FOTO/VIDEO: Drumul spre Păltiniș, transformat în parcare, în seara de Revelion

Păltinișul, unul dintre puținele locuri din țară unde iarna s-a instalat în adevăratul sens al cuvântului, a fost, pentru mulți, destinația în care au dorit să treacă în 2025.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dacă în ultima seară a lui 2024 în Sibiu se înregistrau -6 grade Celsius și era ceață, în Păltiniș vremea era ceva mai îngăduitoare, peisajul fiind unul de iarnă blândă: la miezul nopții termometrul arăta zero grade Celsius, iar pe cer se puteau vedea stelele.

Drumul spre stațiune a fost transformat într-o parcare imensă, mașinile staționând pe marginea carosabilului, în zona Arena Platoș. De altfel, aici s-a înregistrat cea mai mare participare, în stațiune străzile fiind pustii. În zona pârtiei de la Oncești nu era nimeni, fosta perlă a Păltinișului, Casa Turiștilor, era cufundată în beznă. Ici colo se auzeau grupuri de turiști care petreceau la câte o cabană.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Printre cei veniți să petreacă Revelionul la Arena Platoș s-au numărat oaspeți din toată țara, mașinile înmatriculate în București, Constanța, Prahova sau Bihor umplând șoseaua după miezul nopții. (D.B.)

31 decembrie 2024 la 23:47
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Adrian POPESCU
acum 32 minute
Au terminat facultatea la ULBS în 1995, iar azi sunt implicați în conducerea unor instituții etalon
În 1990, imediat după evenimentele revoluționare din 1989, învățământul superior sibian a cunoscut o renaștere importantă. Atunci a...
Cultură
6 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 48 minute
Peste 41 de milioane de lei pentru modernizarea Căii Șurii Mari
Primăria Sibiu a anunţat luni că a obținut finanțare europeană nerambursabilă și pentru modernizarea și extinderea Căii Șurii...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 57 minute
Palatul mitropolitan, salvat de la ruină. Cum va arăta peste 18 luni o clădire istorică etalon a Sibiului
Construit la sfârșitul sec. XIX, „Palatul mitropolitan” de la Sibiu este o clădire monument istoric, un edificiu arhitectural...
Actualitate
4 min de citit
acum 1 zi
De la caniculă la ploaie într-o singură săptămână. Aşa spune prognoza pentru săptămâna ce începe
În săptămâna ce va începe, pentru judeţul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi călduroasă....
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Piața Habermann, învăluită în culoare și stil, la Sibiu Fashion Days
În ciuda temperaturilor ridicate din weekend, Piața Habermann din Sibiu a fost plină de evantaie, ochelari de soare...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 zile
Sibienii au preferat filmul în aer liber, la „Arini Fest Cinema”
În acest weekend, familiile, cuplurile, dar și cei singuri își pun în rucsac pături, își caută unghiul perfect...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 2 zile
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 zile
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 2 zile
Zilele Muzicale Româno-Americane au adus “Anotimpurile” pe strada Cetății.
Cea mai frumoasă stradă din Sibiu s-a transformat vineri seara într-o veritabilă sală de spectacol în aer liber...
Eveniment
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 2 zile
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 3 zile
(UPDATE) Pro-continentala Israel – Premier Tech păstrează tricoul galben, dar în preia Riccitello. (VIDEO) Prima la profesioniști, dar ce victorie pentru american…
Matthew Riccitello este câștigătorul etapei regine la ediția a XV-a a Turului Ciclist al Sibiului. Rutierul american s-a...
Eveniment
4 min de citit