În Sibiu, Radu Petrescu-Muscel a organizat expo-blitz „APEL LA MEMORIE: victimele războaielor!” – Ziua Mondială a Refugiatului, un efect al dezordinii mondiale?

În 16 iunie, la Sibiu, s-a organizat un eveniment inedit – la Biblioteca ASTRA Sibiu -, prefaţându-se sărbătorirea Zilei Mondiale a Refugiatului (în 20 iunie, anual). Publicistul Radu Petrescu-Muscel, cu sprijinul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, filiala Sibiu, a „insistat” să organizeze în Sibiu o expoziţie foto-documentară blitz, o manifestare oportună şi necesară în condiţiile dramatice ale războiului de la graniţele României. „Insistenţa” domniei sale datează de peste un deceniu, vernisând astfel de expoziţii în întreaga ţară, devenind renumit pentru campania personală (cu un sprijin mic din partea autorităţilor) de a semnala istorii naţional/ regionale, care treptat sunt date uitării, tineretul neavând acces direct la istoria locală. Expoziţia a putut fi cercetată numai în cele două ore ale manifestării, cele 40 de tablouri – ale pasionatului cercetător – fiind prezentate într-o ordine cronologică, evidenţiind un STATUT mai puţin cunoscut al ţării noastre, respectiv de „LIMAN MIRACULOS”, pentru mulţimea de refugiaţi în bătrânul continent afectat de războaiele sec. XX şi XXI.

În bogata şi stufoasa expunere liberă şi documentată, Radu Petrescu-Muscel a insistat pe perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, exodul ceh şi polonez începând după ce führerul a evocat „dreptul popoarelor la autodeterminare“, asigurând marile puteri că prin alipirea regiunii Sudetenland, „Europa va cunoaşte pacea pentru o mie de ani” (sept. 1938). În acei ani, România cunoaşte al patrulea val de refugiaţi cehi din sec. XIX-XX, după cele din 1823, 1827 şi 1862.

Din 10 septembrie 1939, a început marele exod polonez, peste 150.000 de polonezi părăsind Polonia, după ce
s-a pus în aplicare Pactul Molotov-Ribbentrop, de împărţire a Europei Răsăritene. Peste 55.000 de polonezi (militari şi civili) au fost evacuaţi prin România (cu Tezaurul Băncii Naţionale a Poloniei, patrimoniul cultural polonez, dar şi tehnică de luptă), între ei regăsindu-se reprezentanţi de vârf ai conducerii statului. Refugiaţii s-au stabilit în multe localităţi din România, la Câmpulung-Muscel înfiinţându-se un mare lagăr pentru cca. 1100 de militari (ofiţeri şi trupă); aceştia au evadat treptat (cu complicitatea autorităţilor) pentru a se integra în structurile militare poloneze ce se organizau în Franţa şi Palestina, pentru a lupta împotriva naziştilor şi aliaţilor acestora. Publicistul evocă istoria locală a Muscelului, îmbinând istoria documentelor cu multe mărturii orale, Radu Petrescu-Muscel fiind nepotul secretarului particular al istoricului Nicolae Iorga, preotul Gheorghe I.Cotenescu implicat în organizarea celebrelor cursuri de vară de la Vălenii de Munte. Tinerii zilelor noastre învaţă din istorie – dintr-o singură frază – cum „statul naţional unitar român era sfărâmat după 22 de ani de existenţă”, pierzând o parte din nord-vestul Transilvaniei, Basarabia şi nordul Bucovinei. Participând la lecţia deschisă de istorie, am aflat că la Câmpulung şi în judeţul Muscel au locuit – în perioada 1939-1950 -, pe lângă militarii polonezi, peste 600 de refugiaţi civili, aici organizându-se grădiniţă, şcoală, tabără de vară pentru tinerii polonezi, dar şi evenimente muzicale (cu pianistul Stanislav Wislocki şi dirijorul Andrzei Napadiewiecz). Astăzi, cine mai ştie că mareşalul Edward Rydz-Smigly, comandantul suprem al forţelor armate poloneze, a fost găzduit (cu suita), la reşedinţa patriarhală de la Dragoslavele?

