FOTO/VIDEO Vești proaste : lucrările la calea ferată între Ocna Sibiului și Loamneș intră în prelungiri

FOTO/VIDEO Vești proaste : lucrările la calea ferată între Ocna Sibiului și Loamneș intră în prelungiri

Județul Sibiu pare să fi intrat în zodia restricțiilor de circulație. Dacă închiderea circulației pe timpul zilei pe o porțiune aflată pe Valea Oltului a dat traficul rutier peste cap, nici în privința transportului pe calea ferată lucrurile nu stau mai bine.  În luna iunie Compania Națională de Căi Ferate anunța suspendarea traficului feroviar pe ruta Sibiu-Mediaș, din cauza unor lucrări importante pe tronsonul cuprins între Ocna Sibiului și Loamneș, iar călătorii urmau să fie transportați cu autobuzul. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Termenul anunțat pentru finalizarea lucrărilor era de 9 august, la fel ca cel prevăzut și pentru defrișările de pe Valea Oltului. Diferența este că, în cazul intervențiilor de pe versant, graficul este respectat și sunt șanse mari ca traficul rutier să poată fi reluat în 9 august, în vreme ce, pentru ruta feroviară Sibiu-Mediaș, cel mai probabil, lucrările se vor prelungi, neputându-se respecta data anunțată inițial pentru finalizarea investiției. 

În aceste condiții, călătorii vor continua să folosească mijloacele de transport rutier, puse la dispoziție de CFR.

Care sunt motivele prelungirii lucrărilor

Într-un răspuns transmis de reprezentanții CNCF „CFR” S.A. la solicitarea Tribunei, se arată că au fost înregistrate întârzieri la execuția lucrărilor din cauza ritmului scăzut de lucru, în contextul reducerii programului muncitorilor în zilele în care s-au înregistrat temperaturi extreme și fenomene meteo manifestate prin furtuni, iar în al doilea rând, din cauza decalării termenului de furnizare a materialelor necesare lucrărilor – traverse și piatră spartă. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În același document, compania își asumă posibila prelungire a termenului de execuție a lucrărilor : 

„Lucrările de tip QUICK WINS pentru ridicarea restricţiilor de viteză pe intervalul Ocna Sibiului – Loamneș, linie simplă neelectrificată, sunt în derulare, până la această dată fiind demontată suprastructura căii pe o distanță de 700 m, iar pentru refacerea terasamentului, constructorul a transportat pe șantier balast.

Deși închiderea a fost acordată de SRCF Brașov pentru perioada 01.07 – 09.08.2024, preconizăm prelungirea termenului de execuție pe acest lot, în primul rând din cauza ritmului scăzut de lucru, în contextul în care antreprenorul a fost constrâns să reducă programul muncitorilor în zilele în care s-au înregistrat temperaturi extreme și fenomene meteo manifestate prin furtuni, iar în al doilea rând, din cauza decalării termenului de furnizare a materialelor necesare lucrărilor – traverse și piatră spartă. 

Transmitem scuze călătorilor pentru disconfortul creat și îi asigurăm că lucrările de tip QUICK WINS sunt necesare pentru îmbunătățirea condițiilor de transport, scopul final fiind creșterea vitezei de circulație și a gradului de siguranță”.

Custom Image Custom Image Custom Image

 

Autor - Dragos BAKO
29 iulie 2024 la 12:02
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 3 zile
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.