Foto/Video: Savoarea vinului, preparatele culinare, muzica și dansul, au "umplut paharul" la Vinotopia, în Apoldu de Sus

Foto/Video: Savoarea vinului, preparatele culinare, muzica și dansul, au "umplut paharul" la Vinotopia, în Apoldu de Sus

Ediția a doua a festivalului cu savoare "Vinotopia", a avut loc sâmbătă, în Apoldu de Sus. Sute de spectatori și-au petrecut după-amiază alături de invitați speciali, preparate culinare și vinuri alese dintre cele mai bune și cunoscute tipuri. Gazdele care au dat startul evenimentului au fost Adina Roșca și Cătălin Doinaș, oferind publicului o energie pozitivă și o stare de bine.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"Festivalul Vinotopia a ajuns la ediția cu numărul doi. Acest festival cuprinde tot ce poate avea viața mai frumos, pentru că poate cuprinde muzică, dans și savoarea vinului. Ne-am pus în plan să petrecem până la miezul nopții, aici la Aplodu”, au spus aceștia.

La eveniment au fost prezenți și oficialități ca senatorul Nicolae Neagu, Marcel Luca – vicepreședintele Consiliului Judeţean Sibiu și primarul din Miercurea Sibiului, Ioan Troancă.

"Este o zi dedicată dumneavoastră, să petreceți și să vă distrați cât mai bine. Sper să ducem această tradiție an de an. Mulțumesc tuturor celor implicați și coregrafilor mei care conduc o echipă minunată de copii, care vor veni în fața dumneavoastră să vă bucure cu dansurile lor”, a spus Ioan Troancă.

Marcel Luca, vicepreședintele CJ a spus despre vin că face parte din bucuria vieții și toți trebuie să împărtășim momente de bucurie. "Suntem bucuroși că putem fi alături de dumneavoastră și anul acesta și sperăm că de acum încolo ca la restul edițiilor să putem fi împreună și să gustăm din vinurile astea bune care se fac din strugurii care se coc pe aceste văi. Știm cu toții că vinul face parte din bucuria vieții așa că astăzi este o zi în care cu toții trebuie să împărtășim momente de bucurie să gustăm un pahar de vin și să îi urmărim pe cei care joacă”, a spus Luca.

Custom Image

„Copilașii sunt centrul spectacolului”

Spectacolul de pe scenă a debutat cu Ansamblul Folcloric "Purtata Secașelor" cu dansuri de pe Someș, din Câmpia Transilvaniei și un medalion coregrafic din Mărginimea Sibiului. De asemnea, pe scenă a urcat și tânărul interpret Robert Cetean.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cât despre atmosferă, invitații s-au simțit bine și s-au bucurat de fiecare moment oferit de acest eveniment, iar copilașii îmbrăcați în straie de sărbătoare i-au impresionat.
"Este prima dată când particip, mă bucur de acest moment, atmosfera este extraordinară. M-a impresionat dansul copiilor, sunt foarte talentați. Cât despre vin, îmi place mult cel roșu, mai precis fetească neagră”, ne-a spus Lenuța, savurând un pahar de vin. Teodora spune despre această ediție că este puțin diferită: "Am participat și anul trecut, a fost un pic altfel față de anul acesta. Am observat că sunt mai puține tarabe și sunt alți artiști. Copilașii sunt centrul spectacolului".

Custom Image

200 de participanți în zona VIP

De asemenea, cei care au vrut să rezerve loc în zona VIP au gustat din preparatele tradiționale precum urdă, caș, telemea, zacuscă, chifteluțe, salată de vinete, carne la garniță, drob de casă sau slănină şi au degustat sortimente de vin alb sec, roșu sec și rose demisec.
Roland Blaj, unul dintre organizatorii evenimentului și producător local de vinuri, ne-a mărturisit că au fost 200 de participanți în zona VIP.

