Înainte-zicere

Înainte-zicere

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

A proliferat, în ultimul timp, mai ales în spațiul virtual, pe diferite situri (unele chiar instituționale!), un fenomen foarte periculos pentru cultura română, în special pentru istoria literară – este vorba de înmulțirea „portretelor” atribuite lui Eminescu, unele din acestea regăsindu-se (într-o întrecere de amatorism iconografic jalnic) și în publicații tipărite, din țară și străinătate…

Realizând că suntem în fața unui fenomen amatoristic, manipulator și de o suspectă perseverență, față de care criticii și istoricii literari, în general toți cei care dovedesc, în mod credibil, abilități profesionale, am gândit că este necesară editarea unui album portretistic eminescian, în care să strângem, deopotrivă, portretele autentice, indiscutabile și „falsurile”, cu explicațiile de rigoare, încercând astfel o acțiune de „salubrizare” în iconografia eminesciană. Așa cum sunt cunoscute, încă din timpul vieții poetului, cele patru portrete din 1869, 1878, 1884 și 1887, mai există câteva în care apare figura poetului (fie într-o fotografie școlară din 1863 cu profesorul Aron Pumnul în mijlocul elevilor, fie în grupul junimist, cu Maiorescu în frunte, cu prilejul dezvelirii statuii lui Ion Heliade Rădulescu, în Piața Universității din București, duminică, 22 noiembrie 1881)…

Pe lângă acestea, circulă, cu minime luări de atitudine, pe rețelele de socializare și în unele publicații, tot felul de „portrete” ale lui Eminescu, de la cel pretins chiar de G. Călinescu a fi al poetului la 16 ani (vehiculat de monografia „Viața lui Mihai Eminescu”, ed. I, 1932), la altul, tot fals, din 1871, ori, la fel de amatoristic, cel de prin 1888, o poză de grup, în care, vezi Doamne, un personaj îndesat în costum alb cu pălărie ar fi Poetul, având alături pe Veronica Micle, privind cum se duelează cu bețe, pe malul Dâmboviței, nimeni alții decât I. L. Caragiale cu actorul Ștefan Iulian! În același sens al manipulării și amatorismului, au proliferat teoriile/ scenariile „asasinării” Poetului devenit gazetar incomod, deci un „deținut politic” ce trebuia eliminat fizic nu numai din viața publică, perseverându-se, într-o insidioasă argumentație de tip puzzle, „pe drumul transformării bolii lui Eminescu dintr-o problemă medicală într-una politică”, de la Octavian Vuia, până la D. Vatamaniuc ș. a. (Nicolae Manolescu, „România literară” nr. 34/2000).

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În același sens al „siluirii” unui Eminescu în zilele noastre, sunt de reținut acele mistificări privind datarea unor poezii, precum „Stelele-n cer” (găsită, vezi Doamne, în buzunarul halatului, la moartea poetului, poezia fiind scrisă cu aproape zece ani în urmă ș.a. – vezi mai recent, în „România literară”, nr. 29/2022, articolul de atitudine al lui Nicolae Manolescu, și  recenta ediție definitivă, unica de acest fel, în două volume, MIHAI EMINESCU. Poezii, I, Cronologie și simbioze poetice, 1866-1876, 1582 p. și Poezii, II, Cronologie și simbioze poetice, 1877-1883, 1752 p. (Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2019). Negăsindu-se în opera unor cercetători contemporani, precum Perpessicius, D. Murărașu, D. Vatamaniuc, Petru Creția și, recent, Valentin Coșereanu, astfel de „interpretări” privind sfârșitul lui Eminescu sunt atât de răspândite încât au devenit aproape „cultură”…de masă („internetul e doldora de erori pe care, din nefericire, le-am regăsit reproduse, identic ori aproximativ, în manuale și lucrări ce se vor a fi destinate unui public elevat…”, observa recent și dr. Richard Constantinescu, într-un serial despre medicii care l-au consultat și tratat pe Poet, în „Viața medicală”, vineri, 18 februarie 2022).

Iată de ce albumul de față își justifică apariția, făcându-se ecoul unor luări de atitudine, nu suficient de cunoscute la nivel mai general, menite a face oarecum  „ordine” în iconografia eminesciană.

Zenovie CÂRLUGEA

Imagine intercalată
Imagine intercalată

08 ianuarie 2023 la 18:51
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 6 ore
Fetele de la Interstar o surclasează pe Dinamo şi preiau şefia seriei. Sibiencele, singurele cu maximum de puncte
Echipa feminină a AS FC Interstar a câştigat, duminică, pe teren propriu, cu 13-0 meciul disputat pe terenul...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 7 ore
Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu pentru funcția de premier. A patra nominalizare de la începutul crizei politice
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat luni seară pe Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, după o nouă rundă...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 10 ore
Titlul naţional la viteză în coastă s-a dat la Mediaş. Jerome France, pentru al patrulea an consecutiv campion al României. “Cupa Mediașului”, un nou succes răsunător
Municipiul de pe malurile Târnavei Mari a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, epicentrul sportului cu motor din România,...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 11 ore
Debut în Campionatul Naţional U13 pentru trei echipe de la ACS Champions. Turnee la Sibiu şi Alba Iulia pentru “pantere”
Echipa U13 a câştigat toate meciurile disputate în cadrul turneului de la Sibiu, în vreme ce echipele A...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 11 ore
ȘURA MICĂ: Ansamblul Folcloric „Șureanca” îi așteaptă pe tineri la cursuri gratuite de dans popular
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 12 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 12 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a Educației: „Avem nevoie de școli moderne, tehnologie și digitalizare”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a transmis, cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, un mesaj dedicat copiilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
A1 Sibiu–Boița se închide până în 19 decembrie. Traficul va fi deviat pe DN1 și DN7
Circulația rutieră pe Autostrada A1 va fi închisă, în perioada 5 octombrie–19 decembrie 2026, pe sectorul cuprins între...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 12 ore
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
POIANA SIBIULUI: Lucrări de curățare în Pădurea Ghilghiu, un loc drag poienarilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 13 ore
AVRIG: Proprietarii de fose septice, în atenția autorităților. Riscă amenzi de până la 10.000 de lei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.