FOTO: Aparatură de ultimă generație la Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Pneumoftiziologie

FOTO: Aparatură de ultimă generație la Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Pneumoftiziologie

Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu a fost dotat cu  aparatură și echipamente medicale moderne și performante, printr-un proiect cu fonduri europene în valoarea totală de 815.315 lei, accesat de Consiliul Județean Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Principalele echipamente și dotări sunt: pletismograf de ultimă generație, ecograf Doppler color, aparat vizualizare vene, defibrilator, autoclav, analizor gaze,  scaun pentru recoltare sânge, masă hidraulică, aparat secreții pleurale, centrifugă și termostat utilizate pentru laboratorul de analize medicale, precum și lămpi bactericide, mașină profesională de spălat pardoseala, trolii pentru medicație, negatoscop, dulapuri depozitare echipamente și materiale sanitare.

 „Dotarea spitalelor aflate în subordinea instituției noastre cu aparatură nouă, de ultimă generație este un demers pe care l-am realizat constant și care ne preocupă permanent. Reușim astfel să creștem calitatea serviciilor medicale și să îmbunătățim infrastructura sanitară, iar acest fapt are impact direct asupra locuitorilor din județul Sibiu. Pe lângă aparatura modernă de la Ambulatoriul de specialitate din cadrul spitalului TBC, au fost dotate cu echipamente importante, de ultimă generație atât Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, cât și Spitalul Clinic de Psihiatrie”,  a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.

Conform datelor statistice, numărul cetățenilor care apelează la serviciile oferite în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Sibiu este în continuă creștere. Astfel, dacă în anul 2015 numărul consultațiilor în Ambulatoriul de specialitate al spitalului a fost de 9167 de persoane, în anul 2021 numărul acestora a ajuns la 13.547.   

„Avem o adresabilitate foarte mare pentru serviciile oferite în ambulatoriul de specialitate al spitalului nostru, mai ales datorită faptului că suntem singura unitate sanitară din județ specializată în tratarea bolilor pulmonare. De aceea, pentru noi este prioritară dotarea cu aparatură modernă, care să le ofere medicilor pneumologi posibilitatea  de a stabili un diagnostic cât mai rapid și corect, contribuind astfel la prestarea unui act medical de calitate. Mulțumim echipei de implementare a proiectului pentru că a reușit să ne ajute să achiziționăm echipamentele medicale pe care ni le-am propus”, a declarat Cristian Roman, manager Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu.

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

Imagine intercalată
Imagine intercalată
29 iunie 2022 la 15:30
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 17 ore
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 zi
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.