În manualele de istorie, nu se consemnează ospitalitatea românilor pentru preşedintele polonez Ignacy Moscicki (găzduit temporar la Craiova), ministrul polonez de externe (găzduit la Braşov), sau despre inutilitatea garanţiilor de securitate occidentale. În mulţimea de refugiaţi – în Muscel -, s-au numărat şi urmaşii lui Titu Maiorescu din partea fiicei acestuia din prima căsătorie, contesa Livia de Dymsza (1863-1946), foşti cetăţeni lituanieni ajunşi aici în 1942. Este relevantă declaraţia strănepoatei lui Titu Maiorescu – Tereza Plater-Wawrzyniak, refugiată cu cei 1.500.000 de ucrainieni în România (în 2022) care spunea, în limba română: „Stabilită în Polonia, la inimă am avut totdeauna în primul rând Polonia, apoi România şi, ca datorie, Lituania, ţara mea de naştere!”. Ştiaţi că fostul judeţ Muscel era agreat de Casa Regală a României, Carol I dorind să transforme Câmpulungul în reşedinţă de vară a României, la 1900 fiind una din renumitele staţiuni balneoclimaterice din ţară (declarată în 1925), comparată cu Davos (Elveţia) sau Evian (Franţa)?

Ştiaţi că aceste meleaguri au dat României, atât domnitorii fondatori ai Ţării Româneşti, dar şi pe pictorii Ion Negulici şi Theodor Aman, medicul C.I. Parhon, poetul şi matematicianul Ion Barbu, sculptorul Gh. Baraschi, filozoful Petru Ţuţea, scriitorul şi umoristul Tudor Muşatescu, eseistul şi scriitorul Radu Gyr şi mulţi alţii? Puţini mai cunosc că aceste meleaguri au fost un mare ţinut al rezistenţei anticomuniste, aici activând organizaţia „HAIDUCII MUSCELULUI”, conduşi de lt.col. Gheorghe Arsenescu, în perioada (1945-1960). Câţi tineri sibieni ştiu că pe versantul nordic, în vechiul judeţ Făgăraş, „Grupul Carpatin Făgărăşan” a luptat împotriva sistemului comunist, convinşi că va urma al Treilea Război Mondial, între forţele anglo-americane şi cele sovietice, pentru eliberarea României?

Poveştile Muscelului au avut privilegiul să fie audiate de un public restrâns, dar reprezentativ, asigurat de reprezentanţii principalelor instituţii invitate: Consiliul Judeţean Sibiu – preşedinte Daniela Câmpean, reprezentată prin consilier Camelia Proca, care a transmis un vibrant cuvânt, arătându-se că judeţul găzduieşte peste 1500 de refugiaţi ucrainieni, Mitropolia Ardealului şi Arhiepiscopia Sibiului – reprezentată prin consilierul cultural Emanuel Tăvală, şi nu în ultimul rând de studenţii militari conduşi de col. Dinu Radu – Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu Sibiu, ai Garnizoanei Sibiu – şi al recent înfiinţatului Corp Multinaţional de Sud-Est Sibiu – condus de gral. maior Dragoş-Dumitru IACOB (reprezentat prin col. Ilie Dorin). Istoricul Răzvan Pop – directorul Bibliotecii Judeţene ASTRA, a subliniat – în calitate de gazdă şi moderator al manifestării – rolul instituţiei culturale judeţene, asigurând disponibilitatea de a pune la dispoziţie un spaţiu primitor, deschis tuturor manifestărilor culturale.

