Încă 3 proiecte pregătite pentru atragerea de fonduri în Sibiu, din PNRR

Încă 3 proiecte pregătite pentru atragerea de fonduri în Sibiu, din PNRR

În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local care va avea loc miercuri, 9 noiembrie, primarul Astrid Fodor supune aprobării acestuia trei noi proiecte, pentru a fi depuse în cadrul PNRR, Componenta C1 – Managementul apei și respectiv în Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020, Axa Prioritară 11, transmit reprezentanţii municipalităţii.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

“Continuăm lucrările de viabilizare a cartierului Veterani. Până acum am realizat documentațiile, iar în parteneriat cu societatea deținătoare a rețelelor de gaz am extins această rețea în zona în care sunt construite imobile. Prin acest proiect pe care dorim să îl depunem în cadrul PNRR vom introduce și rețelele de apă și canalizare în această zonă. Aceleași lucrări le vom realiza pe strada Salcâmilor din cartierul Gușterița. Al treilea proiect are ca scop creșterea eficienței energetice a clădirilor publice, foarte importantă în contextul situației curente. Intenționăm să instalăm panouri fotovoltaice pe 11 clădiri publice, asigurând-le astfel energie din surse regenerabile. Valoarea acestor proiecte însumează 13 milioane de lei”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Cele trei proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local se referă la:

 

  • Extinderea rețelelor de apă și canalizare în cartierul Veteranilor. Este propusă introducerea a 2,6 km de rețea de apă și 1,2 km de canalizare, în contextul dezvoltării construcțiilor în acest cartier și necesitatea conectării a aproximativ 130 de gospodării de pe următoarele străzi: G-ral Gheorghe Mărdărescu, Cap. Grigore Ignat, Av. Gheorghe Bănciulescu, G-ral. Grigore Baștan, G-ral Nicolae Ioniță Dăscălescu, G-ral Carol Davila, Cpt. Vasile Mărăcineanu, Dimitrie Cunțan, Nicolae Branga și legătura dintre străzile Dimitrie Cunțan și Nicolae Branga.

  • Extinderea rețelelor de apă și canalizare pe strada Salcâmilor din cartierul Gușterița, aflată în curs de dezvoltare imobiliară presupune amenajarea rețelelor de apă și canalizare pe o lungime de aproximativ 2,2 km.

  • Amplasarea de panouri fotovoltaice pe 11 clădiri publice pentru a le asigura necesarul de energie și din surse regenerabile:

    Imagine intercalată
    Imagine intercalată
  • Sediul Primăriei Sibiu de pe bulevardul Victoriei nr. 1-3 și cel de pe str. Turismului

  • Clădirea Cantinei Municipiului Sibiu de pe Calea Gușteriței

  • Clădiri ale Serviciului de Administrare a Cimitirului Municipal, a Complexului pentru sport și agrement Lacul Binder și a Grădinii Zoologice

  • Clădirile Colegiului Energetic și Colegiului Economic

  • Clădirile școlilor nr. 8, nr. 18 și Ioan Slavici

În total, prin aceste investiții se vor produce din surse regenerabile peste 800.000 Kwh/an.

„Menționăm că, până în prezent, Primăria Sibiu a depus proiecte pentru creșterea eficienței energetice a altor 13 clădiri publice: secția Spitalului de Pediatrie de pe str. Transilvaniei, două clădiri administrative ale Cimitirului Municipal, cele ale Colegiilor O. Goga, Onisifor Ghibu și Andrei Șaguna, imobilele școlilor N. Iorga, Regele Ferdinand, I.L. Caragiale, nr. 4, nr. 13 și nr. 25 și cele ale grădinițelor nr. 15 și Elefănțelul Curios”, au precizat reprezentanţii Primăriei Sibiu.

08 noiembrie 2022 la 16:28
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 4 ore
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 14 ore
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.