"Facturi mai mari vor fi achitate de unii consumatori de gaze şi electricitate, după 1 ianuarie 2023"

"Facturi mai mari vor fi achitate de unii consumatori de gaze şi electricitate, după 1 ianuarie 2023"

Campionatul Mondial de Fotbal, Ziua Națională, Aderarea la Schengen etc., ne au făcut să uităm de problemele noastre zilnice. Unii consumatori își vor amintii, cu uimire, la finele primăverii, când probabil va veni cu întârziere prima factură după noua lege de protejare a consumatorilor, când vor achita de până de 4 ori mai mult pentru utilități. Trist este, că acei consumatori care depind de aparate medicale, au cel putin 3 copii etc., din nou pot ajunge în situația de a nu putea beneficia de avantajele conferite de lege.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Asociația Energia Inteligentă lansează un apel în mass-media pentru a sustine o Campanie Publică de Informare – Cere si poti primi energie la pret plafonat – prin care se doreste sa se aduca la cunoștiința oamenilor, importanța transmiterii unei cereri specifice, până la data de 31 decembrie 2022, către furnizorii de electricitate și/sau gaze, astfel încât aceștia să beneficieze de plafonarea revăzută de lege. În lipsa acestei cereri, dar care poate face doar dupa promulgarea Legii plafinarii, unii consumatori nu vor beneficia de noua plafonare a prețului la gaze și electricitate începând cu ianuarie 2023.

La 1 ianuarie 2023 urmează să intre în vigoare legea care aduce noi măsuri de protejare a consumatorilor de gaze și energie electrică. Această lege aduce o nouă construcție a modului în care se aplică plafonarea prețului la consumatorii casnici.

O modificare importantă a legii o reprezintă faptul că plafonarea prețului se va aplica doar la locuința de reședință/domiciliul al titularului de contract.

Astfel, consumatorii vor achita pentru locuința de reședință/domiciliu, un preț plafonat cu TVA inclus:

  • la gaze de 0,31 lei/kWh,

  • la energie electrică în funcție de consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 sau în funcție de consumul lunar realizat anul acesta:

    Imagine intercalată
    Imagine intercalată
    • 0,68 lei/KWh dacă a consumat în medie în anul 2021 sau consumă în luna respectivă până în 100 kWh (de precizat că această prevedere se aplică retroactiv de la 1 septembrie 2022)

    • 0,68 lei/kWh, în cazul clienţilor casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza declaraţiei pe propria răspundere, pentru întreg consumul realizat;

    • 0,68 lei/kWh, în cazul clienţilor casnici care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de

învăţământ, pentru întreg consumul realizat;

    • 0,68 lei/kWh, în cazul clienților casnici familii monoparentale, care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respective 26 ani în cazul în care urmează o formă de învațământ, pentru întreg consumul realizat

    • 0,8 lei/kWh dacă a consumat în medie în anul 2021 sau consumă în luna respectivă între 100.01 și 255 kWh diferența peste 255,01 kWh se achită la nivelul prețului din contract sau a prețului mediu de achiziție a furnizorului (de precizat că această prevedere se aplică retroactiv de la 1 septembrie 2022),

    • 0,8 lei/kWh dacă a consumat în medie în anul 2021 sau consumă în luna respectivă între 100.01 și 255 kWh diferența peste 255,01 kWh se achită la un preț de 1,3 lei/kWh de al data de 1 ianuarie 2023

    • 1,3 lei/kWh dacă a consumat în medie în anul 2021 sau consumă în luna respectivă peste 300 kWh de al data de 1 ianuarie 2023

    • prețul din contract pentru orice altă locuință în afara celei de reședință/domiciliu.

 

Atenție Consumatorul trebuie să realizeze obligatoriu o cerere și o declaraţie pe propria răspundere care trebuie să fie înaintată către furnizor. De precizat că pretul final facturat plafonat se aplică de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au depus documentele menționate.

Având în vedere că această lege încă nu este promulgată și publicată în MO, dar și faptul că ne găsim în preajma sărbătorilor de iarnă, când oamenii au alte preocupări, se va ajunge în situația în care mulți dintre consumatori nu vor trimite cererile specificate în lege către furnizori ceea ce va face ca cel puțin în luna ianuarie și februarie 2023, mulți consumatori să nu beneficieze de aceste avantaje prevăzute de lege.

Este posibil ca această întârziere în publicarea legii în MO să nu fie chiar întâmplătoare, deoarece până la apariția legii nu se poate realiza o astfel de cerere.

Clientul casnic care are atât adresă de reședință, cât și adresă de domiciliu poate beneficia de prețul plafonat prevăzut de lege o singură dată fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reședință, pe baza unei declarații pe proprie răspundere depusă la furnizor, privind faptul că nu beneficiază de preț plafonat pentru un alt loc de consum și va beneficia de preț plafonat doar de la începutul lunii următoare.

