„Istoria copilăriei” în patru episoade de teatru. Adrian Tibu: "Cu siguranță, cea mai mare provocare a fost să putem genera un dialog creativ între artiști și actori din medii și generații diferite”

„Istoria copilăriei” în patru episoade de teatru. Adrian Tibu: "Cu siguranță, cea mai mare provocare a fost să putem genera un dialog creativ între artiști și actori din medii și generații diferite”

„miniREACTOR” Cluj-Napoca și Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă „Istoria Copilăriei (4 episoade)”, un spectacol-coupé cu păpuși, ce reunește în premieră absolută patru regizori, patru dramaturgi, un scenograf și un compozitor, alături de șase actori, pentru a deschide un dialog provocator cu publicul foarte tânăr din cele două orașe.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Primele reprezentații de la Sibiu vor avea loc sâmbătă, 30 aprilie, de la orele 11 și 18, și duminică, 1 mai, de la ora 11. Premiera de la Cluj – Napoca va avea loc în data de 6 mai.

„Este pentru prima dată când prezentăm un spectacol în coproducție cu un teatru independent și suntem entuziasmați de rezultat. Cu siguranță, cea mai mare provocare a fost să putem genera un dialog creativ între artiști și actori din medii și generații diferite. Acest experiment nu ar fi fost posibil fără curajul celor de la miniREACTOR, care și-au asumat acest proiect într-un context social și economic cu multe turbulențe. Le suntem recunoscători, iar bucuria cea mai mare e că acum putem face acest cadou atât copiilor din Cluj Napoca, cât și celor din Sibiu”, a afirmat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

Producția are la bază patru texte noi scrise de Petro Ionescu, Alexa Băcanu, Alex Moldovan și Ana Cucu-Popescu ca rezultat al unei cercetări prin care cei patru tineri dramaturgi documentează conceptul copilăriei din prisma multiplelor perspective pe care le-a cunoscut de-a lungul epocilor. Noile texte sunt articulate unitar prin universul vizual și ambiental creat de scenograful Florin Suciu și de compozitorul Văzduh (Adrian Cimpoeșu). Două dintre episoade au fost produse în spațiul Teatrului Gong din Sibiu sub coordonarea regizoarelor Delia Gavlițchi și Olivia Grecea, alături de actorii sibieni Angela Páskuy, Adrian Prohaska și Claudia Stühler. Celelalte două episoade au fost realizate în spațiul „Reactor” din Cluj-Napoca sub coordonarea regizoarelor Ana Crăciun – Lambru și Diana Dragoș împreună cu actorii Cătălin Filip, Doru Taloș și Oana Tămaș. Cele două echipe artistice se vor întâlni atât în Sibiu, cât și în Cluj-Napoca, pentru a prezenta cele patru episoade ca o provocare la un dialog despre mituri și educație, agresivitate în familie sau la școală, dinamica relației copil – adult, într-un limbaj accesibil și prietenos pe înțelesul celor mai mici. Reprezentațiile vor fi urmate de o întâlnire între artiști și spectatori, sub forma unei dezbateri informale cu întrebări deschise.

 

„Sărbătorim felul în care copiii experimentează, de fapt, dintotdeauna lumea: cu încredere și curiozitate, cu curaj și prospețime. Din plin. Cu toată inima.”, a declarat regizoarea Olivia Grecea, în timpul repetițiilor de la Sibiu.

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Acest proiect cultural este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Spectacolul are o durată de aproximativ o oră și este recomandat celor cu vârsta peste 6 ani. Biletele pentru reprezentațiile de la Sibiu au fost puse în vânzare la sediul Teatrului Gong și online, prin teatrulgong.ro. Prețul unui bilet este de 12 lei, tarif flexibil. Mai multe detalii despre condițiile de modificare a biletelor flexibile, puteți găsi în regulamentul afișat pe teatrulgong.ro.

 

   ISTORIA COPILĂRIEI (4 episoade)

[o coproducție MiniREACTOR Cluj-Napoca și Teatrul „Gong” Sibiu]

de Petro Ionescu, Alexa Băcanu, Alex Moldovan și Ana Cucu-Popescu; REGIA: Delia Gavlițchi, Olivia Grecea, Ana Crăciun – Lambru și Diana Dragoș; SCENOGRAFIA: Florin Suciu; MUZICA: Văzduh; ÎN DISTRIBUȚIE: Angela Páskuy, Adrian Prohaska, Claudia Stühler, Cătălin Filip, Doru Taloș și Oana Tămaș

 

26 aprilie 2022 la 13:26
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă cu 5-0 meciul cu Carpaţi Covasna şi urcă pe loc de play-off în Seria 2
Interul revine pe "Municipal" cu o victorie la scor, cu Carpaţi Covasna, echipă din subsolul clasamentului. Ionuţ Bărculeţ...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Cosmin Vîtcă, înaintea ultimului meci din tur: ”Nu ne culcăm pe-o ureche”. ACS Mediaş are şase victorii consecutive
Antrenorul ”alb-negrilor”, Cosmin Vîtcă, susţine că pe jucătorii săi îi aşteaptă, sâmbătă, un meci foarte greu, pe terenul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 8 ore
Ziua Națională a Austriei, sărbătorită la Sibiu. Daniela Cîmpean: „Avem o legătură puternică”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a participat la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Austriei, eveniment...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 zile
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.