Întruniri științifice marcante la Mediaș

Întruniri științifice marcante la Mediaș

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 În numărul precedent al „Tribunei” informam citiorii cu câteva din acțiunile dedicate unui moment aniversar din istoria burgului de pe malurile Târnavei Mare, ziua de 2 iunie, data primei mențiuni documentare. Ne revine astăzi plăcuta ocazie de a informa pe medieșeni și nu numai, cu privire la  manifestarea cultural științifică, cu o participare internațională, conferința cu titlul „Mai aproape de Creator. Arhivele și bibliotecile parohiale din perioada premodernă (cca.1350-1650), acțiune premergătoare manifestărilor programate cu ocazia Zilelor Mediașului.

            La conferință, parte integrantă a unui proiect în plină derulare, cu titlul „Cultura scrisului și lecturii la Mediaș în secolele XIV-XVI. Protejare, reconstrucție virtuală și analiză științifică a unei biblioteci parohiale și gimnaziale transilvănene”, au participat specialiști de seamă (istorici, filologi, arhiviști) din Portugalia, Italia, Germania, Elveția, Austria, Regatul unit al Marii Britanii, Republica Cehă, Canada și țara noastră. La închegarea și buna desfășurare a evenimentului, cu reale valențe academice dar și comunitare, și-au dat concursul Forumul Democrat al Germanilor din Mediaș, Facultatea de Istorie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Asociația Locului Natal Mediaș, Parohia Evanghelică C.A.Mediaș, Primăria Municipiului Mediaș, Institutul de Istorie „George Barițiu”  și Centrul TransScript, ambele din Cluj-Napoca. Dintre participanți reținem câteva nume : Flavia Bruni (Italia), Maria Amelia de Campos (Portugalia), John Craig (Canada); Bill Duba (Elveția); Dalibor Havel, Eduard Lazorik și Myroslav Myšáĸ din Republica Cehă, Beat Kinuni (Marea Britanie); Fanni Hende și Attila Verók din Ungaria ș.a. Proiectul este asigurat financiar printr-un sprijin generos al instituției Bundesbeauftrage für Kultur und Medien–BKM ( Mandatara Federală pentru Cultură și Media), aflată sub oblăduirea guvernului german. Ecoul pozitiv al conferinței, la doar câteva zile de la încheierea acesteia, este exprimat prin  poziția Academiei de Științe din Viena (Ősterreichische Akademie der Wissenschaften – Institut für Mittelalterforschung) , cea care elogiază inițiativa și importanța acestei întruniri pentru cercetarea culturii medievale.

Este locul, acum și aici, a face câteva precizări. Biserica „Sfânta Margareta” din Mediaș, atestată documentar în anul 1414, a fost ridicată de coloniștii germani (sași) pentru a deservi, în aceeași măsură, necesitățile vieții religioase dar și ca mijloc de apărare a cetății. Fortificațiile sale împrejmuiesc astăzi centrul orașului de pe Târnava Mare. Turnul Funarilor situat pe latura nordică a bisericii adăpostește și un  important fond de carte veche deținut inițial, în mare parte de către biblioteca Gimnaziului Evanghelic, menționat în anul 1604 ca școală confesională, până în anul 1948 când aceasta a fost desființată. După dispariția breslei funarilor în urma unei devastatoare epidemii de ciumă, în anul 1604 breasla curelarilor solicită senatului orașului cedarea turnului. În secolul al XIX-lea acesta devine turn al slăninilor în care întreaga comunitate săsească depozita slănina afumată. Turnul adăpostește în prezent arhiva Bisericii „Sf. Margareta” cu biblii și cărți vechi de sute de ani. Repertorierea și descrierea acestora are ca țintă realizarea unui instrument de lucru precum și protejarea și scoaterea la lumină a unor bunuri culturale inestimabile.

            Primatul în demersul de valorificare, parțială, a acestei „comori bibliofile” din Turnul Funarilor, aparține unei studente din Sibiu, Nadia Comnac (Cerghizan) de la specializarea Biblioteconomie și Știința informării,care sub coordonarea unui cadru didactic, a realizat un catalog intitulat „Carte de patrimoniu din colecțiile Bisericii Evanghelice „Sfânta Margareta”secolul XVIII, o teză de licență susținută în vara anului 2011. Catalogul cuprinde descrierea a 60 de lucrări, diverse ca prezentare artistică, cu o tematică variată, incluzând  domeniile religie, filozofie, istorie și literatură. Limbile în care se găsesc tipăriturile sunt  germană, latină și franceză, tipărite  în Germania, Franța, Italia și Olanda. Abia peste un deceniu, cercetătorii clujeni au re/descoperit acest bogat fond de carte și documente  care,  grație proiectului  redactat și etapizat,  va fi cercetat, valorificat și protejat în integralitate. Îi felicităm pentru inițiativă și implicare în acest proiect remarcabil.

            Festivitățile finale dedicate aniversării Zilelor Mediașului au avut loc în sediul Primăriei Municipiului. În holul principal au fost expuse 10 panouri cuprinzând date privitoare la viața și activitatea unor personalități ale orașului: Ioan Raica, Gustav Servațius, Horia Lupu, Hermann Oberth, Emil Mureșan. 

