Înfrângere la o diferență de două goluri, la Craiova, pentru Măgura. Lupta pentru supraviețuire se dă în trei: Cisnădie, Zalău și Tg. Jiu

Înfrângere la o diferență de două goluri, la Craiova, pentru Măgura. Lupta pentru supraviețuire se dă în trei: Cisnădie, Zalău și Tg. Jiu

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Măgura a ajuns la șase etape consecutive fără succes în Liga Florilor. Ultima victorie a echipei din Cisnădie a fost obținută la Slatina, pe 10 noiembrie (32-31), aceasta fiind urmată de două remize la rând, 27-27 la Zalău și acasă, cu CSM Tg. Jiu (29-29). Fetele Victorinei Bora și ale lui Bogdan Nițu au cedat în ultimul joc de anul trecut cu 36-20 la Bistrița, iar în ultima etapă a turului au stat, pentru ca, în noul an, să cedeze acasă cu vicecampioana Rapid (33-26), iar vineri seara, la Craiova (24-22).

Fanta Diagouraga a deschis scorul, apoi oltencele au înscris de trei ori la rând prin Valentina Blazevic și Joao (două). După ce Sanja Radosavljevic a redus din diferență, aceleași Blazevic și Ruth Joao au pus Craiova pe +3 (5-2), iar Zeljka Nikolic a mărit și mai mult ecartul (7-3).

Alina Ilie și Radosavljevic au înjumătățit pentru moment diferența de pe tabelă, dar replica gazdelor nu s-a lăsat așteptată și cu o serie de trei reușite la rând (Joao, Dijana Mugosa și Francielle Gomes da Rocha) s-au desprins la 5 goluri, cu 10 minute înainte de pauză (11-5).

Alina Ilie și Maria Bardac au redus din diferență, însă finalul reprizei a fost al Craiovei, care a intrat la vestiare cu 14-8 pe tabelă după o nouă triplă semnată de Gomes, Aura Popescu și Andreea Mihart.

De aproape două minute a fost nevoie, la reluare, pentru ca tabela să fie modificată din nou, Judith Vizuete a redus din diferență. Blazevic, cu alte două goluri și Orsolya Mozes au făcut repede 16-9 și echilibrul părea să se fi rupt definitiv ('36).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A urmat o serie pozitivă a cisnădiencelor, cu două goluri ale congolezei Diagouraga și unul al Judithei Vizuete în mai puțin de 3 minute (17-12). Blazevic și turcoaica Asli Iskit – ambele foste jucătoare ale Măgurii – au replicat, după care Diagouraga – cu alte două reușite – și Radosavljevic au micșorat ecartul la trei lungimi (20-17).

Prin reușita lui Vizuete, Măgura s-a apropiat la două goluri de Craiova când mai erau 7 minute din meci. Gomes și Mogosa au dublat avantajul oltencelor, profitând de erorile adversarelor, Diagouraga și Ilie comițând turnover-uri.

Krisztina Toth și Radosavljevic au înscris ultimele două goluri, insuficient pentru sibience să mai amenințe victoria Craiovei, care s-a impus în cele din urmă cu 24-22.

Sanja Radosavljevic a încheiat meciul cu un procentaj de 100%, fiind cea mai bună marcatoare a Măgurii (7 goluri).

Fanta Diagouraga a marcat 5 goluri din 11 aruncări, conform statisticii de pe site-urile de specialitate, irosind un 7 metri.

Pentru Măgura au mai evoluat Judith Vizuete (4 goluri), Alina Ilie (3), Loiise Cusset, Krisztina Toth, Maria Bardac (câte unul), Gabriela Moldoveanu, Sabrina Lazea și portărițele Marina Rajcic (12 intervenții din 35 de șuturi pe poartă) și Marta Batinovic (0/1).

Valentina Blazevic a fost cea mai prolifică jucătoare a Craiovei, cu 8 goluri, dublu față de Ruth Juao.

Pentru Măgura, urmează meciul de pe teren propriu cu campioana CSM București, pe 1 februarie, apoi vizita la Baia Mare, două săptămâni mai târziu. 

 

 

Autor - Ovidiu BOICA
25 ianuarie 2025 la 09:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
Sibienii David Fîntînă şi Luca Dogaru, la loturile naţionale. Popa-Calotă este “secundul” naţionalei U18
Luca Dogaru şi David Fîntînă au fost convocaţi la loturile naţionale pentru acţiunile din această vară. Dogaru face...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
CSU Sibiu transferă din NCAA. Jordan Battle, noul conducător de joc al “galben-albaştrilor”. “E un shooter pur”
Al treilea jucător străin din lotul lui CSU Sibiu pentru sezonul 2026/2027 al Ligii Naţionale Masculine de Baschet...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 12 ore
A fost stabilit programul Superligii 2026/27. Reîntâlnire cu “Bătrâna Doamnă” pentru campioana Universitatea Craiova, în prima etapă
Campioana Universitatea Craiova va juca, în prima etapă a noului sezon al Superligii, cu UTA Arad, la fel...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 18 ore
Sfințit la Catedrală, sărutat de oficialități: noul drapel a fost ridicat în Piața Mare
Autoritățile locale, reprezentanții structurilor militare și câteva zeci de sibieni și turiști au participat astăzi la ceremonia de...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 30.06.2026 VURPAR, Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Unul rămâne, altul pleacă: David Fîntînă, încă un sezon la CSU Sibiu; Stone nu mai continuă
CSU Sibiu continuă completarea lotului pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale Masculine de Baschet şi anunţă că a...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 1 zi
Din Sibiu în întreaga lume. Zilnic, peste 100 de jurnalişti promovează FITS
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Încă un jucător autohton continuă la CSU Sibiu. “Obiectivul meu este de a ajunge din nou în play-off”
Pivotul Eduard Roschnafsky a semnat pentru încă un sezon cu CSU Sibiu și va fi un om important...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Tavon King nu mai continuă la CSU Sibiu
Gruparea studenţească sibiană anunţă despărţirea de americanul Tavon King. Acesta este al treilea jucător de care se despart...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Cursa Sponsorilor închide parţial Calea Poplăcii
Pentru desfășurarea Cursei Sponsorilor, eveniment premergător Turului Ciclist al Sibiului (3-7 iulie), duminică, 28 iunie, Calea Poplăcii va...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Kevin Ciubotaru rămâne în Superligă? “Avem discuţii”. Pe ce bani poate pleca internaţionalul român
Unul dintre finanţatorii echipei FC Hermannstadt, Claudiu Rotar, a recunoscut, la DigiSport, că mai multe echipe se interesează...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.