(FOTO) CSU Sibiu e pe loc de play-off. A cincea victorie din șase meciuri disputate de ”galben-albaștri” în noiembrie

(FOTO) CSU Sibiu e pe loc de play-off. A cincea victorie din șase meciuri disputate de ”galben-albaștri” în noiembrie

Baschetbaliștii sibieni au obținut al treilea succes de când au încăput pe mâna lui Dan Fleșeriu. După cele două victorii cu CSM Galați din Cupă (103-81) și campionat (99-71), ”galben-albaștrii” au câștigat și pe terenul uneia dintre cele două echipe din Liga Națională care are numai înfrângeri pe linie, în sezonul actual. Vineri seara, CSU S-a impus cu 84-75 la Tg. Jiu, avându-l pe Stone în mare formă, autor a 27 de puncte.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

CSU Sibiu ocupă pentru moment locul al cincilea, cu 14 puncte, iar etapa viitoare are liber, urmând ca, pe 13 decembrie, să joace pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea.

 

Luna noiembrie le-a priit baschetbaliștilor sibieni, care au pierdut un joc din cele șase disputate. Nu e mai puțin adevărat însă că și adversarii n-au fost tocmai de primă mână, ”galben-albaștrii” întâlnit în trei rânduri pe CSM Galați, care încă mai așteaptă primul succes în actualul sezon al Ligii Naționale, iar în weekend au jucat pe terenul celeilalte cu un mare zero în dreapta meciurilor câștigate, CSM Tg. Jiu.

Foto: csmtargujiu.ro

Gorjenii au inaugurat tabela prin Djonkam. Stone a adus primul avantaj pentru CSU, cu o triplă, apoi tabela a indicat în mai multe rânduri egalitate. ”Galben-albaștrii” au preluat din nou conducerea după un run de 6-0, pentru prima dată diferența fiind de două posesii (17-13).

În ultimele trei minute din primul sfert însă sibienii n-au mai înscris și, cu un parțial de 7-0, echipa din Tg. Jiu a întors rezultatul, câștigând perioada cu 22-18.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Foto: csmtargujiu.ro

David Fîntînă, respectiv Cooper au irosit câte o aruncare de la distanță în debutul actului secund. Același Cooper a înscris primul, de la linia de ”libere”, apoi Stone a înscris de la interior. Sibienii au redus ecartul la minim prin MJ Randolph (30-29), dar n-au reușit, până la finalul reprizei să întoarcă rezultatul. Au câștigat totuși sfertul al doilea cu 24-21, astfel că, la jumătatea întâlnirii, cele două echipe mai erau despărțite doar de o jumătate de coș (43-42).

 

Repriza sibienilor

 

Djonkam a inaugurat tabela în repriza secundă. Stone a egalat cu o aruncare de la distanță, dar imediat și Cooper a marcat o triplă (48-45). Stoine a contribuit la ”zestrea” lui CSU cu alte șase puncte, dar CSU nu reușea să preia conducerea pentru că Diaby a înscris de două ori la rând de la distanță (54-51).

Foto: csmtargujiu.ro

Stone a mai redus o dată diferența la minim, după care plasele de la cele două panouri s-au odihnit vreme de două minute, cu 89 de secunde înainte de ultima pauză Edwards reușind, după multă vreme, să o repună în avantaj pe CSU (62-61). Cârstea a răsturnat scorul cu o aruncare din afara arcului de cerc, dar Adamovic și King, ultimul de la linia de ”libere”, au fixat scorul de la care avea să înceapă actul decisiv, 66-64 pentru ”galben-albaștri”.

Foto: csmtargujiu.ro

Blidaru a înscris primul, apoi Stone și-a completat evoluția cu patru puncte și CSU era acum la +8. De-abia după 3 minute tabela a reacționat și în dreptul gorjenilor, Gribinic transformându-și seria de ”libere”. MJ Randolph a replicat cu o triplă. Berca și Djonkam au redus din diferență cu câte un lay-up, iar Cooper a mai înscris o dată de la mare distanță (77-73). Pratt și Zetos au pus alte patru puncte pe tabelă în dreptul lui CSU, iar după ce Berca a mai înscris o dată de la interior, veteranul ”Mo” a lovit din afara semicercului, ”rezolvând” meciul (84-75).

Foto: csmtargujiu.ro

În urma acestui succes, CSU Sibiu ajunge la un bilanț de 4/6 și urcă, pentru moment, pe locul al cincilea. Etapa viitoare, ”galben-albaștrilor” le vine rândul să stea, următorul joc fiind de-abia pe 13 decembrie, pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea.

 

Keith Stone, cel mai bun marcator al meciului

 

Stone a contribuit la victoria lui CSU, la Tg. Jiu, cu 27 de puncte, cărora le-a adăugat 8 recuperări și o intercepție pentru un indice al eficienței de 28.

