Gălbenelele (Calendula officinalis)

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alifia de gălbenele ajută în ulcere varicoase, care nu se vindecă, arsuri şi degerături. În leucoree, se fac spălături vaginale. Pentru eczeme, picioare crăpate, cruste din nas se foloseşte alifie de gălbenele. În cazul escarelor, se pun comprese diluate cu apă fiartă în amestec cu tinctură de gălbenele. Aceleaşi comprese sunt eficiente în caz de contuzii, hematoame, rupturi musculare, ulceraţii purulente, chiar de natură canceroasă. Ceaiul de gălbenele se indică chiar şi în boala canceroasă, a se bea o perioadă îndelungată, atunci când nu se mai poate interveni chirurgical. Sucul tulpinelor proaspete se recomandă în eczeme, negi şi scabie (râie). Pentru întărirea vederii se fac zilnic băi de ochi, cu gălbenele.

Tinctura se prepară dintr-un pumn de flori de gălbenele, care se introduce într-un litru de ţuică. Se lasă la soare două săptămâni şi apoi se filtrează.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Alifia se prepară din 500 g grăsime de porc, care se incinge pe foc şi în care s-au introdus două mâini de gălbenele – tulpină şi flori tăiate mărunt, care se lasă puţin să se înfierbinte şi se amestecă bine cu o lingură de lemn până face spumă. Se acoperă. Se lasă de seara până dimineaţa. Se încălzeşte din nou conţinutul, se filtrează prin tifon şi se pune în cutiuţe. Pentru a avea un miros mai plăcut, se pot introduce câteva picături de ulei de levandă.

Autor
25 aprilie 2022 la 20:31
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Nedeia Dicu
acum 6 ore
Cinci destinații de vizitat într-o singură zi, la o oră și jumătate de Sibiu
Sibienii care s-au plictisit de opțiunile locale de petrecere a timpului liber au la dispoziție mai multe destinații...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Foto/Video: Cel mai longeviv locatar de la Zoo Sibiu. De 26 de ani mănâncă miere și se joacă în bazinele cu apă. Ce legătură are cu politica
Crin, un urs brun în vârstă de 26 de ani, este cel mai bătrân și totodată cel mai...
Actualitate
3 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 2 zile
Ce facem în weekend: ne plimbăm cu Mocănița, mergem în drumeție, la Muzeu sau la spectacole în aer liber
Se apropie un nou weekend cu temperaturi ridicate și Sibiul are multe oferte pentru petrecerea timpului liber. Atât...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 zile
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 săptămână
Stele, vin și plimbări cu mocănița pe timp de noapte, cu plecare din Gara Cornățel
O experiență deosebită îi așteaptă pe sibieni  vineri, 20 iunie, la Gara Cornățel, unde se dă startul unei...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 săptămână
FOTO: Satul gemenilor din secolul trecut. A fost făcută și o „Espoziție de copii”
În anul 1912, rășinărenii se mândreau cu faptul că în numeroasele familii existau gemeni. S-a ajuns până acolo...
Special
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 1 săptămână
Valea Aurie, cartierul cu un lac… dispărut: „Erau patine, pescuit și râsete. Acum iarbă, țânțari și uitare”
Ce a fost odinioară un colț de natură iubit de copii, părinți și bunici din Valea Aurie a...
Administrație
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 săptămână
Sfârșit de săptămână, cu vreme de vară: cald și fără ploi
În sfârșit vara își intră în drepturi. Weekendul care vine vom avea parte de mult soare, cu temperaturi...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 săptămână
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, la teatru sau participăm la activitățile din Muzeul ASTRA
Temperaturile sunt din ce în ce mai ridicate, semn că vara își intră tot mai mult în drepturi,...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 săptămână
Premieră la Cristian: puii de barză albă vor fi inelați direct la cuib
Asociația Prietenii Berzelor a obținut prima derogare oficială din România pentru inelarea puilor de barză albă (Ciconia ciconia)...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 săptămână
Drumeție cu stejari, ulii și bunătăți de cherhana!
Duminică, 15 iunie, iubitorii naturii și mâncării bune pot opta pentru o ieșire aparte: drumeție în familie, până...
Cultură
2 min de citit
acum 1 săptămână
A dat lumea bună din Teheran ca să fie educatoare pentru copiii sibienilor. Are și obiceiul de a dansa pe potecile din munții noștri
Dacă e miercuri, avem o poveste specială. Azi vorbim despre un om special, un adevărat personaj de roman,...
Special
5 min de citit