(FOTO) 12 concurente la cea de-a 10-a ediție Bikini Race. Sezonul se închide cu Slide and Freeze, concurs cu premii de peste 1000 de euro

(FOTO) 12 concurente la cea de-a 10-a ediție Bikini Race. Sezonul se închide cu Slide and Freeze, concurs cu premii de peste 1000 de euro

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

12 concurente au avut curajul să se înscrie în cursa cu premii în valoare de peste 1000 de euro, pregătite să înfrunte frigul în costume de baie. Din fericire, au avut noroc de o zi superbă, însorită și cu temperaturi pozitive, care au contribuit la buna dispoziție în cele două ore cât a durat competiția. Venite din patru județe ale țării, concurentele au avut de trecut prin șase probe, dintre care una de slalom pe schiuri sau snowboard.

Amfitrionul evenimentului, vedeta TV Cosmina Păsărin, le-a adus rând pe rând pe toate concurentele în fața publicului, pentru o scurtă prezentare și o probă de cultură generală, unde au trebuit să răspundă unor întrebări legate de Păltiniș, Sibiu și sporturile de iarnă. Apoi, la adăpostul halatelor călduroase, concurentele au urcat în vârful pârtiei Arena, pentru cea de-a doua probă, cea de slalom. Această probă avea să fie și cea care urma să departajeze clasamentul final, fiind cea mai bine punctată probă a concursului. Slalomul a fost urmat de proba de limbo, unde concurentele au trecut rând pe rând prin cele trei arcuri amplasate pe pârtie.

Juriul a punctat și impresia artistică la cea de-a patra probă, unde concurentele au parcurs traseul pe sanie și au asamblat în fața juriului imaginea mascotei stațiunii, Pălti, din două cuburi de mari dimensiuni. Penultima probă a fost una de precizie, unde fiecare concurentă a beneficiat de trei aruncări cu săgeți de darts spre un panou plin cu baloane, fiecare balon spart punctând 10 puncte în clasamentul final. După precizie a urmat și proba de forță, pornirea unui snowmobil, care le-a dat mici bătăi de cap celor 12 concurente, dar fără ca vreuna dintre ele să renunțe.

Punctajul din proba de slalom a fost decisiv în stabilirea ordinii finale a concurentelor. A 10-a ediție a Bikini Race a fost câștigată de Dariana Mureșan iar următoarele trei concurente au avut același punctaj, fiind departajate de timpul din proba de slalom. Astfel, Simona Fediuc a ocupat poziția secundă, Silvia Ivan locul III, Andreea Teodorescu locul IV iar locul V a fost obținut de Francisca Buta.

Câștigătoarea Bikini Race a plecat acasă cu 2500 lei cash, o escapadă la PORTAL Village cu cazare in bungalow SUN, demipensiune și acces la Vortex Spa și un voucher de 500 lei la magazinul H2O pentru produse Rip Curl. Locul 2 a fost premiat cu 1500 lei cash, o escapadă la PORTAL Village cu cazare in bungalow SUN și mic dejun, și un voucher de 300 lei la magazinul H2O pentru produse Rip Curl. Concurenta de pe locul 3 a fost premiată cu 500 lei cash, Wellness Day Out la PORTAL Village, un voucher de 200 lei la magazinul H2O pentru produse Rip Curl iar concurentele de pe locurile 4 și 5 au primit 300 lei cash (locul 4), respectiv 200 lei cash (locul 5). Competiția a fost sprijinită de Portal Village – partener de relaxare, Magazinul H2O, Castel Noir, Florăria Gift Art, Kiss FM.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Slide and Freeze, ultimul eveniment al sezonului

 

Sezonul de evenimente la Păltiniș Arena se încheie weekendul următor, cu un alt concurs ”semnătură” pentru complexul de la Păltiniș, Slide and Freeze. Concurenții vor avea de traversat un lac artificial, pe schiuri, placă sau în categoria ambarcațiunilor.

Premii:

Proba Slide and Freeze – Vouchere Hervis

Voucher 500 lei si Skipass sezon 2025-2026 Paltinis Arena – Best slide snowboard masculin

Voucher 500 lei si Skipass sezon 2025-2026 Paltinis Arena – Best slide snowboard feminin

Voucher 500 lei si Skipass sezon 2025-2026 Paltinis Arena – Best slide schi masculin

Voucher 500 lei si Skipass sezon 2025-2026 Paltinis Arena – Best slide schi feminin

Ambarcațiuni

Loc 1. 1000 lei + Voucher Focus in the Park 2025 pentru fiecare membru al echipei

Loc 2. 700 lei + Voucher Focus in the Park 2025 pentru fiecare membru al echipei

Loc 3. 500 lei + Voucher Focus in the Park 2025 pentru fiecare membru al echipei

Loc 4. 300 lei + Voucher Focus in the Park 2025 pentru fiecare membru al echipei

Loc 5. 200 lei + Voucher Focus in the Park 2025 pentru fiecare membru al echipei

 

Credit foto: hila.ro

 

 

Autor - Comunicat de presa
10 martie 2025 la 13:09
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 32 minute
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 19 ore
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 21 ore
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 23 ore
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 OCNA SIBIULUI,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
„Cine sunt eu mai mult decât mine?”: filme despre război, abuz și traume moștenite, la Astra Film Festival
A doua zi a Astra Film Festival a adus în fața publicului povești despre război, copii abandonați, abuzuri...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Csilla Kató, despre efortul din spatele Astra Film Festival: „Sunt multe lucruri care trebuie înțelese”
Astra Film Festival nu înseamnă doar nouă zile de proiecții, ci și ani de muncă, energie și preocupare...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Măldărăşanu la naţionala de tineret? “Mă văd să antrenez zi de zi”
Liber de contract de aproape un an, după despărţirea de FC Hermannstadt, din decembrie 2025, Marius Măldărăşanu susţine...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Un fost finanţator de la FC Hermannstadt sare la gâtul federaţiei şi exclude vehement o eventuală revenire în fotbal. “Plângi la moartea căprioarei”. Câţi bani susţine că a pierdut…
Claudiu Rotar, fost finanţator la AFC Hermannstadt, susţine că a pierdut circa două milioane de euro după desfiinţarea...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 1 zi
Cum s-a văzut din tribună meciul Inter – Mediaş, sau cronica încă unei ocazii ratate de sibieni pentru a obţine prima victorie în micul derbi judeţean
Echipa lui Cosmin Vâtcă a repetat scorul de acum un an, de pe ”Municipal”, când s-a impus cu...
Actualitate
• 11 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.