Întâlnire de informare referitoare la Centrului Multifuncțional Educațional Mediaș

Luni, 3 iulie 2023, a avut loc la sediul Primăriei Municipiului Mediaș o întâlnire având drept scop prezentarea Centrului Multifuncțional Educațional care va funcționa în corpul E din cadrul fostei Școli de Aviație – Aleea Comandor Dimitrie Moraru. La invitația primarului municipiului Mediaș, dl. Gheorghe Roman, au participat la discuții reprezentanți ai societății civile medieșene – organizații neguvernamentale, asociații, fundații.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reabilitarea corpului E are scopul de a oferi oportunități sănătoase și sigure de petrecere a timpului liber pentru un număr mare de medieșeni, de toate vârstele și face parte din proiectul „Îmbunătățirea calității vieții și a mediului urban în municipiul Mediaș – I“, finanțat prin POR 2014 – 2020. Prin implementarea proiectului, se vor crea spații și se vor achizitiona dotări necesare pentru organizații și instituții care desfășoară activități educaționale în municipiul Mediaș: trupe de teatru, dans, canto, Clubul Pensionarilor, Clubul Elevilor, ateliere meșteșugărești, spații expoziționale, Muzeul Aviației etc.

În mod concret, în cadrul proiectului sunt propuse spre realizare în principal următoarele spații: sală multifuncțională de teatru și spectacole cu vestiare, spațiu depozitare, sală de machiaj si grupuri sanitare, sală de dansuri și repetiții, sală de canto, ateliere pentru machetare și printare tridimensional, ateliere mesteșugărești, săli expoziționale, săli pentru diverse întâlniri etc.

06 iulie 2023 la 14:19

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 4 ore
„Noaptea muzeelor” va fi ziua renașterii celei mai vechi gospodării dintr-un muzeu românesc
Dacă e miercuri, vorbim despre un loc încărcat de istorie și emoție. O poveste pe care am descoperit-o...
Cultură
5 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 5 ore
FC Hermannstadt pierde la mare luptă a doua finală de Cupa României
Sibienii au crezut până în ultimele secunde că pot trimite meciul în prelungiri, dar până la urmă au...
Actualitate
7 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 14 ore
„Ce înseamnă să am grijă de mine?”, atelier la Biblioteca ASTRA
Biblioteca Astra îi așteaptă pe tinerii cu vârsta între 10 – 13 ani la un atelier dedicat vârstei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Radu Carp: „Realitatea augmentată din mentalul uman are nevoie azi de lumina înțelepciunii”
Asistența prezentă, în sala Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA, la dezbaterea focusată pe logica stategiilor doctrinale paradoxale din...
Eveniment
5 min de citit