            Punctul central l-a constituit  simpozionul pe teme istorice dedicat Zilelor municipiului Mediaș. Acesta s-a desfășurat în Sala de festivități, acțiunea fiind deschisă de cuvântarea prof.dr. Dan Sima, viceprimarul Mediașului, și moderată de prof.dr.Viorel Ștefu de la Muzeul municipal Mediaș. Din programul de nouă intervenții, au fost prezentate comunicările susținute de: dr.Mihai Chiriac, Considerații istorice și arheologice privind încetarea locuirii din vicusul roman de la Mediaș – Gura Câmpului, locul Hăsmaș; dr.Vasile Mărculeț, Mediașul și societatea medieșeană  de la mijlocul secolului al XVII-lea reflectate în însemnările călătorului turc Evlyia Çelebi; sighișoreanul dr. Nicolae Teșculă, Câteva aspecte din viața și activitatea  protopopului ortodox Dionisie Chendi (1820-1887); dr. Viorel Ștefu, 150 de ani de la înființarea Școlii profesionale pentru ucenici Industriali și Comerciali (Mediascher Gewerbeschule),azi Colegiul S.N.G. Mediaș; dr. Răzvan Mihai Neagu, Contribuția comunității românești din Mediaș la Marea Unire; prof. Helmuth Julius Knall, Preocupări privind punerea în valoare a istoriei orașului Mediaș (1990-2023). Lucrările prezentate, interesante din punct de vedere informațional, au reținut atenția celor prezenți.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

            În același context au fost lansate și un număr de patru volume, prima  semnată de Hans Barth, lansarea cărții fiind realizată de Robert Adams, președintele Fundației Hermann Oberth din Feucht și Hansotto Drotloff din partea Asociației Locului Natal Mediaș, ambii din Germania. Hans Barth (1934-2011) este cel care a realizat prima monografie, publicată în limbile română și germană, referitor la viața și activitatea lui Hermann Oberth (Hermann Obert Titan der Weltraumfahrt, București, 1974). Volumul lansat, postum, al lui Barth, intitulat :„Dragă, mult stimate unchiule Hermann. Corespondență cu Hermann Oberth și familia sa (1971-1989”este constituit din 230 de scrisori, documente de o reală importanță deoarece  ilustrează modul în care a fost acceptat savantul în România, a modului de abordare și percepere a lumii de către acesta, precum și detalii din finalul vieții sale.

            A doua lucrare lansată poartă semnătura profesorului, scriitorului și jurnalistului Ion Mihai Ionescu, cu titlul East Wind Rain, o analiză a preliminariilor atacului japonez de la Pearl Harbor, bazată pe documente inedite, publicate acum în premieră în istoriografia română. Autorul este absolvent al Liceului teoretic Roth-Oberth și licențiat al Universității din București, în istorie și filosofie. Este autorul unor valoroase și apreciate volume: În linia întâi (2011), Negru de fum (2012), Bătălia pentru Mediterana, trei volume (2013, 2015, 2018), Game Over , Grup social  și Portavioane la atac (2014), Țara lui Murphy (2016), Graffitti (2019), Operațiunea „Hawai”, patru volume, ș.a. A publicat studii de strategie și artă militară în cadrul prestigioasei colecții Bibliotheca Historica, Philosophica et Geographica.

            Lucrarea „Arta menținerii sănătății omului” este semnată de inginerul și cercetătorul terapeut  naturist Lucian Răzvan Faloba, autor al unui sistem holistic de menținere a unei sănătăți optime. Lucrarea se adresează unui cerc larg de persoane, dorindu-se un ghid care ne direcționează în sensul adoptării unor practici sănătoase în vederea recâștigării și menținerii sănătății trupului și a minții. Totodată, ea reprezintă o sinteză a principalelor modalități terapeutice și de comportament, prin mijlocirea cărora omul zilelor noastre, labil în fața diferitelor „boli ale civilizației”, poate dobândi o viață calitativ superioară și mult mai sănătoasă.

            În fine, last but not least, cartea publicistului, coleționarului și  filatelistului Liviu Pintican-Juga, intitulată „Evenimente și personalități din istoria Mediașului oglindite în filatelie”, un volum bilingv divizat în 42 de capitole ce cuprind valoroase informații despre evenimente și personalități ale Mediașului contemporan, reflectate în filatelia anilor 2017-2022.

            În integralitatea lor, aceste manifestări organizate și dedicate momentului aniversar au, pe lângă valențele cultural informative, și menirea de a cultiva și întări în mentalul locuitorilor Mediașului, sentimentul de mândrie și atașament față istoria și cultura acestei străvechi urbe transilvane. Felicitări tuturor pentru implicare !

                                                                                               Lucian Giura

 Custom Image Custom Image

 

Autor -
05 iunie 2023 la 12:53
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 5 ore
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 11 ore
Sibiencele schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de echipe din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 11 ore
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 13 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 2 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.