Human Security Training, găzduit de AFT

Human Security Training, găzduit de AFT

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Săptămâna Trainingului

în Securitate Umană

 

Activităţile organizate de Cartierul General Suprem al Puterilor Aliate Europa (SHAPE) şi Comandamentul Aliat Terestru al NATO (LANDCOM), prin Corpul Multinaţional Sud-Est (MNC-SE), de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu, au reunit reprezentanţii tuturor comandamentelor de corp ale NATO.  Au mai participat la eveniment reprezentanţi ai mai multor organizaţii internaţionale şi neguvernamentale care au contribuit la dezvoltarea acestei instruiri şi au oferit prelegeri şi expertiză în materie despre abordarea coerentă, consecventă şi integrată la protecţia civililor, protecţia proprietăţilor culturale, copiii în conflicte armate, consolidarea integrităţii în operaţiunile conduse de NATO, misiunile şi activităţile mandatate de Consiliu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Mesajul comandantului

comandamentului NATO de la Sibiu

 

Conferinţa a fost deschisă de comandantul MNC-SE, general-maior Dragoş-Dumitru Iacob, care sublinia  că "Protecţia oamenilor este o cerinţă operaţională fundamentală şi va fi întotdeauna o provocare în războiul multidomeniu". Domnia sa a mai precizat că
"Războiul din Ucraina reflectă, zilnic, exemple de atenţie redusă sau deloc acordate securităţii umane în operaţiuni."

Generalul-maior Dragoş-Dumitru IACOB a mai declarat în aceleşi context că modul în care se conduc operaţiunile defensive în NATO " necesită o abordare completă la 360 de grade şi cuprinzătoare. În război, există mulţi agresori, inclusiv facţiuni criminale, şi toţi urmăresc să perturbe şi să distrugă valorile noastre colective". Generalul opina că aceste aspecte legate de securitatea umană, inclusiv con­struirea integrităţii în operaţiunile militare constituie şi un schimb de experienţă, un cadru perfect de a învăţa unii de la alţii , dar şi de a asculta experţii " care sunt mult mai înţelepţi în această funcţie cheie."

 

Orizontul SHAPE

 

Consilierul pentru conflicte SHAPE, locotenent-colonelul Francesco Gonzalez, avea să îşi focuseze intervenţia pe aspecte legate de angajamentul NATO privind imple­mentarea Rezoluţiei 1612 a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite şi  pe scenariile de antrenament, participanţii analizând  şi studiind parametrii stabiliţi de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, cu referiri punc­tuale la "şase încălcări grave ale Rezoluţiei,"  observate în cadrul conflictelor armate, care pot fi generate de fragilitatea  valorilor, de sistemele criminale corupte, toate înrădă­cinate pe desconsiderare totală a valorilor umane. LTC Francesco Gonzalez a asigurat că modul în care NATO conduce operaţiunile de descurajare şi apărare este diferit.

 

Demersuri de formare 

 

Această conferinţă, precum şi  evenimentele de formare solidifică au impus eforturi  mari atât în ce priveşte cantitate de muncă dar şi privitor la pregătirea personalului LANDCOM şi a personalului SHAPE, deoarece, aşa cum a declarat doamna Sera Gaeta, şef de filială Cooperare Civilă Militară SHAPE,  "NATO este totul despre oameni, iar securitatea umană în operaţiuni este o cerinţă fundamentală care trebuie să se reflecte în toate activităţile noastre întreprinse de personalul civil şi militar din NATO".

Evenimentul de formare şi-a închis lucrările simultan cu exerciţiul CARPETHIAN FLOW 22. Acesta va fi urmat de Exerciţiul LOYAL LEDA 22. Exerciţiile şi  activităţile conexe fac parte din progresul substanţial realizat către Capacitatea Operaţională Finală Intermediară pentru sediul din Sibiu.

 

 

17 noiembrie 2022 la 18:54
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 13 ore
„Sebeşul şi Țara de Sub Pădure (Mühlbach und der Unterwald)”, lansat la Muzeul Brukenthal
Sala cu Coloane a Muzeului Naţional Brukemthal a găzduit, astazi, lansarea de album - „Sebeşul şi Țara de...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 13 ore
Urs semnalat pe Valea Avrigului. A fost emis mesaj RO-Alert
Un urs a fost semnalat, joi, pe Valea Avrigului, autoritățile fiind alertate printr-un apel la numărul unic de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 13 ore
ŞURA MARE: Informare privind taxa specială de salubrizare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 14 ore
VIDEO | Mașinile viitorului se concep la Sibiu. Marquardt a ajuns la 20 de ani de producție în România și crează tehnologiile care vor schimba automobilul
În urmă cu două decenii, Marquardt ridica prima hală în Zona Industrială de Vest a Sibiului. Astăzi, compania...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 14 ore
GURA RÂULUI: Duminică, Ziua Vecinătăţii
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 15 ore
SADU: Ziua Universală a Iei, sărbătorită în centrul comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
Un muncitor a murit după ce a căzut de la 12 metri pe șantierul A13
Un bărbat în vârstă de 64 de ani și-a pierdut viața joi, în urma unui accident de muncă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
Mediaș: Aproape 40 de milioane de lei în transportul public: depou nou, troleibuze electrice și stații moderne
Municipiul Mediaș pregătește una dintre cele mai importante investiții din ultimii ani în transportul public local. Cu o...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Lucrări la rețeaua de apă pe Calea Poplăcii. Probleme de alimentare în mai multe zone din Sibiu
Apa Canal Sibiu anunță că luni, 22 iunie, între orele 08:00 și 16:00, vor fi efectuate lucrări de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Femeie de 83 de ani, lovită de o mașină pe o trecere de pietoni din Sibiu
O femeie în vârstă de 83 de ani a fost rănită joi, în urma unui accident rutier produs...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 17 ore
MJ Randolph rămâne încă un sezon la CSU Sibiu
Unul dintre cei mai îndrăgiți jucători ai sezonului precedent va continua sub comanda lui Dan Fleseriu. În vârstă...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 17 ore
MOȘNA: Apel către localnici pentru folosirea cu responsabilitate a rețelei de canalizare
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.