„Hoapa” lui Coșbuc din Gura Râului, locul unde s-a născut „Iarna pe uliță”

Puțini știu că, în anii în care George Coșbuc era redactor al ziarului „Tribuna”, poetul se retrăgea adesea în Gura Râului, găzduit în casa preotului Manta.

Numele acestei familii, care a dăruit comunității un șir neîntrerupt de preoți vreme de aproape trei secole, se leagă și de prezența în Mărginimea Sibiului a unor mari talente ale culturii românești: Octavian Goga, Ioan Slavici, Ilarie Chendi sau Lucian Blaga.

Astăzi, memoria acelor vremuri este păstrată cu grijă de profesorul Petru Jurca, fost director al școlii din Gura Râului și o adevărată enciclopedie vie a satului. El vorbește cu naturalețe despre „hoape”, cum numesc localnicii străduțele abrupte și desfundate, și ne însoțește pe una dintre ele, odinioară cutreierată de Coșbuc.

„Aceasta este Hoapa Meli”, spune profesorul, oprindu-se pe panta care urcă de la șosea spre Hodrea. „Aici veneau copiii la săniat, iar Coșbuc a imortalizat scena în poezia <Iarna pe uliță>. Când scrie că <pe râu e numai fum>, se referă la Cibinul din capătul străzii, acoperit de fumul care ieșea din hornuri. Iar <roata morii> trimite la vechea moară din apropiere, dispărută mai târziu, odată cu construirea microhidrocentralei”.

Petru Jurca urcă panta înzăpezită încet, cu pași mărunți. Pe chipul său se citește o bucurie veche, din iernile copilăriei, când venea aici la săniuș alături de ceilalți copii ai satului. Era acea lume descrisă de Coșbuc, surprinsă într-una dintre cele mai vii strofe ale poeziei:

„Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin țipând
Și se-mping și sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând”.

Veselia de altădată s-a stins de aproape jumătate de secol. „Cred că era în iarna lui 1975, când un băiat a fost la un pas de moarte, trecând cu sania printre roțile unui camion încărcat cu lemne. Nu a mai putut opri înainte de șosea”, își amintește profesorul. Construirea barajului, la finalul anilor ’70, a adus trafic intens, iar copiii au fost nevoiți să-și caute alte locuri de joacă, în afara satului.

Astăzi, de o parte și de alta a hoapei, fumul alb se ridică liniștit din hornurile caselor. Gerul e aspru, iar zăpada groasă amintește de iernile de odinioară. „Pe vremea lui Coșbuc, aici erau doar două case, ambele din lemn. Pe una am prins-o și eu, copil fiind. Acum, satul a crescut și a urcat până în Hodrea, unde s-a format un mic cartier”.

Viața profesorului Petru Jurca s-a confundat, vreme de decenii, cu școala și cu generațiile de copii pe care le-a format. Mulți au rămas în sat, și-au întemeiat familii, iar astăzi el îi reîntâlnește prin copiii lor. „Mă bucur să-i văd, dar observ și cât de mult s-a schimbat copilăria. Copiii nu se mai joacă afară, nu se mai bucură de lucrurile simple. Preferă ecranul telefonului”.

După o clipă de tăcere, chipul i se luminează. „Se povestea prin sat despre petrecerile pe care preotul Manta le dădea pentru oaspeții de seamă. Se spune că, la una dintre aceste agape, Coșbuc a fost provocat să improvizeze câteva versuri. Și a făcut-o, cu umor:

Cine dă vinul cu canta?
Popa Manta!
Cine-i beat ca un butuc?
Coșbuc!”.

„Iarna pe uliță” rămâne una dintre cele mai fidele evocări ale copilăriei de altădată, când jocul aduna laolaltă copiii, fără deosebiri și, mai ales, fără griji.

Pentru gurăni, Hoapa Meli nu este doar o stradă. Este amintirea vremurilor în care George Coșbuc și-a întâlnit, pentru o clipă, muza.  A făcut-o în Gura Râului, sat din județul Sibiu, cel cu oameni și locuri de poveste!