Familia unui sibian rănit grav în urma unui accident rutier a fost de acord cu donarea de organe

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a avut loc luni a doua prelevare de organe din acest an. Prelevarea a fost făcută de la un donator în vârstă de 58 de ani aflat în moarte cerebrală.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Potrivit reprezentanților spitalului, pacientul, în vârstă de 58 de ani a fost internat în 26 octombrie, fiind politraumatizat în urma unui accident rutier. Diagnosticul de moarte cerebrală a fost pus în dimineața zilei de 30 octombrie, iar familia și-a dat acordul pentru donare.

La procesul de prelevare a organelor au participat mai multe echipă de medici din București și Cluj Napoca.

Ficatul a fost prelevat de o echipă de la Institutul Clinic Fundeni, iar rinichii de o echipă de medici de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj. Pentru prelevarea ligamentelor și țesutului osos la Sibiu s-a deplasat o echipă de la Spitalul Clinic Colentina. Corneea a fost recoltată tot de o echipă din București, din cadrul Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice.

„Ca de obicei, în astfel de situații, cel mai importat aspect este gestul familiei. Transmitem pe acestă cale, mulțumirile noastre ale personalului medical, dar și recunoștința pacienților care vor avea o viață mai bună. Urmează apoi procesul în sine, care presupune atenție și implicare maximă, întrucât astfel de intervenții sunt deosebit de complexe, iar echipele de prelevare împreună cu echipa de la Sibiu s-au coordonat exemplar și au acționat cu profesionalism, pentru ca organele să fie prelevate în fereastra optimă și să ajungă cât mai rapid în centrele de transplant”, a declarat Tiberiu
Toabeş, coordonatorul local de transplant.

Prima prelevare de organe din acest an de la spitalul din Sibiu a avut loc în luna mai.

Autor
31 octombrie 2022 la 11:43
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Ovidiu BOICA
acum 9 ore
(FOTO) Ciclista sibiancă Iana Balteș, vicecampioană balcanică în proba de fond. Concurează pentru clubul care l-a lansat pe câștigătorul Turului Italiei, Tom Doumolin
Sibianca Iana Balteș a cucerit titlul de vicecampioană în proba de fond, categoria U19 feminin, din cadrul Campionatului...
Actualitate
4 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 12 ore
(FOTO) Baia Populară Sibiu primește Marele Premiu: ”Best Day Spa în clădire istorică”
Clădirea Băii Populare a fost inaugurată în 11 decembrie 1904, iar din punct de vedere al structurii arhitectonice,...
Actualitate
1 min de citit
acum 13 ore
lnterul doboară în nou record: victorie cu 23-0 în Liga a IV-a. ”Bleu-albaștriii” mai au nevoie de un succes pentru a fi matematic campioni județeni
Echipa sibiană s-a impus, astăzi, pe terenul cu iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, cu 23-0 în fața ”lanternei”...
Actualitate
2 min de citit
acum 14 ore
Mii de oameni au umplut Piața Mare din Sibiu la Maratonul Internațional 2025
Piața Mare din Sibiu a devenit neîncăpătoare, fiind luată cu asalt de miile de alergători și susținători prezenți...
Eveniment
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 18 ore
Sibiul printre județele străbătute de convoaie militare care participă la „WIND SPRING 25”
Pe teritoriul României, în perioada 26 mai - 25 iunie, atât pe căile rutiere, cât şi pe cele...
Actualitate
2 min de citit
Autor Tribuna
acum 18 ore
Din Landshut, la Osaka: JUNII SIBIULUI – ambasadori ai culturii românești
 Junii Sibiului au dus tradițiile românești în inima Bavariei, la EuropaFest, fiind ovaționați pentru patru spectacole folclorice susținute...
Cultură
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 18 ore
Șarpe boa constrictor, șobolani și melci uriași, animale de companie vândute sibienilor
Când auzim la știri vorbindu-se despre oameni care au pe post de animal de companie diferite rase de...
Actualitate
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 19 ore
Noul comandant al AFT a preluat Drapelul de Luptă în Poligonul „Perii Dăii”
Ceremonia militară de predare-primire a comenzii și a Drapelului de Luptă ale Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din...
Administrație
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Accident pe str. Gorăslău: pieton de 20 de ani, rănit în parcare
Polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe strada Gorăslău, din municipiul Sibiu. Incidentul a avut loc...
Eveniment
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 26.05.2025 TURNU ROSU str. Principala...
Eveniment
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Elevii de clasa a IV-a au descoperit istoria Sibiului alături de istoricul Răzvan Pop
Zeci de elevi din clasele a IV-a de la Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu, Școala Gimnazială „Regina Maria”...
Actualitate
2 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 1 zi
Transilvania Tattoo Expo 2025: Artiști internaționali, tatuaje în ochi și pe limbă, din nou la Sibiu
Festivalul internațional de tatuaje, Transilvania Tattoo Expo, a revenit la Sibiu cu numeroși artiști tatuatori din întreaga lume....
Eveniment
2 min de citit