Custom Image

Ediția din acest an i-a adus în scenă pe  Adina Roșca și Cătălin Doinaș, fanfara "Neppendorfer Blaskapelle", Sava Negrean Brudașcu- cunoscută interpretă de muzică populară, Adrian Orlea – celebrul cântăreț sibian, "Siebenbürgische Tanzgruppe Augsburg" – cel mai vechi grup de dans activ din Augsburg, Ansamblul Folcloric "Purtata Secașelor" și cunoscutul Văru' Săndel.

Evenimentul  este organizat de Asociația pentru Promovarea Folclorului și Tradițiilor Sibiu, susținut de Primăria Miercurea Sibiului și Asociația Samuel von Brukenthal. 

Custom Image  Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Foto: Răzvan NEGRU

Video: Maria-Antonia OANA

Autor - Maria-Antonia OANA
10 august 2024 la 19:10
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 ore
Eugen Beza: “Rezultat meritat”. Ce concluzii trage antrenorul “călăreţilor roşii” după remiza cu Metalul
Antrenorul echipei din Şelimbăr, Eugen Beza, e de părere că echipa sa a făcut un meci bun în...
Actualitate
4 min de citit
acum 6 ore
Ștrandul celebru din Ștrand, cel despre care s-a scris că a fost făcut de sași doar pentru folosul lor
Principalul ștrand al Sibiului a fost cel care a dat și numele cartierului: Ștrand. Are o istorie nu...
Actualitate
15 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 08.09.2026 DAIA, Localitate...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 1 zi
Metal(ul) dur. Şelimbărul rămâne fără victorie acasă după 1-1 cu Buzăul. Rezerva Şerban salvează un punct
”Călăreţii roşii” au terminat la egalitate meciul disputat, sâmbătă, la Cisnădie. Buzoienii au decis scorul după ce portarul...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
CSU Sibiu pierde la o posesie finala ”Cupei Timişoara”. Pentru ”galben-albaştri” urmează participarea la ”Memorialul Ziguli”
Baschetbaliştii sibieni au pierdut, în această după-masă, la diferenţă de un coş finala mare a ”Cupei Timişoara”. CSU...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(FOTO) Interul, răpus dintr-o lovitură de la 11 metri, la revenirea pe “Municipal”
Cei peste o mie de spectatori au avut parte de un spectacol bun din partea ambelor echipe, în...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Târg de toamnă la Obor. Peste 20 de producători își vând recoltele direct sibienilor
Sibienii vor putea cumpăra, începând de sâmbătă, 5 septembrie, fructe și legume de sezon direct de la producători,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Sibienii de la ACS Senchu, la stagiul internațional ”Pantheon Judo Camp”, în stațiunea Venus
ACS Senchu a participat cu zece sportive la ediţia a X-a a stagiului internațional ”Pantheon Judo Camp 2026”,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
Lot complet la CSU Sibiu. Un internaţional de juniori, născut în Franţa, ultimul transfer
CSU Sibiu anunţă transferul unui small forward de 2,02 metri, internaţional de juniori. Melvin Dubuc are 19 ani,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 2 zile
Lut, culoare și tradiție în inima Sibiului. Târgul Olarilor sărbătorește 60 de ediții
Piața Mare din Sibiu se transformă, în acest weekend, într-un mare atelier al olarilor. Sâmbătă și duminică, 5...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Rapid câştigă pe final meciul de la Sibiu cu Poli Timişoara, din grupele Cupei României
Echipa giuleşteană s-a impus, în această seară, cu 2-0, în faţa divizionarei secunde Poli Timişoara, pe Stadionul ”Municipal”...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
Prima victorie pentru CSU Sibiu în amicale. “Galben-albaştrii” au câştigat cu maghiarii de Kecskemét şi joacă finala “Cupei Timişoara”
Baschetbaliştii sibieni s-au impus, în această seară, la Timişoara, în faţa ocupantei locului 12 din prima divizie a...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.