Hoț care a furat o remorcă cu echipament de întindere a cablurilor electrice, prins după 3 luni. A scăpat doar cu control judiciar

Hoț care a furat o remorcă cu echipament de întindere a cablurilor electrice, prins după 3 luni. A scăpat doar cu control judiciar

Un tânăr din Miercurea Sibiului, care a furat o remorcă ce avea montat un echipament de întindere a cablurilor electrice a fost prins de polițiști după o anchetă care a durat 3 luni. Deși prejudiciul nu e tocmai mic – 30.000 de euro – procurorul de caz a decis că tânărul în vârstă de 20 de ani poate fi cercetat sub control judiciar.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„În continuarea cercetărilor efectuate într-un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la data de 19 februarie a.c., polițiștii Postului de Poliție Apoldu de Jos din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului au reținut un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Miercurea Sibiului. În fapt, tânărul este bănuit că, în noaptea de 28/29 noiembrie 2021, ar fi sustras de pe raza comunei Apoldu de Jos o remorcă pe care era montat un echipament de întindere a cablurilor electrice, producând un prejudiciu de aproximativ 30.000 de euro. Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 19 februarie a.c., polițiștii au luat măsura reținerii presupusului autor al faptei pentru 24 de ore”, se arată în buletinul de presă emis de reprezentanții Poliției Sibiu.

Duminică, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște a dispus aplicarea față de persoana în cauză a măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă la nivelul Postului de Poliție Apoldu de Jos, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște. (L. B.)

 

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
21 februarie 2022 la 12:53
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Teatrul Național „Radu Stanca” duce spectacolele sibiene la festivalul de teatru din Sharm el-Sheikh
România este țară invitată de onoare la ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Sibianul Robert Frăţilă, performanţă extraordinară pentru România: e triplu vicecampion mondial
Culturistul sibian Robert Frăţilă a obţinut, în prima zi a Campionatelor Mondiale de la Santa Susanna, din spania,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 17 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă cu 5-0 meciul cu Carpaţi Covasna şi urcă pe loc de play-off în Seria 2
Interul revine pe "Municipal" cu o victorie la scor, cu Carpaţi Covasna, echipă din subsolul clasamentului. Ionuţ Bărculeţ...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
Cosmin Vîtcă, înaintea ultimului meci din tur: ”Nu ne culcăm pe-o ureche”. ACS Mediaş are şase victorii consecutive
Antrenorul ”alb-negrilor”, Cosmin Vîtcă, susţine că pe jucătorii săi îi aşteaptă, sâmbătă, un meci foarte greu, pe terenul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 22 ore
Ziua Națională a Austriei, sărbătorită la Sibiu. Daniela Cîmpean: „Avem o legătură puternică”
Președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, a participat la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Austriei, eveniment...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 zile
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.