Încă o campanie antifumat. Conferințe și spirometrii gratuite

Încă o campanie antifumat. Conferințe și spirometrii gratuite

Spitalul de Pneumoftziologie Sibiu organizează în acest an cea de-a VII-a ediție a campaniei anti-fumat, cu scopul de conștientizare a populației cu privire la consecințele negative pe care fumatul le are asupra sănătății.  Mesajul campaniei din acest an este „Fără dependențe!”. În acest sens, vor fi organizate atât conferințe, găzduite de Sala Transilvania din Sibiu, cât și sesiuni de efectuare a unor spirometrii gratuite. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prima conferință se va adresa tinerei generații – elevilor din liceele și școlile sibiene, precum și studenților și va avea loc în data de 27 mai, între orele 11.00 – 13.00. 

„Statisticile care evidențiază prevalența fumatului în rândul tinerilor sunt tot mai îngrijorătoare, iar  vârsta  de începere a fumatului este de obicei înainte de 25 de ani, cu risc maxim de adicție. Anul acesta, pentru a nu mai merge doar cu medicii pneumologi din liceu în liceu, am decis să organizăm o conferință de amploare la Sala Transilvania, la care să participe aproximativ 1800 de elevi din județul Sibiu – si în care să transmitem atât mesaje de tip medical, prevenție si conștientizare cu privire la efectele pe care fumatul le are asupra sănătății, cât și cu lideri de opinie inspirationali, motivanti, care să îi canalizeze pe tineri spre aspectele pozitive ale vieții, pe dezvoltarea și valorificarea propriului potențial, pentru a evita dependențele”, a declarat Cristian Roman, manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. 

Printre vorbitorii care vor susține discursuri cu impact pentru tineri se numără medicii pneumologi Lavinia Danciu (Director Medical Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu) și Monica Marc (Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara), psihologul și psihoterapeutul Diana Vasiliu, managerul Sportiv al clubului de fotbal din Liga I, FC HERMANNSTADT, Radu Neguț, multipla campioană la atletism, Daniela Cîrlan, precum și cunoscutul sportiv, campion la numerose sporturi, Avram Iancu, primul român care a câștigat titlul mondial „Performance of the Year 2021” în lume, la înotul în ape deschise titlu decernat de către World Open Water Swimming Association.

Tot în data de 27 mai, începând cu ora 18.00, la Sala Transilvania va avea loc o conferință intitulată „Foamea de sens. Fără dependențe”, susținută de preotul Constantin Necula și de medicul Adina Alberts. Intrarea va fi gratuită, pe bază de invitații, care vor fi disponibile începând de vineri, 17 mai, acestea putând fi ridicate de la sediul Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. 

Așadar, obiectivele principale ale campaniei antifumat se vor concentra atât pe rolul de prevenție, prin informarea și conștientizarea unui număr însemnat de cetățeni cu privire la efectele negative pe care fumatul le are asupra sănătății, cât și pe organizarea unor sesiuni de efectuare gratuită a unor spirometrii pulmonare de către cetățeni, fumătorii având posibilitatea să renunțe la fumat prin consilierea de către medicii pneumologi. 

Cetățenii vor putea să își măsoare capacitatea pulmonară prin efectuarea de spirometrii  gratuite în locații publice, în zilele de 29 mai (în Mall Shopping City) și 31 mai (în Promenada Mall), între orele 11.00 – 13.00. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume. Fumul de tutun conține peste 7.000 de substanțe chimice toxice,  iar fumatul pe parcursul unei vieți poate să ducă în medie la scurtarea vieții unei persoane cu cel puțin 10 ani. Aproximativ un sfert din anii productivi din viață pierduți prin dizabilitate au drept cauză bolile atribuibile consumului de tutun.

Conform datelor prezentate în Analiza de situație Prevenția consumului de tutun 2024 realizată de Institutul Național de Sănătate Publică, pe glob, peste 8,7 milioane de oameni mor anual din cauza consumului produselor din tutun. Majoritatea acestor decese (7,4 milioane) sunt atribuite consumului direct de tutun, în timp ce restul de peste 1,3 milioane decese sunt atribuite expunerii la fumatul pasiv. Aproximativ 80% dintre aceste decese au loc în țările cu venituri mici și medii

În Uniunea Europeană, consumul de tutun reprezintă cea mai importantă cauză de deces, fiind  responsabil de aproximativ 700.000 de decese în fiecare an, și este totodată unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru sănătate care poate fi evitat. În ciuda progresului obținut în reducerea prevalenței fumatului în Uniunea Europeană, numărul de fumători este mare, aproximativ 26% din toată populația, 1 din 5 persoane și, ceea ce este și mai grav, 29% dintre tinerii în vârstă de 15-24 de ani fumează

14 mai 2024 la 11:10
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 14 ore
De aici ar fi putut veni salvarea? Fostul atacant al Gazului Metan afirmă că noul investitor al CFR-ului a vrut iniţial să o preia pe FC Hermannstadt
Elveţianul Hendrik Klein, noul preşedinte al grupării CFR Cluj, care face parte dintr-un grup de investitori din Ţara...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
AJF Sibiu a stabilit componenţa celui de-al doilea eşalon judeţean şi programul celor 22 de etape
Asociaţia Judeţeană de Fotbal a finalizat înscrierile în Liga a IV-a, cel de-al doilea eşalon judeţean, care va...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 18 ore
Colaborare importantă pentru Alma şi FC Inter. Zece jucători pot evolua atât în Liga 3, cât şi în SuperLiga Sibiu
FC Inter Sibiu și Academia de Fotbal Alma Sibiu încep o colaborare importantă pentru dezvoltarea tinerilor jucători sibieni....
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
”Vulturii” mici. Ei sunt juniorii care fac parte din lotul lărgit al lui CSU Sibiu pentru sezonul viitor
Pentru Luca Dogaru, Darius Matei, Erik Sledinski, Andrei Vulc şi Radu Popa, noul sezon începe cu o provocare...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Echipele din Sibiu schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de formaţii din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.