Iluminatul public de pe 80 de străzi din Sibiu, modernizat în 2023. Unde se montează lămpi noi

Administrația locală sibiană intenționează să continue modernizarea iluminatului public în oraș. Pentru acest an, sunt vizate 80 de străzi unde sistemul de iluminat public va fi modernizat. Atât la nivelul cablurilor, cât și al corpurilor de iluminat urmând să fie montate unele economice de tip led.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Peste 7 milioane de lei pentru modernizarea iluminatului

„Investiția pentru acest an estimată la 7.002.559,36 lei, include înlocuirea a mii de metri de cabluri pentru alimentarea cu energie electrică, amenajarea a 24 de puncte de aprindere noi și instalarea a 1.068 de corpuri de iluminat tip LED, precum și conectarea acestora la sistemul de comandă și control de la distanță (telegestiune) prin instalarea unor module speciale” au transmis reprezentanții Primăriei municipiului Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Care sunt străzile unde se modernizează rețeaua de iluminat

Potrivit aceluiași comunicat, „pe parcursul acestui an, modernizarea iluminatului este prevăzută să se realizeze pe următoare străzi: Emil Cioran, Someșului, Lomonosov, Doctor Ștefan Stânca, Zaharia Boiu, Justiției, Școala de Înot, Rennes, Bulevardul Victoriei, Banatului, George Coșbuc, Doctor Ion Rațiu, Dealului, Crișanei, Băii, Tudor Arghezi, Poet Vasile Cârlova, Alexandru Donici, Transilvaniei, Theodor Neculuță, Munteniei, Moldovei, Dobrogei, Iosif Velceanu, Gârlei, Fântânii, Galeș, Gheorghe Șoima, Jina, Ion Codru Drăgușanu, Martin Hochmeister, Săliște, General Drăgălina, Litovoi Vodă, Tălmacel, Dimitrie Cantemir, Ioan Albabei, Nicolae Beldiceanu, General Praporgescu, General Eremia Grigorescu, Tilișca, Alămor, Ioan Păun Pincio, Piața Tălmaciu, Peneș Curcanu, Islazului, Brazilor, Fundătura Brazilor, Aciliu, Prejbei, Timotei Cipariu, Colinei, Preot Bacca, Agârbiciu, Dobârca, Valea Aurie, Poiana, Crinț, Sibiel, Aleea Sibiel, Iazului, Ludoș, Fântânele, Theodor Mihaly, Rozdești, Cindrelului, Bobâlna, Piața Sadu, Ion Sion, Ștefan Luchian, Orlat, Amnaș, Pictor Nicolae Grigorescu, Aleea Fântânele, Cisnădioara, Săcel (între străzile Ion Albabei și Islazului), Badea Cârțan, Pasajul Tălmaciu, Luarea Bastiliei, N. Copernic,  Avocat Măcelaru Ilie, Poet Aron Cotruș, Prof. Cornel Irimie și în Pasajul Spitalului”. 

Iluminatul public din Sibiu, modernizat în proporție de 65%

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a anunțat că va supune acest proiect la vot în ședința CL și explică stadiul în care se află modernizarea iluminatului public din oraș.

„În ședința Consiliului Local Sibiu din această lună voi supune aprobării un proiect de  hotărâre privind modernizarea în acest an a iluminatului public pe alte peste 80 de străzi din oraș, o nouă etapă într-un proiect multianual pe care l-am început în 2020, în baza contractului de delegare a gestiunii acestui serviciu. Până în prezent, împreună cu firma Flash Lighting, am efectuat astfel de lucrări pe mai mult de 120 de străzi, la care se adaugă cele pe care le-am efectuat separat, prin alte lucrări de modernizare a cartierelor și străzilor. Astfel, iluminatul public din Sibiu este acum modernizat și eficientizat în proporție de 65%, un demers important prin care reducem atât costurile cu energia consumată, cât și cele de întreținere, prin utilizarea sistemului de telegestiune la care noile sisteme sunt conectate” spune Astrid Cora Fodor, primarul municipiului Sibiu.

21 februarie 2023 la 11:14
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Paul NEAGU
acum 1 oră
Sibiu găzduiește din nou magia muzicii la Festivalul Internațional „Hermannstadtfest”, ediția a XIII-a
Sibiul devine și în acest an un punct fierbinte pe harta muzicii internaționale, găzduind cea de-a XIII-a ediție...
Cultură
3 min de citit
acum 14 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar   1 16.06.2025 NOUL, Localitate principala 09:00 –...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 14 ore
Interul, noua campioană județeană, și FC Avrig se întâlnesc în finala Cupei României. Sâmbătă, intrare GRATUITĂ pe ”Municipal”
După ce au cucerit titlul de campioni județeni, câștigându-și dreptul de a participa la barajul pentru promovarea în...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 14 ore
Premieră la Cristian: puii de barză albă vor fi inelați direct la cuib
Asociația Prietenii Berzelor a obținut prima derogare oficială din România pentru inelarea puilor de barză albă (Ciconia ciconia)...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 15 ore
Lotul 5 al Autostrăzii Sibiu-Pitești a fost finalizat cu trei luni înainte de termen
Lotul 5 al Autostrăzii Sibiu-Pitești a fost finalizat miercuri, cu un avans de aproximativ trei luni față de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 18 ore
Polițiștii caută o minoră din Agnita care a plecat de acasă
Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 14 ani, care a plecat de acasă fără a se...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 19 ore
Zboruri de pregătire deasupra Sibiului
Reprezentanții AIS informează sibienii că joi  în intervalul 14:00 - 17:30, și vineri, între orele 12:00 - 15:30,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 20 ore
Foto/ Video O carte în versuri pentru nepoata sa: Ioan Motronea și darul pentru Anastasia
Cartea „Anastasia” este un cadou pe care profesorul de muzică Ioan Motronea l-a creat cu drag pentru nepoata...
Actualitate
2 min de citit
acum 20 ore
Un adolescent este suspect pentru săvârșirea unui omor în Alțîna
Un minor cu vârsta mai mică de 14 ani a devenit suspect pentru un omor săvârșit în urmă...
Actualitate
2 min de citit
Autor Mihai POP
acum 20 ore
FOTO/VIDEO Ritm de manele la „Urgență”: absolvenții Facultății de Medicină au sărbătorit cu baloane și coronițe din flori
Joi dimineață, zeci de absolvenți mediciniști au cântat în fața Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 1 zi
Liceenii de la Pedagogic prezintă un spectacol pe scena Teatrului GONG
Marți, 17 iunie, începând cu ora 17, scena Teatrului pentru Copii și Tineret GONG Sibiu va aparține tinerilor...
Actualitate
3 min de citit
Autor b.o.n.
acum 1 zi
Urs (și) la Topârcea! Locuitorii, avertizați cu mesaj Ro-Alert!
După ce, în urmă cu două zile, a fost semnalată prezența unui urs la Racovița, acum slt. Andreea...
Actualitate
1 min de citit