Expoziţia "Istorie și simbol, cea dintâi lojă masonică sibiană", la Călăraşi

Expoziţia "Istorie și simbol, cea dintâi lojă masonică sibiană", la Călăraşi

Muzeul Naţional Brukenthal transmite că expoziția "Istorie și simbol, cea dintâi lojă masonică sibiană" se va vernisa sâmbătă, la Muzeul Municipal din Călărași. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

"De-a lungul timpului, numeroși istorici și cercetători și-au manifestat interesul pentru istoria lojei masonice sibiene St. Andreas zu den drei Seeblättern / Sf. Andrei la cele trei frunze de nufăr. În ultimii ani a apărut un interes deosebit pentru acest proiect, care a fost prezentat în mai multe orașe din România.
Bazele lojei sibiene active în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea au fost puse de nouă studenți sași, care au fost membri ai lojelor masonice din centrele în care și-au desăvârșit studiile, mai precis, Dresda, Erlangen, Jena și Tübingen. După ce au revenit la Sibiu, aceștia au înființat, în anul 1767, Loja Sf. Andrei la cele trei frunze de nufăr, al cărei scop principal era propagarea Iluminismului.
Loja sibiană a avut o activitate intensă în domeniul publicistic și literar, prin susținerea cercetărilor în vederea apariției unor lucrări legate de geografia și istoria Transilvaniei. Sub îndrumarea membrilor lojei s-au constituit prima colecție de minerale și cercul de lectură și s-au pus bazele unei biblioteci științifice. 
Baronul Samuel von Brukenthal, cel care a preluat funcția de guvernator al Transilvaniei în anul 1777, a fost unul dintre susținători. Acesta era el însuși mason, mai întâi în Loja Aux Trois Canons, înființată la Viena, apoi într-o nouă lojă, la Halle, numită Aux Trois Clefs d’Or (La cele trei chei de aur), în care a deținut funcția de maestru de scaun. Din perioada în care era membru activ al lojei din Halle se păstrează medalia memorială, bătută cu ocazia fondării lojei masonice Aux Trois Clefs dʼOr din Halle, în care baronul Samuel von Brukenthal, pe lângă faptul că a fost unul dintre întemeietori, a deținut și funcția de Venerabil. 
După Patenta emisă de Iosif al II-lea la 11 decembrie 1785, activitatea lojei sibiene și a lojelor din Imperiu a fost supusă controlului statului. Condițiile impuse de la centru au determinat desființarea filialelor din Transilvania și, implicit, a celei din Sibiu care, la întrunirea din 22 martie 1790, a hotărât să-și suspende activitatea. Spre deosebire de celelalte loje din Imperiul Habsburgic, loja sibiană a fost multinațională. Pe listele sale, printre cei 276 de frați masoni, figurează germani, maghiari, greci și români. Dintre aceștia se remarcă Ioan Piuariu-Molnar, Principele Mavrocordat (probabil fratele domnului Țării Românești) și Martin von Hochmeister. Frații întrețineau legături și contacte personale cu Bucureștiul, Iașiul sau Filipenii din Bucovina. Exista un schimb regulat de idei cu lojele din Praga, Pesta sau din Hildesheim, precum și cu loja de elită Adevărata Concordie din Viena.
Colecția de obiecte masonice a Muzeului Național Brukenthal este remarcabilă prin vechimea, varietatea și numărul mare de piese păstrate. Printre cele 170 de obiecte înregistrate sunt colane ale membrilor, însemne de grad, eșarfe, șorțuri, mănuși, sigilii, obiecte de ritual (ciocane, urne de vot și un craniu). Conform însemnărilor realizate de custozii muzeului în registrele de inventar, cea mai importantă achiziție datează din anul 1869. Atunci s-au cumpărat de la Julius Sigerus, cu 150 de coroane, obiecte și documente care au aparținut lojei sibiene, pe care acesta le moștenise de la Karl Sigerus, ginerele lui Martin von Hochmeister cel Tânăr. La sfârșitul secolului al XIX-lea, au mai intrat în colecție obiecte masonice donate de Friedrich Hochmeister, Friedrich Schuller von Libloy, Adolf von Hochmeister și Gustav Bedeus.
