Femeia cercetată penal de polițiștii din cadrul Poliției orașului Ocna Sibiului, după ce a fost prinsă în flagrant când a intrat într-o locuință din Șura Mică, a fost arestată preventiv, fiind acuzată de furt calificat.
În 22 octombrie, în jurul orei 12.00, prin apel 112, o femeie din Șura Mică a sesizat Poliția orașului Ocna Sibiului că o persoană a pătruns prin efracție în locuința sa, reclamând furtul unor bunuri în valoare de aproximativ 9.000 de lei (200 lei, 65 euro și o cantitate de aproximativ 35 grame aur sub formă de bijuterii).
În urma probatoriului administrat a fost identificată persoane bănuită de săvârșirea acestei fapte, respectiv o localnică în vârstă de 44 de ani. De asemenea, s-a reușit recuperarea întregului prejudiciu.
La data de 24 octombrie, împotriva acesteia s-a dispus reținerea pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Sibiu, iar marți a fost prezentată instanței cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile, instanța încuviințând.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. (L. B.)
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
Ovidiu BOICA
Adrian POPESCU
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Mihai POPA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Dumitru CHISELIȚĂ
ADVERTORIAL