Foto: csmtargujiu.ro

MJ Randolph a terminat meciul cu 16 puncte, 3 recuperări, o intercepție și două pase decisive, iar ”Mo” Pratt a fost, încă o dată, unul dintre cei mai importanți jucători ai ”galben-albaștrilor”; cu 11 puncte, 7 recuperări, 5 assist-uri și 3 intercepții pentru +22 l eficiență.

Pentru CSU au mai evoluat Anastasios Zetos (8 puncte, 7 recuperări, două pase decisive, o intercepție și un capac), Andreas Blidaru (5 puncte, 4 recuperări, două assist-uri și două intercepții), Kai Edwards (4 puncte, două recuperări), Eduard Roschnafsky (4 puncte, 4 recuperări, o intercepție și un assist), Filip Adamovic (două puncte, două pase decisive) și David Fîntînă.

Foto: csmtargujiu.ro

De cealaltă parte, Lewis Djonkam a terminat meciul în double-double, cu 22 de puncte, 10 recuperări, o pasă decisivă, o intercepție și două capace, având cel mai bun indice al eficienței din meci, +29.

Chase Cooper a fost și el aproape de double-double, încheind disputa cu 18 puncte, 9 recuperări, 6 assist-uri și două intercepții, iar Alexandru Berca a avut următoarele cifre: 16 puncte, o pasă decisivă și o intercepție.

Gorjenii au stat mai bine la aruncările de la interior, cu un procentaj de 60% (20/33), cu patru unități mai mult decât CSU (30/53).

La aruncările de la distanță, sibienii au încheiat meciul cu 27% (5/18), amfitrionii având 26% (7/26), iar la ”libere”, duelul a fost câștigat de echipa din Tg. Jiu, cu 63% (14/22), față de 56% (9/16).

”Galben-albaștrii” au câștigat atât duelul recuperărilor (39-36), cât ș pe cel al intercepțiilor (10-6).

Autor - Ovidiu BOICA
22 noiembrie 2025 la 17:59
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 13 minute
15 afaceri vor primi finanțare pe Via Transilvanica. Traseul traversează 13 localități din județul Sibiu
Un program de sprijin pentru antreprenorii de pe Via Transilvanica își extinde finanțarea de la 10 la 15...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
• acum 18 minute
Cum pot companiile românești să atragă capital și să intre în noile lanțuri industriale
Camera de Comerț și Industrie România–China, Filiala Cluj, organizează, alături de CONLAN Grup, joi, 19 noiembrie 2026, de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 29 minute
ULBS marchează Ziua Mondială a Diabetului cu testări gratuite ale glicemiei și iluminarea clădirilor în albastru
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) organizează vineri, 13 noiembrie, o serie de acțiuni dedicate prevenirii și depistării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 30 minute
2,5 milioane de lei pentru o Primărie digitală la Cisnădie. Ce vor putea face noile platforme
Orașul Cisnădie va avea două noi platforme digitale pentru administrarea taxelor și impozitelor locale, evidența patrimoniului și gestionarea...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 35 minute
Parcările din Sibiu, gestionate printr-o nouă platformă digitală. Investiția depășește 2,1 milioane de lei
Municipiul Sibiu va investi peste 2,1 milioane de lei într-o platformă digitală care va permite gestionarea online a...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 45 minute
756 de voluntari, căutați în județul Sibiu pentru Colecta de Alimente de Crăciun. Cum te poți înscrie
Banca Regională pentru Alimente Cluj caută 756 de voluntari în județul Sibiu pentru Colecta de Alimente de Crăciun,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 oră
Radu Vancu, Raluca Turcan și Nicu Ștefănuță, critici după conferința lui Nicușor Dan: „Nu-mi aduc aminte să fi văzut una mai dezastruoasă”
Conferința de presă susținută marți seara de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni, în care acesta a încercat...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
„Orașul Imprimat”, expoziție la Muzeul Brukenthal. Sibiul, redescoperit prin artă și linogravură
Muzeul Național Brukenthal din Sibiu găzduiește vineri, 13 noiembrie, de la ora 17:00, vernisajul expoziției „Orașul Imprimat”, care...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 1 oră
Zece oferte pentru aparatură medicală de aproape 600.000 de lei la Spitalul Județean Sibiu
Consiliul Județean Sibiu a încheiat etapa de depunere a ofertelor în cadrul licitației pentru achiziția unor noi echipamente...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 1 oră
Apă Canal Sibiu angajează auditor intern, agent servicii clienți și lăcătuș mecanic/instalator/electrician
APĂ CANAL SIBIU S.A. organizează selecție pentru ocuparea a trei posturi vacante, în Sibiu și Avrig, după cum...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Fotografii din safariul african, expuse la Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Imagini din șapte regiuni ale Kenyei
Biblioteca Universității „Lucian Blaga” din Sibiu găzduiește, începând de vineri, 13 noiembrie, expoziția de fotografie „Safari în Kenya”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Eleșteele de la Mândra, paradisul păsărilor. O nouă aventură pentru familii
Pasionații de natură din județul Sibiu sunt invitați duminică, 15 noiembrie, la o drumeție la Eleșteele de la...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.