Iulie mai ciudat decât iunie. De la călduţ şi ploaie, la rece şi ploaie nu multă, dar destulă.

Iulie mai ciudat decât iunie. De la călduţ şi ploaie, la rece şi ploaie nu multă, dar destulă.

În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea:

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Luni, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare după orele amiezii, când local se vor semnala averse de ploaie, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare de 40-60 km/h, mai ales asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 28 de grade, iar cele minime între 14 și 15 grade.

Marţi, vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate. Local, se vor semnala averse de ploaie însoțite de descărcări electrice. Pe alocuri vor fi cantități de apă de 10-15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare asociate averselor, cu viteze în general de 40-60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 28 de grade, iar cele minime între 14 și 15 grade.

Miercuri, vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse se vor semnala averse de ploaie însoțite de descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă local de 15-25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, mai ales asociate

Imagine intercalată
Imagine intercalată

averselor, cu viteze în general de 40-60 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 25 de grade, iar cele minime între 11 și 13 grade.

Joi, vremea va fi mai rece decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Pe arii restrânse, mai ales în zonele de munte se vor semnala averse de ploaie. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 și 23 de grade, iar cele minime între 9 și 12 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

În weekend, vremea se va încălzi, devenind caldă spre sfârșitul intervalului. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată la sfârșitul intervalului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Ioana-Cristina Blaga, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
05 iulie 2026 la 16:53
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
CRISTIAN: Transport metropolitan extins
Din ultima săptămână a lunii septembrie, autobuzele de transport metropolitan linia 510, care vin dinspre Sibiu spre Cristian,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Doi răniți într-un accident produs între Mândra și Ocna Sibiului. Trafic îngreunat pe DJ 106 B
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident de circulație produs pe DJ 106 B, între localitățile Mândra și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Recomandarea săptămânii | Maria Șpan: „Micii cercetători descoperă patrimoniul cultural imaterial”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Specialiști ai Spitalului Județean Sibiu, la curs internațional de anestezie și terapie intensivă
O echipă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a participat la International Course on Guidelines and Protocols...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 18 ore
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 18 ore
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 19 ore
Emil Hurezeanu, într-un dialog de colecție cu Tribuna: România, între o falie și o fereastră istorică
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 22 ore
Sibianul Radu Nica candidează pentru Senatul UNITER
Regizorul Radu Nica, născut la Sibiu și unul dintre numele legate puternic de scena Teatrului Național „Radu Stanca”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
• acum 23 ore
Rășinari devine platou de filmare TVR
Rășinariul a îmbrăcat hainele anului 1916. Pitoreasca comună mărgineană s-a transformat în aceste zile în platou de filmare...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferenţă de două posesii, la debutul în noul sezon. ”Fouss” şi MJ înscriu aproape două treimi din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni au fost învinşi, sâmbătă seara, la Piteşti, cu 90-86 în runda inaugurală a noului sezon al...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
Salvamont Sibiu intervine la capacitate maximă: trei misiuni de salvare, simultan, în județ
Salvatorii montani din cadrul Salvamont Sibiu sunt implicați, în același timp, în trei misiuni de salvare desfășurate în...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 1 zi
ACS Mediaş, al treilea succes consecutiv în Liga 3. Meci cu şapte goluri la Săcele
Echipa lui Cosmin Vîtcă a obţinut, sâmbătă după-masă, al treilea succes consecutiv în campionat, după cel de la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.