Festivalul tradiții și obiceiuri străbune – Fiii Satului Rășinari a fost sărbătorit la Rășinari

Rășinariul, vatră de cultură, istorie și tradiție vie, a reunit pe fiii săi de pretutindeni în 26, 27 octombrie, la marea sărbătoare, Fiii Satului Rășinari, într-o atmosferă plină de cântec și voie bună.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Evenimentul a fost organizat de Primăria comunei Rășinari în colaborare cu Asociația Dram Center 07, co-finanțată de Primăria Rășinari prin Agenda Culturală 2024 și de GAL Mărginimea Sibiului prin proiectul Acțiuni commune pentru promovarea tradițiilor și obiceiurilor străbune prin Măsura 19.3 – Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupurilor de Acțiune Locală.

Festivitatea a debutat cu Conferința Rășinariul de altădată, Lansare de carte și Vernisajul expoziției ASTRA 160 – în colaborare cu Biblioteca ASTRA.

Rășinăreni, dar și turiști, pe parcursul celor două zile, au participat la atelierele organizare în cadrul manifestării: prelucrare lână, pictură pe sticlă, confecționat lumânări din seu de oaie așa cum se făceau demult în comună, confecționat păpuși, stână 3D și confecționat mături. Participanții la eveniment au cunoscut pe ultimul meșter rășinărean, nea Ion, care mai știe tainele confecționării șindrilei. Acesta a explicat și demonstrat cum se alege un buștean de brad din pădure, uneltele pe care le folosește și procedeul prin care putem obține șindrila.

În după-masa primei zile de festival rășinărenii și invitații lor -comunitatea din Racovița, s-au strâns la șezătoare, au cântat și jucat, întreținând atmosfera cu strigături așa cum  se făceau șezătorile altădată. Prima zi a evenimentului s-a încheiat cu proiecția de film Obiceiuri de la Rășinari.

Duminică, 27 octombrie, s-a sfințit Monumentul Eroilor și s-au pomenit fiii Rășinariului.  

Spectacolul cultural artistic a debutat cu o frumoasă paradă a portului popular la care au participat ansambluri din țară precum Ansamblul Călușerii, Doruri Sibiene, Dor din Băbeni, Mândre Plaiuri Boicene, Junii Petrileni, Valea Sâmbetei, și din Republica Moldova Ansamblul Doina Doiniță, Basarabenii, Dulce Grai, Orchestra de fanfară Hârbovăț, care mai apoi au debutat pe scenă.

De asemenea, cele două soliste cu formațiile lor Adelina Popa și bănățeanca Doriana Talpeș, au întreținut atmosfera de joc și voie bună în centru comunei Rășinari.

Pe parcursul celor două zile nelipsiți au fost și producătorii cu produsele specifice zonei: brânzeturi de oaie și vacă, zacuscă, dulcețuri, pâine și plăcinte de casă,  preparate din brânză și carne de oaie.

De asemenea, organizatorii au pus la dispoziția celor doritori posibilitatea de a vizita obiectivele turistice cu ajutorul QR Code, de a se plimba pe Coasta Boacii pentru a afla povestea rășinii, de a vizita Muzeul Etnografic Rășinari, Muzeul Pavel Diaconu și Casa Memorială Octavian Goga.

Reconfirmarea Rășinariului, BEST TOURISM VILLAGE, titlul  obținut în anul 2022, a venit de la Organizația Mondială a Turismului prin tranzmiterea plăcuței BTV cu ocazia marii sărbători a Fiilor Satului Rășinari.

31 octombrie 2024 la 07:27
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 1 oră
Cu programul Rabla în aer, piața auto din România își calculează pierderile de pe o lună pe alta
Cu programul Rabla încă suspendat, dar cu promisiunea relansării, piața auto din România își calculează pierderile de la...
Actualitate
9 min de citit
acum 8 ore
Restricții de trafic, pe Valea Oltului. Când și unde se oprește circulația
Cei care au drum pe Valea Oltului sâmbătă trebuie să știe că sunt restricții de circulație în zonele...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 16 ore
(Video) Spectacol sub cerul liber: Sibiul a fost cucerit de gala de balet și operă din Piața Mare
Vineri seara, Piața Mare din Sibiu s-a transformat într-o scenă deschisă sub cerul liber, unde muzica și eleganța...
Actualitate
2 min de citit
acum 16 ore
Guvernul le-a pus gând rău polițiștilor locali. Sibiul, sub norma de un polițist la mia de locuitori
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, vineri, un nou pachet de măsuri prin care se urmărește reducerea cheltuielilor din...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 17 ore
Măldărășanu, frustrat după remiza cu Metaloglobus: ”Să ai 2-0 la pauză și să nu iei toate punctele…”
Antrenorul echipei sibiene, Marius Măldărășanu, era dezamăgit, la finalul meciului de pe ”Municipal”; după ce echipa sa a...
Actualitate
2 min de citit
acum 17 ore
Sport, natură și voie bună la Sadu: comuna găzduiește evenimentul „Exploratori în satul luminii”
Comuna Sadu se pregătește să găzduiască duminică, 20 iulie, un eveniment dedicat mișcării, naturii și socializării. Sub genericul...
Eveniment
2 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 20 ore
(ACTUALIZARE) Prima victorie se (mai) lasă așteptată! FC Hermannstadt, la fel ca în sezonul precedent, remiză cu o nou-promovată la primul meci acasă!
Tibi Căpușă a deschis scorul încă din minutul 3, apoi Ianis Stoica a făcut 2-0 înainte de pauză....
Eveniment
6 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Acordurile lăutei se vor auzi în Biserica Evanghelică din Sibiu
Lăuta este un instrument muzical cu coarde ciupite, cu o istorie fascinantă ce se întinde pe mai bine...
Cultură
3 min de citit
acum 1 zi
Utilajele și muncitorii au început lucrul pe încă un lot din autostrada Sibiu-Făgăraș
Lucrările de construcție pe noul lot al autostrăzii A13 Sibiu – Făgăraș au fost demarate recent. Potrivit surselor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Dispozitivul C-Arm folosit în premieră la Spitalul Militar de Urgență Sibiu pentru manevre intravasculare exploratorii și terapeutice
Aparatul Roentgen mobil cu braț C, cunoscut și sub denumirea de C-Arm, este un dispozitiv radiologic mobil utilizat...
Eveniment
2 min de citit
acum 1 zi
De la mapă, la sapă: viitorii arhitecți învață să tencuiască cu bălegar în „Țara Colibelor”
18 studenți la Arhitectură din cadrul facultăților din București și Cluj trudesc de zor la refacerea unui fost...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Hotelul și restaurantul Select, scoase la vânzare. Cât costă tot complexul
Inaugurat în urmă cu 13 ani, unul dintre cele mai cunoscute ansambluri hotel-restaurant din Sibiu este scos la...
Actualitate
2 min de citit