În România există multe situații în care contractele de vânzare-cumpărare gaze și energie electrică sunt rămase pe foști proprietari care au vândut locuința, dar noul proprietar nu și a schimbat contractul, sunt multe cazuri în care nu s-au realizat succesiuni sau sunt situații în care românii au mai multe locuințe închiriate. În toate situațiile de acest gen facturile la gaze și electricitate care vor veni din luna ianuarie 2023, vor aduce creșteri enorme ale valorii facturii (o creștere de până la 4 ori).

Să exemplificăm câteva cazuri prezentate de clienți:

 

  • Client care are o garsonieră, unde are și domiciliul și are reședință într-o casă de 150 mp

 

Proprietar

Gaz+Energie electrica Decembrie 2022

Lei/luna

Gaz+Energie electrica Ianuarie 2023

Noua Lege

Lei/luna

Garsonieră

533 lei

533 lei

Casa

1,472 lei

5,468 lei

 

 

  • Client care a vandut o casă şi nu s-a operat modificarea pe noul proprietar şi locuieşte într-o altă casă

 

 

Gaz+Energie electrica Decembrie 2022

Lei/luna

Gaz+Energie electrica Ianuarie 2023

Noua Lege

Lei/luna

Fost proprietar, care a rămas cu contractual pe numele lui

1,162

4,438

Proprietar

1,162

1,162

 

 

  • Chiriaş care locuieşte într-un apartament de 3 camere

 

 

Gaz+Energie electrică Decembrie 2022

Lei/lună

Gaz+Energie electrică Ianuarie 2023

Noua Lege

Lei/luna

Chiriaş

820

3,222

 

Dumitru Chisaliţă

Preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă

12 decembrie 2022 la 15:42
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
acum 13 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 19.08.2026 SIBIU: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 14 ore
Record de vizitatori la expoziția lui Ștefan Câlția de la Sibiu. Peste 17.000 de oameni au trecut pragul Mănăstirii Ursulinelor
Peste 17.000 de persoane au vizitat expoziția „Transilvania | Extravaganza”, găzduită timp de aproape două luni de Mănăstirea...
Actualitate
2 min de citit
acum 1 zi
Doliu la Voinţa Sibiu. Nepotul lui Mircea Rednic a murit în somn în noaptea de dinaintea nunţii
O veste tristă zguduie fotbalul sibian. Mircea Marius Totolici, suporter al fotbalului sibian şi susţinător al clubului Voinţa,...
Actualitate
1 min de citit
acum 2 zile
ACS Mediaş pierde la limită amicalul cu Viitorul Cluj, după ce a deschis scorul în debutul întâlnirii
Echipa lui Cosmin Vîtcă a cedat cu 2-1 în meciul de verificare susţinut pe teren propriu cu Viitorul...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 2 zile
”Călăreţii roşii” pierd la două goluri diferenţă, cu o fostă echipă din Superligă, după ce au jucat o repriză întreagă cu un om în minus
Echipa din Şelimbăr a pierdut, în urmă cu câteva minute, cu 3-1 meciul dispitat pe ”Clinceni Arena” cu...
Actualitate
1 min de citit
acum 3 zile
Istoria fotbalului mic din Sibiu (1). Şoimii şi Societatea de Gimnastică, campioanele Campionatului Districtual, în urmă cu un secol
📰 Cititorii publicaţiei TRIBUNA SPORTURILOR PLUS au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele!...
Actualitate
12 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 3 zile
FC Inter, remiză cu CSM Deva într-un amical pe ”Obor”. Ce echipă a folosit antrenorul Mihai Ianc
”Bleu-albaştrii” au cotinuat seria meciurilor de verificare, primind vizita, pe terenul de iarbă al Bazei Sportive ”Obor”, unei...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 zile
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 17.08.2026 CISNADIE: Strada...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în weekend la Sibiu. Festivaluri, concerte, drumeții și zeci de evenimente în 15-16 august
Sibienii și turiștii au de unde alege în weekendul 15-16 august. Muzeul ASTRA găzduiește un nou concept de...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Poezia se mută în Muzeul ASTRA. Trei zile de recitaluri, dezbateri și lansări de carte la „ASTRA Poetic”
Poezia își găsește locul, în acest weekend, printre gospodăriile și peisajele Muzeului ASTRA. În perioada 14–16 august, scriitori...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
Alma mai dă o lovitură: Adrian Văsâi, coordonatorul Programului de Dezvoltare a Jucătorului
La scurt timp după ce Marian Mărgărit a fost anunţat antrenorul echipei U17, Academia de Fotbal Alma Sibiu...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 4 zile
“Călăreţii roşii” vor avea de înfruntat o echipă din Superligă pentru calificarea în grupele Cupei României. În ce condiţii s-ar putea juca pe “Municipal”
Calificată în play-off-ul Cupei României fără joc, câştigând la “masa verde” cu 3-0 disputa cu FC Hermannstadt, CSC...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.