FOTO: Investiții de un milion de lei la Școala din Gura Râului

FOTO: Investiții de un milion de lei la Școala din Gura Râului

Ultima zi a lunii octombrie a însemnat pentru elevii claselor V-VIII ai Școlii Gimnaziale din Gura Râului prima zi într-un spațiu reabilitat și modernizat. Etajul unității de învățământ a trecut prin lucrări ample, astfel că acum elevii care învață în cele cinci clase beneficiază de cele mai bune condiții, la fel ca profesorii care au primit, la rândul lor, o cancelarie refăcută. De la începutul anului școlar și până acum elevii de la ciclul gimnazial au mers la cursuri după-amiază, în clădirea în care funcționează școala primară. Începând de luni, toți școlarii din comună vor învăța într-un singur schimb, de dimineață. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Cât a costat investiția

 

Pentru că a fost depus un proiect privind renovarea școlii primare prin fonduri din PNRR, administrația locală din Gura Râului a decis ca școala gimnazială să fie reabilitată și modernizată din fonduri de la bugetul local. Investiția începută în luna iulie se ridică la aproximativ un milion de lei și a reușit să schimbe total etajul clădirii. Cinci săli de clasă, cancelaria, holul și un spațiu destinat arhivei au fost modernizate după ultimele standarde. S-a turnat șapă, pereții au fost gletuiți și zugrăviți, s-au executat lucrări de casetare a tavanului și montare a unor corpuri de iluminat inteligente care se adaptează în funcție de intensitatea luminii de afară, s-a montat un linoleum special antiderapant, uși cu vizor, sălile au fost dotate cu mobilier nou, table și display-uri interactive. De asemenea, a fost refăcută instalația electrică, rețeaua de Internet este modernizată și s-au montat calorifere cu ventilo-convectoare. 

 

Primarul comunei Gura Rîului, Gheorghe Călin spune că următorul pas este renovarea parterului clădirii în care funcționează școala gimnazială. „Am reușit, din fonduri de la bugetul local, să schimbăm total etajul clădirii Școlii Gimnaziale și preconizăm să facem același lucru și cu parterul. Pentru a dezvolta durabil o comunitate, una dintre principalele condiții este să le asiguri copiilor condiții bune pentru a învăța. Mă bucur că am reușit să le oferim elevilor noștri spații modernizate în care beneficiază de cele mai bune condiții de studiu și de tot confortul. Țin să mulțumesc public și conducerii școlii, doamnei directoare Anca Botoroagă, pentru colaborarea excelentă pe care o avem putând astfel asigura un proces de învățământ de calitate. Le mulțumesc totodată elevilor și părinților pentru înțelegerea de care au dat dovadă în aceste două luni, când a trebuit să desfășurăm cursuri în două schimburi. Îi asigur pe toți că facem toate eforturile pentru a da și parterului clădirii același aspect modern” a declarat, pentru Tribuna, Gheorghe Călin.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În total, în Gura Rîului sunt înscriși 180 de elevi la ciclul gimnazial. 

D.B.

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

31 octombrie 2022 la 15:25
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 5 ore
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 7 ore
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 16 ore
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.