Directorul general al cotidianului Tribuna, Mircea Biţu, a mulţumit public tuturor instituţiilor implicate în organizarea manifestării, implicarea personală a dlui gral Ghiţă Bârsan fiind salutară. Am observat prezenţa unor membri ai filialei locale U.Z.P.R. şi mărturisesc că nu regret participarea, având ocazia – rarisimă – de a asista la o lecţie contemporană de demnitate şi istorie, susţinută de un jurnalist. Îndrăgostit de meleagurile muscelene şi păstrător al unor mari tradiţii de familie, Radu Petrescu-Muscel face cinste Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România (U.Z.P.R.), demonstrând că publicistica nu este numai o profesiune de creaţie, ziarul putând fi şi un operator cultural de excepţie. „Câinele de pază al democraţiei” a fost sintagma asociată mass-mediei, uitându-se rolul cultural şi educativ al presei, pe care l-a avut în toate vremurile! Radu Petrescu-Muscel a împlinit şapte decenii de viaţă, având o carte de vizită impresionantă, fiind economist (specialist în comerţ exterior), dar şi membru al Asociaţiei Române de Istorie a Presei (A.R.I.P.). Publicistul a devenit renumit şi prin temele promovate, una dintre acestea fiind „Unde sunt străzile celor care nu mai sunt?”, solicitând autorităţilor publice locale redenumirea unor străzi, şcoli sau instituţii, după numele luptătorilor din rezistenţa anticomunistă. Avem ocazia să-i urăm sănătate şi succes în nenumăratele sale demersuri pentru apărarea memoriei şi identităţii locale.

La Biblioteca ASTRA nu s-a dat un „ordin de luptă cu uitarea” – procesul de recuperare a unor frânturi de istorie (inclusiv de imagine) fiind extraordinar de dificil -, reamintind tuturor cititorilor că logo-ul sărbătoririi Zilei Mondiale a Refugiatului (din 4 dec. 2000) este: „Everyone can make a difference. Every action counts”!

Ştiaţi că există o agenţie ONU pentru refugiaţi – UNHCR, fondată în 1950 -, confruntată cu nenumărate crize umanitare?

La finalul expo-blitz, Radu Petrescu-Muscel mi-a prezentat lucrarea „Iar pământul vostru a devenit casa noastră. Refugiaţii polonezi în România în anii 1939-1945”. O lucrare de mărturii ale Fundaţiei Centrul Karta, apărută cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român (2012), în care dr.Jan Stanislaw Ciechanowki (Înlocuitorul şefului Autorităţii pentru Problemele Combatanţilor şi a Persoanelor Reprimate din Republica Polonă) scria: «Fie ca acest album să reprezinte simbolul omagiului şi al recunoştinţei noastre faţă de toţi românii (…) Este un minunat exemplu de solidaritate central europeană. Ei toţi vor rămâne de-a pururi în inimile noastre. Dragi prieteni români, Vă mulţumim! Trăiască România liberă! Trăiască Polonia liberă! Trăiască prietenia polono-română!».

Expoziţia şi lucrarea mi-au amintit de statisticile publicate de revista LUMEA (nr.43 din 1993) sub titlul „NOUA DEZORDINE MONDIALĂ REFUGIAŢII” în care se arăta existenţa a «19 milioane de refugiaţi, 20 milioane de persoane care şi-au părăsit căminele în cadrul propriei ţări, 700.000 de cereri de azil. (…) Oameni dezrădăcinaţi, tragedii mutate în alte spaţii geografice, foame, disperare, neputinţă – astfel se poate schiţa, în câteva cuvinte, problema refugiaţilor».

După opt decenii – în 2022 -nu am ajuns să cunoaştem pacea de un mileniu, dar putem constata statisticile oficiale: în 2021 numărul de refugiaţi a ajuns la 80 de milioane!

Mulţumindu-i maestrului septuagenar Radu Petrescu-Muscel, amintim – tinerilor care doresc să devină condeieri -, că U.Z.P.R. organizează concursul «Un condei numit fair-play». Cotidianul Tribuna anunţă că în 2022, va avea loc prima ediţie a festivalului culturii arabe, organizat de Asociaţia Centrul Cultural Arab din Sibiu! Aşteptând rezultatele situaţiilor Recensământului 2021/2022, ne putem întreba: pe când festivalul ucrainenilor, din Sibiu?