Grevă de avertisment în învățământul sibian: miercuri, între 11.00-13.00 nu se țin cursuri

Grevă de avertisment în învățământul sibian: miercuri, între 11.00-13.00 nu se țin cursuri

Aproape 4.000 de sindicaliști din învățământul sibian vor fi miercuri în grevă de avertisment, între orele 11.00-13.00. Protestul precede greva generală, a cărei declanșare ar putea avea loc în 22 mai. Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanții SIP Sibiu „În data de 17 mai 2023 în intervalul 11.00-13.00 se va declanșa GREVĂ DE AVERTISMENT în toate unitățile școlare de pe raza județului Sibiu. Pe durata grevei de avertisment nu se vor desfășura activități de predare, elevii vor fi supravegheați”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Nu se dorește blocarea sfârșitului de an școlar 

Președintele S.I.P. Sibiu, prof. Stancu Leonard spune că nu se dorește boicotarea examenelor sau a finalului de an școlar: „Din cauza impasibilității guvernului față de amplitudinea fără precedent a mitingului urmat de marș din data de 10 mai 2023 și a lipsei de dorință de a rezolva doleanțele prezentate la fiecare moment al celor cinci luni de proteste, federațiile sindicale reprezentative din învățământ au hotărât declanșarea grevei de avertisment urmată de greva generală. Subliniez că, dorința angajaților din învățământul preuniversitar sibian NU ESTE DE A BLOCA ANUL ȘCOLAR SAU VREUN EXAMEN, ci de găsi o rezolvare la problemele presante cu care ne confruntăm. Guvernul este cel în măsură să aplice corect prevederile privind salarizarea și finanțarea corespunzătoare a învățământului, și să rezolve astfel conflictul. ÎI INDEMN SĂ O FACĂ!!!”.

                                                                                    

Care sunt revendicările sindicaliștilor

„Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sibiu, afiliat la Federația Sindicatelor din Educație “SPIRU HARET”, în baza rezultatelor centralizate, ale referendum-ului desfășurat în toate unitățile școlare de pe raza județului Sibiu, în vederea declanșării grevei începând cu data de 22 mai 2023 și motivând – salarizarea umilitoare,salarii poziționate în pătrimea inferioară a grilelor de salarizare, aceasta fiind cauza principală a deficitului deresursă umană calificată; scăderea semnificativă a puterii de cumpărare, ca urmare a creșterii generalizate a prețurilor și a ratei inflației; neacordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective demuncă aplicabile; anomaliile existente în salarizarea personalului didactic de conducere, de îndrumare șicontrol, ale căror venituri au rămas nemodificate în ultimii patru ani, fiind inferioare celor ale personalului didactic de predare; lipsa investițiilor în infrastructura școlară, dar și perpetua subfinanțare a sistemului deînvățământ, reflectată în baza materială precară a celor mai multe unități școlare  – SOLICITĂ majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizareaîntregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice,cu rata inflației; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic; acordareasporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii; renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației, precizează că 82% din totalul membrilor organizației sindicale S.I.P. Sibiu și-au exprimat acordul scris în vederea declanșării grevei generale începând cu data de 22 mai 2023” se mai arată în comunicatul SIP Sibiu. 

            

Imagine intercalată
Imagine intercalată
16 mai 2023 la 10:12
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 2 ore
Sibiencele schimbă seria în Liga 3. FC Inter şi ACS Mediaş, alături de echipe din judeţele Braşov, Covasna, Prahova şi Argeş
Federaţia Română d Fotbal a stabilit, marţi, 18 august, componenţa celor opt serii ale Ligii 3, printre echipe...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
CSU Sibiu a început pregătirile pentru sezonul 2026/27 al Ligii Naţionale. ”Galben-albaştrii” rămân la Sibiu
Sub comanda antrenorului Dan Fleşeriu şi ale staff-ului său, din care mai fac parte Alejandro Aliaga Onrubia, Octavian...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 ore
Planuri mari pentru un antrenor sibian, la preluarea unei echipe cu o istorie de peste un secol. E şcolit la University College Dublin
Paul Ceuşan este noul antrenor principal al echipei CS Gheorghieni. El îşi propune să-i ducă pe harghiteni în...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 20.08.2026 AVRIG: Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 zi
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.