Expoziţia "Artişti români pe mapamond", la Institutul Cultural Român din Bucureşti

Expoziţia "Artişti români pe mapamond", la Institutul Cultural Român din Bucureşti

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Preşedintele Institutului Cultural Român, Liviu Jicman a declarat: "Misiunea acestei expoziţii – serie expoziţională în devenire – dezvăluite publicului la sediul Institutului Cultural Român este să exploreze şi să celebreze creaţiile unor artişti români care, prin destinul lor creator, aparţin deja întregii lumi. Opera lor, acum universală prin variatele participări la o multitudine de manifestări de profil, admirată pe simezele eterne ale muzeelor din ţară şi străinătate, a fost validată de critici, precum şi de pasionaţii de artă din mediul privat şi constituie obiectul colecţiilor din lumea întreagă.

Institutul Cultural Român, ajuns la o cifră jubiliară – 20 de ani de la înfiinţare, are onoarea de a prezenta această expoziţie ce enumeră vizual operele unor artişti cunoscuţi atât în mediile de specialitate, cât şi neofiţilor. Beneficiind de sprijinul mediului privat, vom itinera expoziţia „Artişti români pe mapamond” în spaţii care să agreeze acest gen de expuneri care vorbesc vizual de la sine, într-un limbaj absolut universal.”

"Expoziţia propune o călătorie prin istoria artei contemporane, prin opera grafică a principalilor săi protagonişti şi intenţionează să ofere o privire alternativă a celor mai emblematice experienţe artistice  începând din anii 1970 şi până în prezent.

Colecţia avocatului George Şerban este arhicunoscută şi consacrată astăzi ca una dintre cele mai valoroase din ţara noastră, iar o parte importantă din această colecţie este consacrată graficii româneşti însă în expoziţia de faţă, respectiv acest catalog, se găsesc şi lucrări de sculptură. Sunt artişti care au probat în decursul vremii o imensă solidaritate, au lucrat ca o echipă, conformându-se unui pro­gram care azi ar fi greu de imaginat, afirmându-se: Considerăm arta ca un gest de responsabilitate umană. Cu operele noastre, cu efortul nostru colectiv dorim să îndepărtăm formele actuale ale dezumanizării”, a afirmat Alexandru Constantin Chituţă, curatorul expoziţiei şi managerul interimar al Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu.

Colecţionatul George Şerban a împrumutat în mod gratuit lucrările celor peste 50 de artişti care sunt în expoziţie. Acesta a declarat: „În această expoziţie vom vedea o serie de artişti care au absolvit studii de artă în România şi au emigrat, fie înainte de anii '90 (majoritatea), fie după. Unii dintre ei nu mai sunt printre noi, dar au rămas lucrările lor, pe care le colecţionăm, le admirăm şi uneori le expunem în astfel de expoziţii. După anii '90, mulţi dintre ei s-au întors în România sau se întorc cu expoziţii în Bucureşti sau în alte părţi ale ţării. Ne-am gândit întotdeauna la ei ca la nişte români, iar acum (nu pentru prima dată!), îi aducem acasă pentru a fi omagiaţi şi văzuţi de iubitorii de artă de aici, din Bucureşti.”

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În expoziţie vor fi expuse lucrări ale artiştilor: George Apostu, Victor Brauner, Cristian Breazu, Tudor Banuş, Livia Balu, Georgeta Borusz, Ciobanu Victor Vladimir, Doru Covrig, Doina Botez, Oana Cajal, Petru Csehi, Aurel Cojan, Damo Istvan, Horia Damian, Wanda Decca, Camilian Demetrescu, Adrian Dumitrache, Ana Golici, Nicolae Golici, Harry Guttman, Herold Jacques, Hildegard Kleper Paar, Marcel Iancu, Ion Nicodim, Kovacs Johanna, Maschek Şerban Denissa, Mihuleac Wanda, Paul Neagu, Nicăpetre Petre Balanica, Peter Pusztai, Perahim Jules, Raluca Pilat, Georgeta Irina Pusztai, Popa Valentin, Adrian Pora, Magdalena Rădulescu, Dodi Romanaţi, Rusu Petre, Hedda Sterne, Saul Steinberg, Sechel Perrois Delia, Velicu Petre, Csaba Zemlenyi, Vulcănescu Mihu, Traian A. Filip, Popescu Kira Cristinel, Ştefănescu-Scheinder Alma Mariana, Istrati Alexandre, Frankl Sofia, Gert Fabritius.

10 ianuarie 2023 la 18:22
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 2 ore
RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 5 ore
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 6 ore
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 7 ore
TURNU ROŞU: Ansamblul „IA de la Turnu Roşu” pleacă în Grecia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 7 ore
Inteligența Artificială intră în Primăria Sibiu. Roboți software și un asistent AI vor răspunde cetățenilor
Primăria Sibiu pregătește o schimbare importantă în modul în care sibienii vor interacționa cu administrația. Un asistent virtual...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 9 ore
Caniculă în județul Sibiu. La Dumbrăveni se anunță 35 de grade, cea mai ridicată temperatură
Sibienii vor avea parte de un weekend călduros, cu temperaturi care vor ajunge până la 35 de grade....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 10 ore
Ce facem în weekend la Sibiu? Festivalul tomatelor, cărți, drumeții și expoziții
Sibienii au de unde alege în weekendul 22–23 august. Festivalul tomatelor aduce zeci de expozanți la Muzeul ASTRA,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 11 ore
Zona Industrială Vest, trenul periurban și viitorul Liceului „Carol I”. PSC Sibiu, discuții cu Primăria despre dezvoltarea orașului
Dezvoltarea Zonei Industriale Vest, proiectul trenului periurban, viitorul Liceului Tehnologic Construcții și Arhitectură „Carol I” și cadrul urbanistic...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
Artizan Huet revine în ultimul weekend din august. 30 de spații disponibile în Piața Huet
Finalul lunii august aduce o nouă ediție a târgului de produse handmade „Artizan Huet”, organizat de Primăria Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 12 ore
269 de contestații la Bacalaureatul de toamnă în județul Sibiu. Cele mai multe, la Limba română
Candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2026, în județul Sibiu au depus în total...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 12 ore
Regina Maria, propusă pentru redenumirea unui bulevard important al Sibiului
Diana Mureșan, președinta USR Sibiu și consilier local, propune schimbarea denumirii bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.