Filarmonica Sibiu: Concertele săptămânii. De la clasicism la contemporan și înapoi

Filarmonica Sibiu: Concertele săptămânii. De la clasicism la contemporan și înapoi

Cu o bogată activitate artistică și pedagogică, pianistul Csíky Boldizsár Jr. revine pe scena Filarmonicii de Stat Sibiu și va interpreta Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră de Ludwig van Beethoven, joi, 16 mai, de la ora 19.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Lucrarea aleasă este singurul concert al lui Beethoven compus în gamă minoră, iar la premiera din 5 aprilie 1803, însuși compozitorul s-a aflat în ipostază solistică.
Programul evenimentului muzical care îl va avea la pupitru pe Tiberiu Soare, un punct cardinal al artei dirijorale românești, mai cuprinde “Triptic” de Adrian Pop, un compozitor contemporan a cărui muzică este binevenită în repertoriul propus publicului meloman. În încheierea serii, ne vom bucura de sonoritățile Simfoniei a VI-a de Franz Schubert, numită și “Mica simfonie în Do major”. Cu siguranță, va fi o perspectivă inedită semnată de dirijorul Tiberiu Soare și orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu.

Csíky Boldizsár Jr. s-a bucurat de sprijinul unor nume importante ale pianisticii naționale și internaționale, iar acest lucru se resimte în arta sa. Printre aceste nume se află Dan Grigore, Dana Borșan, Walter Krafft, Gabi Cassadesus, Philippe Bianconi sau Philippe Entremont. A susținut recitaluri și concerte în Europa, America și Japonia. De asemenea, a colaborat cu dirijori care au pus o amprentă importantă în repertoriul abordat: Erich Bergel, Emanuel Elenescu, Emil Simon, Petre Sbârcea, Ludovic Bács, Aczél Ervin, Remus Georgescu, Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Ilarion Ionescu-Galaţi, Sabin Pãutza, Gheorghe Costin, Edvard Tschivzhel, Kocsis Zoltán. De asemenea, este președintele Concursului-Festival Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție "Carl Filtsch", care anul acesta ajunge la ediția XXVIII-a.

Biletele pentru acest concert simfonic sunt puse în vânzare la prețul de 60 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari) la casierie și pe www.iabilet.ro. 
Vineri, 17 mai, este o altă zi în care se celebrează muzica în Sala Thalia. Sub conducerea aceluiași apreciat dirijor, Tiberiu Soare, muzicienii Filarmonicii vor susține două reprezentații ale concertului educativ “Carnavalul animalelor”, de Camille Saint-Saëns, cu actorul Paul Bondane ca narator, de la orele 10.00 și 11.30. Participarea se face în baza înscrierii la telefon 0735.566.486, prețul unui bilet fiind de 10 lei.
Tot vineri, de la ora 18.00, facem o reverență clasicismului vienez și vom audia: J. Haydn – Simfonia nr. 45 în fa diez minor, Hob.I:45 “Despărțirea”, J. Haydn – Simfonia nr. 49 în fa minor, Hob.I:49 “Pasiunea”, precum și Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, K.16, compusă de W.A. Mozart la vârsta de 8 ani. Orchestra Filarmonicii Sibiu va fi dirijată de Eduard Dąbrowski.

Concertul va avea loc în Salonul de Curiozități al Palatului Brukenthal din Piața Mare, sub auspiciile proiectului "Camerele Sibiului", inițiat de Filarmonica de Stat Sibiu în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal.

Biletele sunt disponibile la casieria Muzeului Brukenthal și la intrare, în seara concertului, la prețul de 40 lei (50% reducere pentru elevi, studenți, pensionari), în limita a 50 de locuri. (D.C.)

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 Custom Image Custom Image Custom Image Custom Image

15 mai 2024 la 13:25
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 13 ore
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
Interul pune capăt seriei negative şi câştigă la Câmpulung Muscel. Sibienii au întors scorul
După două înfrângeri la rând, 0-2 la Braşov, cu liderul Corona, şi 2-3 pe propriul teren, cu ACS...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 15 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 28.10.2026 DUPUS, Strada...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Cea mai longevivă competiţie dedicată amatorilor revine pe traseul spre Păltiniş: Marele Premiu al Sibiului, ediţia a IX-a
Adrenalina, caii putere şi precizia la volan se mută la acest sfârşit de săptămână pe drumul spre Păltiniş....
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Peste 50 de goluri marcate de juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu în deplasarea de la Tg. Mureş. Urmează întâlnirea cu liderul seriei
Handbaliştii pregătiţi de Gabriel Şofronici şi Matei Damian au obţinut a dua victorie din noul sezon al Campionatului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Încă cinci zile de Astra Film Festival: femei care dezamorsează mine, copii curioși și povești din lumi nebănuite
Astra Film Festival continuă la Sibiu până duminică, 26 octombrie, iar ziua de marți a adus în sălile...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 2 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 23.10.2026 CISNADIOARA, DJ...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 2 zile
Concurs inedit de ski și snowboard pe iarbă, la Păltiniș Arena. SKI gone WILD, prima competiţie găzduită de resortul sibian în acest sezon
Păltiniș Arena propune o provocare neobișnuită în avanpremiera sezonului de iarnă: un concurs de ski și snowboard pe...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.