Graba vorbirii de sine (sinceritate aplatizată)

Graba vorbirii de sine (sinceritate aplatizată)

Nu ni s-a permis, prin capodopera votului "subtil" al Austriei, intrarea în Schengen. Subiectul l-am aplicat în această rubrică şi m-am exprimat şi, departe de orice influenţă naţionalistă, am încercat să conving de ce ne aflăm într-un subiect prea evident şi indecent tabutizat. Mai vorbim, dincolo de jumătatea anului viitor, dacă nu va reintra în discuţie Olanda sau, de ce nu, Malta? Până atunci, avem timp să rămânem la frontiera unde se cere "dovada" limbii române, dacă nu eşti vorbitor şi de altă naţionalitate lingvistică…
                                                       ***
Într-un interviu recent citit, dar parcă rescris după o tehnică mai veche, am constatat că poetul şi dramaturgul Matei Vişniec nu şi-a "dramatizat" ultimul volum de proză, vorbind din interiorul altor coperţi obsesive-parcă aplatizate în vorbele sale de poet real, şi nu dramatizat. Şi repetă, din paragraf înspre obsedanta grabă a spunerii, că totul se petrece într-o inteligenţă artificială, şi colectivă. De aici, de fapt de acolo, am constatat cum dramaturgul şi-a accesat trecutul la prezentul interpretabil. Totul îi convine lui Matei Vişniec, ca o dilemă ce se destramă într-un interviu mai degrabă "ecologic-moral" decât incitant, pe porţiuni de moralistică monologată, dar fără argumentaţia vorbirii sincere-atât cât se poate spune. 
Interviul cu Matei Vişniec s-a transformat în monologul meu despre sinceritate, atâta cât îşi poate asuma un vorbitor să citeze din utopia tăbăcită a cuvintelor. Se spune acolo, în carte, ceea ce ne spune autorul, prin omisiunea din interviu: urmaşii lui Moromete nu mai au răbdare, pentru că nu mai sunt, şi nici pământul nu le mai trebuieşte, pentru că nu mai este. Aşa citesc eu, printre rânduri. Aşa se exprimă, sărind peste hipnotiziile dintre rândurile expresiei despre "idioţii utili" în dictaturi şi compromişii din democraţiile utilitare, şi transformate în superstiţii. Aşa spune Vişniec, asta citesc prin "traducerea" limbii române, pe care o susţine, declarativ şi scriptic.
Când vrei să spui, la un moment şi să taci, când nu este necesar să laşi impresia că gândeşti, se poate configura un dialog. Chiar şi atunci când tragediile se interpretează pe scena rotativă a falsei identităţi, în slujba vorbelor talentate să fie citite în toate limbile pământene, avem nevoie de paşaport, în dialogul dintre o carte şi autorul ei. 
Respect vocaţia riscantă a vieţii dramatizate din ideile oricui care îşi asumă vorbirea, câteodată violentă, dar nu accept dublul-limbaj, în umbra vreunei frontiere falsificate, chiar dacă este "prezentată" sub formă de denunţare a raporturilor dintre întrebările nespuse şi graba de a le "răspunde"
                                                  ***
Cartea lui Matei Vişniec este altceva decât ce vorbeşte într-un interviu monologat, înafara timpului pe care încearcă să şi-l asume. Dinspre lectura mea, mai are timp să intre în literatura de acasă, după ce vom avea acces în bibliotecile Schengen… 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor -
12 decembrie 2022 la 16:35
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 13 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 13 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.