FOTO: Incendiu la o cabană din Râu Sadului, în care se aflau aproape 50 de copii

Un incendiu puternic a izbucnit luni dimineața, în jurul orei 04:30 la o cabană din Râu Sadului, în care se aflau 52 de persoane, între care 49 de copii veniți în tabără.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Pompierii militari ai detașamentului Sibiu și ai punctului de lucru Șelimbăr au intervenit de urgență cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD, pentru localizarea și lichidarea incendiului.

La fața locului incendiul se manifesta generalizat la acoperișul cabanei pe o suprafață de aproximativ 200 mp. Pompierii au intervenit prompt pentru a limita extinderea incendiului și pentru a salva bunurile materiale existente în interior, iar în sprijinul acestora au venit și membri SVSU Râu Sadului, dar și echipajul de permanență de la Electrica.

Înainte de sosirea forțelor la locul intervenției, un număr de 52 de persoane s-au autoevacuat (49 de copii și 3 adulți), fără a necesita îngrijiri medicale.

În urma incendiului, a ars în totalitate acoperișul, și de asemenea a fost afectat de apă în proporție de 90%, etajul superior al cabanei. Pompierii au salvat mai multe electrocasnice și alte bunuri materiale din interiorul cabanei.

Cauza de izbucnire a incendiului a fost determinată ca fiind un scurtcircuit electric la un cablu defect sau neizolat corespunzător. 

Custom Image Custom Image Custom Image

Autor
20 iunie 2022 la 09:53

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 40 minute
Elevii sibieni, premiați la Olimpiadele Naționale de Tehnologia Informației și Inteligență Artificială
Elevii din județul Sibiu au obținut rezultate remarcabile la două dintre cele mai importante competiții naționale din domeniul...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Un bărbat din Cisnădie, tăiat pe față cu un obiect asemănător unei săbii
Luni în jurul orei 11, un bărbat din Cisnădie a fost tăiat pe față cu un obiect asemănător...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 oră
Foto/ Video: Controale pe A1 Sebeș–Sibiu: Șoferi amendați, certificate reținute și viteză record de 170 km/h
Sute de vehicule au fost trase pe dreapta pentru controale în parcarea Rompetrol de pe Autostrada A1, pe...
Actualitate
2 min de citit
acum 20 ore
Sibienii n-au cucerit Cupa, dar suporterii lor au cucerit Aradul. Imaginile și rândurile care vor rămâne mărturie peste timp pentru viitorii fani…
Dacă, în urmă cu 8 ani, prezența fanilor lui Hermannstadt a fost mai timidă, pe ”Arena Națională”, la...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Muzeul ASTRA găzduiește un nou atelier de restaurare și pictură pe lemn
Muzeul ASTRA organizează în perioada 19-23 mai, „Conferințele ASTREI. Workshop de restaurare pictură pe lemn - Ediția a...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
O minoră de 14 ani din Arpașu de Sus a dispărut de acasă. Dacă ați văzut-o sunați la 112
Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 14 ani, care a plecat de acasă fără a se...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 22 ore
Alegerile prezidențiale s-au desfășurat fără incidente în județul Sibiu
Alegerile prezidențiale s-au desfășurat în condiții normale în județul Sibiu. Potrivit informațiilor oferite de IPJ, nu au fost...
Actualitate
1 min de citit
Autor Comunicat de presa
acum 23 ore
Un demers în premieră națională: Consiliul Județean Sibiu și Programul ROMACT au organizat un atelier dedicat colectării și utilizării datelor despre comunitățile vulnerabile
Pe 15 mai 2025, Consiliul Județean Sibiu, în parteneriat cu Programul ROMACT (inițiativă comună a Consiliului Europei și...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
Smaraldul și malachitul, pietrele lunii mai, se văd la Biblioteca ASTRA
Sibienii sunt așteptați miercuri, 21 mai,  ora 17:00, la Compartimentul de Arte situat în Corpul B, etajul 2...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Premieră în Sibiu: cuptoare solare, după tehnologie aerospațială
Cei veniți să se bucure de „Noaptea Muzeelor” în Pădurea Dumbrava, la „Astra”, au avut ocazia să vadă...
Eveniment
2 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 1 zi
Crucea Roșie Sibiu și AFT, parteneri într-un exercițiu militar
Crucea Roșie Filiala Sibiu este invitata Academiei Forțelor Tereste „Nicolae Bălcescu” pentru a-i ajuta pe studenți în cadrul...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Stop vot în județul Sibiu! Nicușor Dan – 58,55%! Simion – 41,45%!
(ACTUALIZARE 23:56) S-a terminat numărătoarea în județul Sibiu. Cum era de așteptat, Nicușor Dan a câștigat fără drept de...
Eveniment
2 min de citit