Informaţii referitoare la preschimbarea cardurilor TURSIB

Ȋn contextul trecerii la noul sistem de ticketing, TURSIB preschimbă toate cardurile de abonamente ale utilizatorilor transportului public din Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Referitor la cardurile angajaţilor firmelor colaboratoare ale Tursib cărora angajatorul le decontează transportul, acestea au fost deja emise şi transmise către companii, care la rândul lor ne vor ajuta prin faptul că le vor distribui mai departe angajaţilor lor. Vă sugerăm aşadar dacă vă ȋncadraţi ȋn această categorie, să vă adresaţi angajatorului dumneavoastră, pentru a putea intra ȋn posesia noului card de transport.

Cu privire la cardurile de transport ale elevilor, acestea au ȋnceput deja să fie emise, iar pe parcursul următoarelor zile vor fi distribuite şcolilor. Abonamentele de pe cardurile noi vor fi valabile până ȋn luna august 2022 inclusiv. La acel moment vom reveni cu informări referitoare la procedurile de activarea a abonamentelor gratuite pentru anul şcolar 2022 – 2023. Invităm toţi elevii, ca ȋncepând de săptămâna viitoare, să ia legătura cu secretariatele şcolilor unde au frecventat anul şolar ȋn curs şi de unde vor putea să ȋşi ridice cardurile noi de transport.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ȋn ceea ce priveşte cardurile pensionarilor, facem apel către toți clienții pensionari care NU ŞI-AU SCHIMBAT până acum cardul TURSIB, să se prezinte cu buletinul şi ultimul cupon de pensie la punctele de vânzare pentru schimbarea acestora. Acest lucru se va putea face pe tot parcursul lunii IUNIE 2022. Toţi pensionarii care au ajuns deja la un punct de vânzare şi au intrat ȋn posesia noului model de card Tursib, trebuie să ştie că abonamentele dânşilor au fost ȋncărcate şi pentru luna iunie. La finalul lunii iunie 2022, toţi pensionarii care ȋşi ȋncărcau lunar abonamentul la un punct de vânzare, vor fi aşteptaţi să ȋşi ȋncarce abonamentele pentru luna iulie 2022.

Punctele de vânzare unde colegele noastre vă aşteaptă pentru preschimbarea cardurilor sunt:

  • Agenția  Calea Dumbravii, nr.135 (fostul sediu Tursib)
  • Chioșcul din stația Casa Armatei (în fața sediului Primăriei vechi)
  • Chioșcul din stația Piața Vasile Aaron 1
  • Chioșcul din stația Terezian (str.Lungă)
  • Casieria Tursib, str.Munchen nr.1 (vis a vis de Marquardt)

Programul cu publicul este de luni până vineri între orele 6:30 – 21:30. Până la schimbarea cardurilor, pensionarii, elevii şi angajaţii firmelor colaboratoare vor putea circula pe baza cardurilor vechi.

Vă mulţumim tuturor pentru ȋnţelegere şi vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru ca tranziţia la noul sistem de ticketing să fie cât mai simplă pentru călători. Vă stăm la dispoziţie cu informaţii suplimentare oricând este cazul pe site-ul nostru sau la numărul de telefon 0269-426100.

Custom Image

03 iunie 2022 la 10:52
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Volum de studii literare al unui cadru universitar de la ULBS, publicat în Marea Britanie
A apărut de curând, în Marea Britanie, volumul “Studies and Essays on Romance Literatures: A Labyrinth of Interpretations"...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 ore
Video/ Trei acrobați pe picioroange au făcut spectacol pe Bălcescu
Pietonala Nicolae Bălcescu s-a transformat sâmbătă seara într-o adevărată scenă de acrobații. Publicul, adunat pe margini, a urmărit...
Actualitate
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 7 ore
Cinci destinații de vizitat într-o singură zi, la o oră și jumătate de Sibiu
Sibienii care s-au plictisit de opțiunile locale de petrecere a timpului liber au la dispoziție mai multe destinații...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 10 ore
Primăria Sibiu va plăti 125 de euro/an pentru fiecare elev de la Liceul de Artă
Consilierii locali ai municipiului Sibiu vor avea pe ordinea de zi a ședinței din 26 iunie, un proiect...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 11 ore
Video/ Dialog între artișiti cu final neașteptat la prima conferință FITS. Alexandru Tomescu: „Simfonia lui Beethoven nu va putea fi compilată într-un video de TikTok”
Prima conferință de presă din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a avut loc sâmbătă, în...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 11 ore
Zece străzi din Porumbacu de Jos rămân fără curent timp de cinci ore. Când și din ce cauză
Autoritățile locale din comuna Porumbacu de Jos le aduc la cunoștință locuitorilor că marți, 24 iunie se va...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 11 ore
Sibienii plătesc mai mult pentru benzină și motorină
După o ieftinire a carburanților, al căror preț a coborât pentru scurtă vreme sub pragul psihologic de 7...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 12 ore
Nu a fost atent când a ieșit din curte și a lovit o femeie care mergea cu bicicleta pe trotuar
Neatenția unui agnițean a băgat în spital o femeie care se deplasa pe bicicletă, pe o stradă din...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 14 ore
Premieră la FITS: medicina și arta, într-o expoziție a Spitalului de Psihiatrie
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu marchează o premieră în istoria sa: o expoziție multimedia realizată de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 15 ore
La Școala Gimnazială Avrig, elevii cu mediile cele mai mari au primit și câte o bicicletă
Vinerea trecută, și la Școala Gimnazială Avrig s-a auzit clopoțelul, pentru ultima oară în acest an școlar, de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/ Video: Spectacol cu drone pe cerul Sibiului. Mii de participanți în prima seară de FITS
Vineri a început cea de-a 32-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ce are loc...
Actualitate
3 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Polițiștii sibieni, alături de comunitate pe perioada desfășurării Festivalului Internațional de Teatru. Recomandările IPJ Sibiu pentru perioada 20-29 iunie
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu transmite că, pe perioada desfășurării Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în...
Actualitate
4 min de citit