntaşii partidului care avuseseră curajul să aducă la cunoştinţa întregii lumi drama poporului român. Ziua de 7 mai 1894 a rămas şi ea memorabilă. Peste 20000 de ţărani îmbrăcaţi în cămăşi albe au invadat străzile Clujului, veniţi de prin toate satele cu preoţii în frunte. „Tribuna” din acea zi a scris „Ziua de azi va fi pururea înscrisă cu litere de aur în paginile istoriei poporului român ca o zi epocală, ca o zi de triumf a conştiinţei naţionale, ca o zi de izbândă a civilizaţiei europene. …” (Tribuna, nr. 83/1894 – Sibiu)».

Sibiul moşteneşte mărturii ale activităţii desfăşurate de marele om politic pe aceste meleaguri, o parte din acestea fiindu-mi semnalate de directorul Direcţiei Judeţene de Cultură, dr. Ilie Dan Nanu; organizarea unei expoziţii memoriale este mult îngreunată de disiparea bunurilor materiale istorice în diverse colecţii particulare. La numai 5 ani de la sărbătorirea unui centenar de la Marea Unire, câţi tineri sibieni cunosc celebra familie Maniu şi cariera marelui om politic român care a avut un rol determinant, atât în organizarea evenimentelor de la 1 Decembrie 1918, cât şi în conducerea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, guvernând efectiv – de la Sibiu – provincia istorică (1918-1920)? Într-un ipotetic Panteon sibian ar trebui înscris cu litere de aur şi prof. univ. Cassiu Maniu, care a debutat publicistic în cotidianul „Tribuna” (1897) şi s-a stins din viaţă în 21 august 1943, în locuinţa lui de refugiu din Sibiu, înhumarea provizorie având loc în Aula Universităţii Regele Ferdinand Cluj-Sibiu (23 august 1943)! De la catedra de politică a Universităţii el afirma răspicat: „lipsa simţului pentru ordinea morală se răzbună la indivizi, dar mai grav se răzbună la popoare”. Şi tot el susţinea în „Principii de filozofie politică” (1906): «Pervers în natură e tot ce caută plăcere cu durerea altuia. Imperfect e ce caută plăcere fără plăcerea altuia. Perfect este numai aceea ce compoartă bucuria plăcerii universale». Se cunosc casele profesorilor universitari refugiaţi? Unde a fost găzduită familia Maniu, între 1940-1945? În ce casă sibiană a stat familia marelui scriitor tribunist Ion Agârbiceanu? Şi totuşi, unde este înmormântat avocatul şi filozoful tribunist Cassiu Maniu (1867-1946), fratele mult mai celebrului prim-ministru, Iuliu Maniu?