Prin intermediul expoziției Istorie și simbol, cea dintâi Lojă Masonică sibiană prezentăm publicului o parte din valoroasa colecție a Muzeului Național Brukenthal, care deține cea mai importantă și bogată colecție masonică din România", spun curatorii expoziţiei.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 11 – 30 mai, curatorii ei fiind dr. Alexandru Constantin Chituță şi dr. Raluca Maria Frîncu iar colaborator din partea Muzeului Municipal Călărași, Florin Rădulescu. Evenimentul este realizat cu sprijinul Marii Loji Naționale din România.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
08 mai 2024 la 08:25
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Sibiu Opera Festival, la 25 de ani: trei seri cu Teatrul Goldoni din Livorno, la Sala Thalia
Sibiul găzduiește unul dintre cele mai longevive festivaluri de profil din România. Sibiu Opera Festival a ajuns anul...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 1 zi
„Câteva semne”, noul volum de poezie al lui Gabriel Hasmațuchi, lansat la Sibiu
Foaierul Bibliotecii ASTRA Sibiu a găzduit o seară literară dedicată lansării volumului de poezie „Câteva semne”, semnat de...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 zile
CCS Sibiu găzduiește o reuniune literară despre românii din America Latină
Casa de Cultură a Studenților Sibiu invită publicul vineri, 2 octombrie 2026, de la ora 17:00, la o...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Un weekend de desen și animație, cu Paul Mureșan, la Teatrul „Gong” din Sibiu
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu propune, în weekendul 10-11 octombrie, două zile dedicate desenului și...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 2 zile
Programul Astra Film Festival 2026, disponibil online. Peste 200 de proiecții, dezbateri și întâlniri cu cineaștii
Sibiul se pregătește să redevină, între 17 și 25 octombrie, capitala filmului documentar. Programul complet al Astra Film...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 3 zile
Ideile europene care prind contur în turismul sibian. Schimb de experiență între partenerii proiectului „Slowdown”
Experiențele europene în domeniul ecoturismului încep să se transforme în proiecte concrete în județul Sibiu. Un traseu de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 zile
Conf. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi lansează la Biblioteca ASTRA volumul de poezie „Câteva semne”
O nouă apariție editorială semnată de poetul și eseistul sibian, despre memorie, devenire și puterea cuvântului Biblioteca Județeană ASTRA...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 3 zile
De la Caspari și Țara Vinului la Astronautul Pitz, Mediaș își transformă istoria într-un proiect de dezvoltare turistică
Mediaș încearcă să-și recupereze locul pe harta turistică a Transilvaniei printr-o strategie care adună, într-o singură poveste, peste...
Cultură
• 7 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Documentele găsite în Turnul Sfatului au ajuns la Brukenthal. Ce urmează pentru capsula timpului
O capsulă a timpului a fost descoperită în structura Turnului Sfatului din Sibiu, în timpul lucrărilor de restaurare...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 zile
Sute de exemplare de ciuperci, expuse la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu. Expoziția poate fi vizitată în octombrie
Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu va găzdui, în perioada 2–31 octombrie, o expoziție dedicată diversității fungice specifice...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
Capsulă cu documente vechi de peste 100 de ani, descoperită în Turnul Sfatului din Sibiu
O capsulă cilindrică în care se află un mănunchi de documente a fost descoperită luni, în timpul lucrărilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 5 zile
Ministerul Culturii pune la bătaie 1,8 milioane de lei pentru proiecte culturale. Organizațiile independente din Sibiu pot aplica până pe 2 octombrie
Ministerul Culturii lansează marți, 29 septembrie, cea de-a doua sesiune a apelului de proiecte destinat sectorului cultural independent,...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.