Hora de sânziene și ateliere de brodat, de Ziua Iei, în Muzeul ASTRA

Hora de sânziene și ateliere de brodat, de Ziua Iei, în Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, găzduiește în perioada 24-26 iunie, evenimentul Ziua Universală a Iei, ediția a IX-a. Anul acesta, programul va fi desfășurat pe sectorul textil din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, unde vor fi deschise porțile la 8 case tradiționale. Aici vor fi prezenți 36 de meșteri și creatori populari, care vor expune/ comercializa produsele lor (piese de port popular – românesc, săsesc, maghiar, jucării, podoabe, ceramică ș.a.). De asmenea, în același cadru, vor fi organizate 12 ateliere interactive, susținute de meșteri populari, restauratori, muzeografi, care vor consta în brodat motive de pe ie și panglici săsești, semne cusute pe colere, țesut, confecționat podoabe și mărgele, împâslit lâna, țesut cu păr de capră, pictat pe sticlă motive tradiționale de pe ie, împletit găitane. Totodată, va fi prezentat un ghidaj despre povestea lânii de la firul de lână la țesătură: prelucrarea materiei prime, instrumentar, tehnici, decor. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

,,Însoțiți de Rusalce, de Sânzienele care se pregătesc să anunțe solstițiul și Sf. Ioan de Vară, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului intră, din nou, în lumea magică a IEI. Anul acesta am ales să celebrăm evenimentul în poienile și curțile gospodăriilor din sectorul TEXTILE al Muzeului ASTRA din Dumbrava Sibiului. Ulițele satului de altădată se animă cu meșteri și povestea meșteșugului lor, devin loc de întâlnire al comunității dedicate iei și inspirate de aceasta. Poienile cu iarbă proaspăt cosită se transformă în cea mai frumoasă scenă în aer liber, gazde perfecte pentru obiceiuri de demult și tehnologii contemporane deopotrivă. Timp de trei zile, invităm publicul să fie cercetaș și cercetător de tradiții și obiceiuri. La Ziua Iei vizitatorii degustăe povești, stand la șezători și plăcinte cu dichis de vară. Aici merită să aflați povestea firului îmbrățișat în țesătură chiar de la cei care trăiesc, cercetează și duc mai departe tradiția: meșteri populari, muzeografi și restauratori. În curțile gospodăriilor vor avea loc ateliere demonstrative și interactive, începând cu povestea lânii și diverse ateliere de țesut, până la ateliere de imprimare flori pe textil sau vopsit cu culori naturale, confecționat podoabe, brodat motive de pe ie, împâslit, metaloplastie, pictat pe sticlă sau prelucrare piele. Pe ulițe se va-ntinde târgul de ii și obiecte tradiționale, design contemporan, flori și cosițe împletite. Facem un pas și spre contemporanitate prin prezența unui photobooth special și.. câte și mai câte!”, a declarat Simona Tolciu, muzeograf Muzeul ASTRA.  

Printre evenimentele din programul de anul acesta se numără reconstituirea obiceiurilor de Sânziene, Drăgaică și Căluș (vineri, 24 iunie), decernarea titlului Tezaur Uman Viu doamnei Maria Ciucă din Poiana Sibiului, plimbarea în IE cu Biciclete Cochete (sâmbătă, 25 iunie) și Hora de Sânziene (duminică, 26 iunie). Ziua Universală a Iei este sărbătorită în fiecare an pe 24 iunie, de Sânziene, și a fost inițiată în anul 2013 de Comunitatea online La Blouse Roumaine. Parteneri eveniment: Biciclete Cochete

Custom Image Custom Image

22 iunie 2022 la 16:54
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 20 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.