Gorjeanul care a provocat accidentul violent în care a murit familia de spanioli a fost arestat preventiv

Gorjeanul care a provocat accidentul violent în care a murit familia de spanioli a fost arestat preventiv

Bărbatul în vârstă de 63 ani din judeţul Gorj care a provocat accidentul de duminica trecută, de pe Hula Bradului, a fost arestat preventiv.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus reținerea bărbatului, iar ulterior au solicitat instanței arestarea preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu a admis solicitarea.

Gorjeanul conducea un BMW dinspre Sibiu spre Braşov, iar, „prin încălcarea mai multor reguli de circulaţie pe drumurile publice şi prin asumarea producerii unui eveniment rutier cu consecinţe letale împotriva sa şi a altor participanţi la trafic”, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu o Dacie Logan, ducând la decesul a patru persoane.

Procurorul a dispus schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat comis asupra a două sau mai multe persoane.

 

Din vizita la fiica studentă în Sibiu, în mormânt

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Familia Rodríguez venise în România pentru a-și vizita fiica cea mare, Alicia, în vârstă de 21 de ani, care învăța la Sibiu pentru a deveni profesoară la Universitatea din Las Palmas de Gran Canaria (ULPGC).

Părinții ei, Pepe și Mari Carmen Rodríguez, și sora ei mai mică, Cristina, în vârstă de 15 ani, au profitat de sărbătorile din decembrie pentru a o vizita, potrivit canarias7.

Universitatea din Sibiu, unde Alicia Rodríguez a fost studentă, a pus la dispoziția familiei serviciile unui traducător.

Presa spaniolă scrie că familia a închiriat o mașină, deși intenția era să călătorească prin România cu trenul.

Duminica trecută, o mașină care circula spre Sibiu a intrat pe contrasens și în urma impactului părinții au murit pe loc, iar fiica cea mare a murit la Spital. Tot la Spitalul din Sibiu a fost dusă și Cristina, dar în stare critică, intubată, la ATI. Aici s-a constatat moartea cerebrală și s-a cerut acord pentru prelevarea de organe, ceea ce s-a și realizat.

 

Autor -
12 decembrie 2022 la 11:53
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 13 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.