Învierea Domnului – izvor de lumină și bucurie

„Precum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui,

așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții”

(Romani 6, 4)

Cu dragoste aleasă şi cu sufletul plin de strălucirea şi bucuria neasemănată a acestei zile sfinte a mântuirii noastre, prăznuim şi în acest an, la început de lună mai, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos.

Odată cu revărsările însorite ale primăverii, când întreaga natură se îmbracă în veşmântul luminat al culorilor, ne-a sosit iarăşi Învierea lui Hristos cea plină de farmec şi de har, ziua cea mare şi sfântă care ne învăluie pe fiecare dintre noi în lumină şi sfinţenie. E o atmosferă de înălţare duhovnicească, de pace adâncă şi de bucurie aşa cum spune şi poetul:

„Se-aude-al clopotelor cânt

Prin firea care se renaşte

Că falnic iese din mormânt

Cu biruinţă Domnul Sfânt

Şi azi e Paşte”.

De aproape două mii de ani, creştinii tuturor timpurilor și locurilor se salută în dimineața Învierii, și apoi timp de 40 de zile, până la Înălțare, cu salutul „Hristos a Înviat”.

Prin acest salut fiecare dintre noi îşi declară asentimentul la marea taină a Învierii Fiului lui Dumnezeu, Cel făcut om pentru noi și pentru a noastră mântuire, Cel înviat ca un nemuritor şi care a ridicat împreună cu El la viața cea nouă întreaga creatură.

„Hristos a Înviat” sunt cuvintele pline de har prin care noi arătăm tuturor credința noastră în Hristos cel răstignit şi îngropat dar „înviat a treia zi după Scripturi” (1 Cor. 15, 4).

„Hristos a Înviat” rostim cu toții şi preamărim minunea Învierii Domnului ca una ce este cel mai însemnat eveniment din toate câte au avut loc sub soare.

„Hristos a Înviat” sunt cuvintele prin care inimile noastre se umplu de bucurie şi nădăjduim că şi noi vom trece „din moarte la viață și de pe pământ la cer” căci Hristos s-a făcut „începătură tuturor celor adormiți” (I Cor. 15, 20) şi cu adevărat „moarte nu mai este” (Aрос. 21, 4).

„Acum toate s-au umplut de lumină: și cerul şi pământul şi cele dedesubt”, cântăm și noi împreună cu Biserica, în noaptea sfântă a Învierii. Minunea Învierii inundă firea şi glasurile femeilor mironosițe aflate în grădina mormântului în fapt de dimineață, izbucnesc în strigătul bucuriei fără de margini: „Am văzut pe Domnul! A Înviat Domnul” (Ioan 20, 11).

De la cei care au fost martori ai Învierii Lui atunci, am păstrat şi noi cu scumpătate vestea cea mare a biruinţei asupra morţii câştigată prin Crucea lui Hristos căci „prin Cruce a venit bucurie la toată lumea” şi din Cruce izvorăsc razele binecuvântate ale Sfintei Învieri.

Temelia de granit a lucrării spirituale în lume a Bisericii lui Hristos constă tocmai în acest fapt extraordinar al Învierii.

Fără înviere Hristos ar fi rămas pentru omenire şi vremuri un simplu răzvrătit şi lucrarea Lui s-ar fi prăbuşit în valul de dispreț al duşmanilor Lui.

Creştinismul ar fi fost sortit pieirii odată cu mormântul pecetluit şi Biserica Creştină n-ar fi fost decât o simplă comunitate de interese şi idei.

Dar Învierea Domnului cea de a treia zi, mormântul gol şi Biserica plină de viaţă, de credință şi de har sunt adevăruri eterne în fața cărora ura omenească şi lucrarea celui rău n-au putut face și nu vor mai putea face nimic.

„Hristos a Înviat” sfărâmând legăturile cele veşnice ale morţii şi ale păcatului și Biserica continuă până la sfârşitul veacurilor lucrarea Lui în lume.

„Hristos a Înviat” şi prin învierea Lui neamul omenesc se îmbracă în veşmântul nestricăciunii şi al vieții și vom petrece cu El pentru vecie, când „pururea cu Domnul vom fi” (I Tes. 4, 17).

