Extrem de puțină zăpadă pe Transfăgărășan, dar restricția de circulație rezistă!

Extrem de puțină zăpadă pe Transfăgărășan, dar restricția de circulație rezistă!

Cei ce au ajuns în ultimele săptămâni în zona Bâlea Lac – Bâlea Cascadă au observat cu siguranță, lipsa zăpezii. Dacă, în urmă cu ceva ani, stratul de zăpadă existent la Bâlea Lac depășea frecvent doi metri grosime, la jumătatea acestei săptămâni aici era doar un strat de aproximativ 30 de centimetri grosime, cauza acestei diferențe enorme fiind, fără doar și poate, fenomenul încălzirii globale.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Chiar dacă aceste manifestări meteorologice și situația în sine nu este una neapărat îmbucurătoare, există anumite aspecte ale acesteia care, gestionate așa cum trebuie, ar putea aduce beneficii destul de multe. De pildă, lipsa aproape totală a zăpezii în zonă înseamnă și faptul că șoseaua Transfăgărășan (DN7C) este aproape curată pe întreaga sa lungime, iar în porțiunile unde există totuși strat de zăpadă, acesta nu are, nici pe departe, grosimea înregistrată în alți ani, fiind foarte ușor de îndepărtat de pe carosabil. Iar dacă pe Transfăgărășan nu este zăpadă (decât pe ici, pe colo, în strat foarte subțire), poate că ar fi normal ca și circulația autovehiculelor să fie permisă, pe toată lungimea șoselei, prin ridicarea interdicției ce ține blocat tronsonul Bâlea Cascadă – Piscu Negru opt luni în fiecare an.

O asemenea situație ar fi benefică pentru turiști, care vor avea posibilitatea de a ajunge mai ușor în zonă, pentru operatorii turistici care activează aici, dar și pentru traficul auto din regiune, alternativa Transfăgărășan putând fi utilizată de cei ce trebuie să călătorească între Transilvania și Muntenia.

Am întrebat oameni care au vizitat multe locuri din lume și care obișnuiesc să-și petreacă vacanțele de schi în diverse locuri din Europa, cum se circulă pe șoselele publice alpine aflate pe alte meleaguri? Răspunsul a fost, de fiecare dată, cam același: se închide pentru câteva ore (sau zile) tronsonul afectat, drumarii acționează pentru deszăpezire și, după degajare, circulația auto e reluată. Nimeni, nicio autoritate nu și-ar permite să țină drumul blocat doar pentru că a nins și s-a depus strat de zăpadă. Dar la noi…

I-am întrebat, în scris, pe cei de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov, administratorii drumurilor din zona noastră, dacă au făcut sau intenționează să întreprindă vreun demers care să ducă la eliberarea șoselei și deschiderea mai timpurie a circulației rutiere și pe tronsonul Bâlea Cascadă – Piscu Negru, dar, încă, n-am primit niciun răspuns. Poate acest semnal jurnalistic ajunge totuși în atenția vreunui responsabil și vom primi lămuriri pentru această situație.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dan FRÂNCU
29 martie 2025 la 17:01
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 39 minute
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 15 ore
CSU Sibiu câştigă în overtime, pe terenul Rapidului, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph = 47 puncte
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 17 ore
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 19 ore
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 21 ore
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 OCNA SIBIULUI,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
„Cine sunt eu mai mult decât mine?”: filme despre război, abuz și traume moștenite, la Astra Film Festival
A doua zi a Astra Film Festival a adus în fața publicului povești despre război, copii abandonați, abuzuri...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Csilla Kató, despre efortul din spatele Astra Film Festival: „Sunt multe lucruri care trebuie înțelese”
Astra Film Festival nu înseamnă doar nouă zile de proiecții, ci și ani de muncă, energie și preocupare...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Măldărăşanu la naţionala de tineret? “Mă văd să antrenez zi de zi”
Liber de contract de aproape un an, după despărţirea de FC Hermannstadt, din decembrie 2025, Marius Măldărăşanu susţine...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Un fost finanţator de la FC Hermannstadt sare la gâtul federaţiei şi exclude vehement o eventuală revenire în fotbal. “Plângi la moartea căprioarei”. Câţi bani susţine că a pierdut…
Claudiu Rotar, fost finanţator la AFC Hermannstadt, susţine că a pierdut circa două milioane de euro după desfiinţarea...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 1 zi
Cum s-a văzut din tribună meciul Inter – Mediaş, sau cronica încă unei ocazii ratate de sibieni pentru a obţine prima victorie în micul derbi judeţean
Echipa lui Cosmin Vâtcă a repetat scorul de acum un an, de pe ”Municipal”, când s-a impus cu...
Actualitate
• 11 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Peste 80 de sibieni au transformat Catanul într-o zi de strategie, magie și prietenii noi
„Vrei fân?”, „Îmi dai o oaie pe un fân?” sau „Mai am nevoie de o cărămidă!” au fost...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.