„Fecioarele din piatră” se cojesc de cimentul restaurărilor

Cu siguranță, sibienii sau cei care au vizitat Sibiul au remarcat o casă frumoasă flancată de două statui. Este una dintre cele mai frumoase clādiri din oraș cu un istoric demn de reținut. Construită între 1786 și 1787, după moartea contelui Bethlen Gergely (n.n. Gregorius Bethlen), casa este asemănătoare ca arhitectură cu Palatului Brukenthal. Din acest motiv casa era numită inițial „Micul Palat”. Imobilul a fost ridicat pe drumul de centură Fleischergasse (Aleea Măcelarilor azi Strada Mitropoliei), pe locul vechii clădiri care a aparținut maestrului aurar Sebastian Hann (membrul breslei Goldschmiedelaube, devenit rapid primul staroste al breslei aurarilor, iar din 1700 orator în cadrul magistraturii ora­şului – funcție primită numai de cetăţenii de onoare). Azi placa comemorativă de pe fațada casei aminteste de celebrul aurar.

„Casa Cariatidelor" necesită intervenții consistente…cel puțin în zona fațadei. Nu este vorba doar de lucrările sumare de reabilitare, ci de lucrări de restaurare și conservare care se impun de urgență mai ales în cazul cariatidelor, care au multe fisuri iar cimentul folosit în cursul unor intervenții se cojește, demonstrând inutilitatea rețetei. Să nu uităm că cele două cariatide sunt valorase deoarece provin din atelierul sculptorului Simon Hoffmeyer, printre cei importanţi ai Transilvaniei secolului al XVIII-lea. La solicitarea baronul Brukenthal acesta ajunge la Sibiu pentru realizarea unor elemente sculptural decorative din Palatul Baronului. Ulterior el realizează implicit mobilierul palatului, sobele, candelabrele, statuile, urnele, dar şi elemente mai puţin importante, cum a fost vesela familiei Brukenthal.

„Casa văduvei” sau ”Casa fecioarelor din piatră”?

După ce Transilvania a fost anexată la Imperiul Austriac, vechile legi, potrivit cărora niciun membru al altor națiuni nu avea voie să se stabilească în oraș, au fost desființate printr-un decret al împăratului Iosif al II-lea în 1781. Astfel maghiarii și românii puteau să-și ridice case în interiorul zidurilor orașului. În acest context favorabil, în 1786, moştenitorul casei Gabriel Müller vinde imobilul contesei Rahel, născuta Kendeffi, văduva după Lt. Col. Conte Gregorius Bethlen, plătind 7000 florini ungureşti. Contesa ridică noua clădire în stilul barocului târziu. Imobilul era numit la început „Casa văduvei” iar ulterior ”Casa fecioarelor din piatră”, deoarece intrarea principală era flancată de două statui din piatră reprezentând femei drapate după moda antică.

Poarta imobilului contesei de la Sibiu a fost flancată de două cariatide înalte de aproximativ 2,80 m. Acestea aveau un rol estetico-simbolic dar și unul funcțional (de susținere a balconului casei de la numărul 13). Până în anul revoluționar 1849, figurile, cunoscute drept „fecioarele de piatră”, susțineau o fereastră mare cu două colonete, cu antablament și un fronton. În timpul evenimentului menționat s-a declanșat un incendiu care a distrus podeaua casei. La renovarea fereastra a fost înlocuită cu actualul balcon care are un grilaj din fier forjat. Arhitectul a avut în vedere ca intrarea să fie arcuită semicilindric, sā ducā într-o curte alungită. În curtea din spate locuiau servanții, ulterior spațiile au fost transformate în apartamente. Astăzi, casa găzduiește un cămin condus de biserica protestantă „Ernst Weisenfeld” pentru elevii din zonă care frecventează școala din Sibiu.