Învierea Domnului este un izvor de lumină şi de bucurie pentru toți creştinii. Prin aceasta suntem chemaţi cu toții, mici şi mari, cărturari şi necărturari, tineri şi bătrâni, să înaintăm pe calea binelui, a adevărului şi a credinței, suntem chemaţi la desăvârşirea vieţii noastre creştine şi la apărarea tezaurului sfânt al învăţăturii ortodoxe. Prezenţa lui Iisus cel Înviat în viața noastră se exprimă mai ales în faptele noastre materializate în roadele Duhului Sfânt: „dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândețea, înfrânarea, curăția” (Gal. 5, 22-23).

Drept aceea la ziua Învierii: „să ne luminăm cu prăznuirea și unul pe altul să ne îmbrățișăm”, „să iertăm toate pentru Înviere”, pentru ca într-un glas să mărturisim aici și pretutindeni, şi tuturor din lumea întreagă că „Hristos a înviat”!

Binefacerile aduse neamului omenesc de Jertfa şi Învierea Domnului ni le arată lămurit Sfântul Ioan Gură de Aur când zice: „Iată a venit la noi praznicul cel mult dorit şi mântuitor, ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, temeiul păcii, pricina împăcării, îndepărtarea războaielor, nimicirea morţii, înfrângerea diavolului”.

Învierea lui Hristos este temelia mântuirii noastre, ea este credinţa mângâitoare şi fericită pe care o mărturisim ori de câte ori rostim cuvintele din Crez: „s-a răstignit, s-a îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi”. Această mărturisire ne dă putere şi tărie în înfăptuirea binelui în această viaţă şi speranţă pentru dobândirea vieţii celei veşnice în Împărăţia lui Hristos cel răstignit şi înviat.

Trăim astăzi lumina şi sfinţenia Învierii Domnului într-o lume secularizată, depărtată de Dumnezeu, iubitoare mai mult de întuneric decât de lumină, iubitoare de cele materiale decât de cele duhovniceşti. O lume în care de multe ori cuvântul Evangheliei răsună în zadar, în care glasul Bisericii se face greu auzit, o lume în care parcă Dumnezeu nu mai are loc. Într-o astfel de lume plină de războaie, de suferinţă, de nedreptate şi de egoism, într-o lume în care mulţi oameni trăiesc la limita subzistenţei, în care violenţa în familie şi în şcoală a atins cote alarmante se aude mesajul Evangheliei lui Hristos, un mesaj de speranţă şi de îmbărbătare „Îndrăzniţi căci Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33).

Biruinţa lui Hristos asupra morţii dacă este asumată în chip responsabil devine biruinţa lumii asupra întunericului şi a lucrurilor celui rău.

Biruinţa lui Hristos asupra morţii devine biruinţa fiecăruia dintre noi dacă ne împropriem prin credinţă, har şi fapte bune lucrarea mântuitoare a Domnului ce se împărtăşeşte prin Sfintele Taine şi prin celelalte lucrări sfinţitoare ale Bisericii

Se cade aşadar să biruim orice patimă, orice gând rău, orice fapte de necuviinţă și de lăcomie ca să ne arătăm biruitori asupra păcatului.

Să arătăm prin fapte bune că iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru şi că într-adevăr prin Înviere raiul s-a deschis şi pentru noi şi „să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm”.

Rugăciunea, citirea psalmilor şi a cărţilor bisericeşti, sfătuirea cea duhovnicească, mila faţă de săraci, trăirea în pace şi alte fapte bune, acestea sunt veselia cea adevărată a Învierii. Să ne împodobim de Sfintele Paşti nu numai trupul cu haine frumoase şi curate, ci să ne împodobim şi sufletul cu faptele cele bune ale milei creştine.

Acestea toate să le facem şi după cuvântul Sfântului Apostol Pavel „Dumnezeul păcii va fi cu noi” (Filipeni 4, 9).

Cunoscând toate aceste lucruri să căutăm să trăim în pace şi bună înţelegere cu toţi oamenii, lucrând cu frică şi cu cutremur la mântuirea noastră sufletească.

Mulţumind lui Dumnezeu că ne-a învrednicit să ajungem praznicul Sfintei Învieri să ne purtăm unii pe alții în rugăciunile noastre către Domnul Hristos Cel înviat, întâmpindu-ne cu salutul pascal:

HRISTOS A ÎNVIAT!

†VISARION

Episcopul Tulcii