După întâmplările din decembrie 1989, mulți râdeau de recomandările de a mai pune o haină pe noi în lupta cu frigul ori de a mai face o gaură la curea. Plini de încredere și amețiți de aburii democrației iluzorii, ce se cuibărise în toate ungherele ființei și societății, la începutul anilor  ’90 românii credeau că astfel de îndemnuri vor putrezi în mormântul în care și-ar fi dormit somnul de veci apusele vremuri. Nu a trecut mult timp și liberalizarea prețurilor a deschis drumul unor noi îndemnuri la strâns cureaua și scos cojoacele de la naftalină.

În istoria post-decembristă am auzit de nenumărate ori că vom fi loviți de criză, că statul nu mai poate duce poveri (pe care tot el și le pusese în spinare), că s-a terminat cu traiul pe vătrai. Mă rog, trai pe vătrai nu a prea fost în România decât pentru unii; aceiași care anunță mereu apropierea uraganelor economice. 

Zilele trecute a descins în societatea românească, scăpat din cavități bucale oficiale, anunțul unor posibile măsuri drastice și amenințarea că vor veni vremuri în care – ați ghicit – va trebui să strângem cureaua. Ca de obicei, sunt vizați tot cei care își plătesc dările, căci birurile lor vor crește. Ei sunt eternii sacrificați ce decontează nepriceperea și ticăloșia unor inși veleitari care au guvernat la un moment dat, băgând țara în gard. Tupeul și cinismul inimaginabil al vremelnicilor diriguitori îi condamnă, din nou, pe contribuabilii nevinovați la austeritate. Mediul privat, cei ce încearcă să supraviețuiască în IMM, cei ce țin până la urmă economia românească ar putea fi, încă o dată, storși de centrifuga impozitării, în timp ce statul e incapabil să atragă venituri din zone cenușii ori să diminueze practicile ilegale ce văduvesc bugetul național de sume importante.  De ce trebuie să-și mai facă românul câteva găuri la curea? Să-și facă cei ce au adus economia în buza falimentului și s-o strângă până le-or ieși ochii, ca la melc. Ca într-un scenariu repetitiv, obsedant, tresărim ori de câte ori sunt azvârlite spre noi recomandări tăioase. Cei ce le generează vin, își fac de cap prin ministere, apoi își pun palma în dos și pleacă bine mersi. În locul lor, apar alți bezmetici, la fel de nepricepuți și dezinteresați față de eficientizarea economiei. Ai sentimentul că instituțiile statutului sunt o gară în care poposesc tot felul de grăbiți ce se opresc la o bere, un pumn de semințe, lasă paharele pe tejghea, cojile pe jos, se ușurează la colț, iar apoi ne pun să facem curat în urma lor.