FOTO / Video: Ceremonii militare și retrageri cu torțe, de Ziua Națională, în Sibiu. Mii de sibieni la focurile de artificii

Sibiul a îmbrăcat joi haine de sărbătoare. A fost Ziua Națională, o sărbătoare a românilor de pretutindeni. La împlinirea a 104 ani de  la Marea Unire au avut loc o serie de evenimente aniversare, organizate de Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, în colaborare cu autorităţile publice locale şi celelalte structuri din cadrul Sistemului Naţional de Apărare şi Ordine Publică.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Activităţile au debutat cu ceremonii militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori, la  Consiliul Dirigent și la „Monumentul ostaşului din toate timpurile”, din faţa Cercului Militar. Aici au fost prezenți oficialități locale, politicieni, dar și sibieni care au ținut să marcheze momentul. Primarul Sibiului, Astrid Fodor, președinta CJ Daniela Cîmpean, prefectul Mircea Crețu, parlamentarii Raluca Turcan (PNL), Nicolae Neagu (PNL), Bogdan Trif (PSD), Dan Barna (USR), gr. bg. prof. univ. dr. ing Ghiţă Bârsan, rectorului Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, prof.univ.dr. ing. Ioan Bondrea, președintele Senatului ULBS, Kerstin Ursula Jahn, consulul Germaniei la Sibiu, veterani de război și din teatrele de operațiuni, reprezentanți ai Comandamentului NATO de la Sibiu s-au numărat printre cei prezenți la ceremoniile depunerii de coroane. 

Manifestările s-au încheiat cu retragerea cu torţe, organizată de structurile din cadrul Sistemului Naţional de Apărare şi Ordine Publică, de la ora 18:00, pe itinerariul: Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu – Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 al IPJ Sibiu  – Monumentul Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 al Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu – str. Revoluției – b-dul. Vasile Milea – Piața Unirii – Monumentul Eroilor Revoluţiei din faţa Centrului Cultural "Ion Besoiu" – Piaţa Teatrului – b-dul. Corneliu Coposu – str. Independenţei – str. Costache Negruzzi – str. Ştefan cel Mare – Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Mii de sibieni au asistat la momentul retragerii cu torțe, la intonarea Imnului Național, iar apoi la focurile de artificii pe bulevardul Corneliu Coposu.

FOTO Răzvan NEGRU

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom ImageCustom Image

01 decembrie 2022 la 12:58

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Seară de cântec, dans și bucate tradiționale cu Robert Târnăveanu și „Ceata Junilor” la Noaptea Muzeelor
Junii Sibiului sunt invitați să  participe și în acest an la Noaptea Muzeelor, un eveniment național popular, găzduit...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
FOTO/ Lucrările la noua parcare Tursib de pe strada Monaco avansează. Sunt prevăzute 36 de stații de încarcare lentă
Proiectul celor de la Tursib privind construirea unei parcări moderne destinate autobuzelor electrice din flota metropolitană este în...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Accident pe Șos. Alba Iulia: un motociclist s-a răsturnat în sensul giratoriu
Un accident s-a produs vineri după masa pe Șoseaua Alba Iulia, din municipiul Sibiu. Din cauza vitezei și...
Actualitate
1 min de citit
acum 9 ore
FOTO/ VIDEO EXCLUSIV: SELGROS AJUNGE LA SIBIU! CUM ARATĂ ÎN INTERIOR
Primul magazin Selgros din Sibiu se va deschide în zorii zilei de 23 mai, la ora 6:00, pregătirile...
Actualitate
2 min de citit