(n.12 feb.1809-d.15 apr.1865)

O atât de sinceră şi de frumoasă mărturisire ca aceast motto nici că se putea să nu aparţină decât unui om cuminte şi cu multă minte. Iar acela avea să fie democratul-republican, de Uniune Naţională, Abraham Lincoln. Nimeni altul decât cel de-al 16-lea preşedinte din istoria Statelor Unite ale Americii, asasinat în Vinerea Mare a Învierii Domnului din anul 1865. Crimă cu premeditare, săvârşită de actorul Jon Wilkes Booth, un fanatic sudist din timpul lungului şi sângerosului război civil nord contra sud. Spre a întregi adevărul spuselor mele de până acum, referitoare la inteligenţa, cuminţenia, modestia şi bunătatea sufletească a amintitului preşedinte-erou nord american, vă ofer lectura altor câtorva dintre memorabilele sale gânduri scrise: *Biserica este cel mai mare dar dat vreodată omului. *Cu siguranţă Domnul nu a creat omul ca să trăiască doar o zi! Omul a fost creat pentru eternitate! *Nu anii din viaţa ta contează, ci viaţa din anii tăi. *Un prieten este cineva care are aceeaşi duşmani ca şi tine. *Libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine. *Poţi să te plângi că tufele cu trandafiri au spini, sau poţi să te bucuri că tufele cu spini au trandafiri. *Nu mă interesează dacă Dumnezeu este de partea noastră. Principala mea grijă este ca noi să fim de partea Lui, deoarece Dumnezeu are totdeauna dreptate. *Când fac un bine, mă simt bine; când fac un rău, mă simt rău, iar aceasta este religia mea. *Eu îmi înving duşmanii prin faptul că mi-i fac prieteni. În finalul acestei scurte scrieri gazetăreşti, cred că merită să repet cea mai sinceră şi Dumnezeiescă

declaraţie de dragoste şi de respect pe care un copil, ajuns mare om în stat, o adresează defunctei sale mame. Ca urmare, dragă cititorule, silabiseşte-o şi memoreaz-o! Va fi precum murmurul unei sfinte rugăciuni din vremea creștineștelor sărbători de Pace și Paști ale Primăverii Popoarelor Lumii anului 2022: ”Tot ce sunt sau ce sper să devin îi datorez îngerului care este mama”.

PS. Sunt sigur că în înfometata, bolnava și războinica situație actuală a omenirii, poetul-teolog și filozof Nichifor Crainic (1889-1972), din nou ne-ar fi întrebat retoric, precum a făcut-o și alte dăți, însă fără pic de folos, atunci când Țara și poporul ei a fost la răscruci de grele drumuri în istoria neamului românesc: ”Unde sunt, cei care nu mai sunt?!” Apoi, eu aș fi căzut pe gânduri, după care l-aș fi întrebat: Dragul meu talentat poet și preot ortodox profund gânditor, să fie, oare, cu putință ca acei conducători de țări și popoare, înțelepți, blajini și înțelegători să nu fi avut nici unul dintre ei urmași adevărați, ci numai avortoni urâcioși și schimonosiți la chip și la suflet!?

Ioan Vulcan – Agniţeanul