Expoziţia "Ale somnului făpturi", la Muzeul Brukenthal

Expoziţia "Ale somnului făpturi", la Muzeul Brukenthal

Muzeul Național Brukenthal anunţă prima expoziție de artă contemporană din acest an. Organizată sub auspiciile Zilei Culturii Naționale, expoziția, intitulată "Ale somnului făpturi", după un vers din poezia Vis a lui Mihai Eminescu, prezintă publicului o seamă de lucrări de pictură realizate de artista Gabriela Culic. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Născută în 1965, Gabriela Culic locuiește și creează în București. Este absolventă a Universității Naționale de Arte din București și în decursul timpului a avut numeroase expoziții în România, Franța, Olanda, Statele Unite ale Americii, Belgia ș.a.
Expoziția organizată de Muzeul Național Brukenthal și curatoriată de Alexandru Constantin Chituță, managerul Muzeului Național Brukenthal, prezintă lucrări de pictură ce se remarcă prin tematica aleasă dar și prin tehnica specială de folosire a nisipiului sau a pastei intense de ulei. "Mereu am pus preț și m-am inspirat din ceea ce se întâmplă în visul de noapte, prelungit în visul de peste zi. E ca o prelungire a aceleiași conștiințe, mai libere, descătușate. Visul a avut cea mai mare pondere și greutate în ceea ce m-a inspirat pe mine în artă", spune Gabriela Culic. 

"Expoziția are rolul de a introduce privitorul într-o lume fantastică și eternă aflată în sfera zăpezii și a înghețului. În acest tablou rece și straniu își fac prezența siluetele lupilor, a corbului și în mod fantomatic a siluetei unei ființe feminine sau chiar a artistei. Viața și munca artistului în special, dar și a fiecărui om în parte în general e de cele mai multe ori una presărată cu provocări și încercări, cu tristeți și bucurii, cu neliniști și izbânde. Prezența celor două făpturi animalice au nenumărate simboluri. Lupul a fost adesea descris ca având un „al treilea ochi” și un „al șaselea simț.”
În cultura celtică, corbul înseamnă protecție, inițiere și vindecare, precum și purtător de înțelepciune. De la mesageri întunecați ai morții la păsări negre aducând tragedia, vorba lui George R. Martin în „Cântec de gheață și foc” – „aripi negre, vorbe negre”, corbul și-a căpătat o reputație nemeritată de-a lungul timpului. După Strabon, corbii joacă rolul de mesageri ai zeilor și îndeplinesc funcții profetice.
Așadar, vă invităm să fiți călători în lumea artistică a Gabrielei Culic având ca protectori lupii și corbul. Lucrările artistei simbolizează și personifică și viața de zi cu zi, în care întâlnim clipe fericite și necazuri, prieteni și dușmani", spun organnizatorii.

Vernisajul expoziţiei va avea loc pe 22 ianuarie, de la ora 13, la Muzeul Național Brukenthal, Piața Mare nr.4.

20 ianuarie 2025 la 14:37
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 9 ore
(VIDEO) La un tenis de picior cu Kvaratskhelia, starul de 140 de milioane de euro al lui PSG. Povestea sibiencei care a jucat la FC Hermannstadt şi a fost fotograful oficial al clubului desfiinţat în vară
Cunoscută sibienilor din perioada în care juca pentru echipa feminină a clubului FC Hermannstadt, sau din care a...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 11 ore
Remiză în derbiul cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. Fetele de la Interstar fac un pas important pentru promovarea în Liga 2
Echipa feminină a clubului sibian FC Interstar a terminat la egalitate jocul disputat în deplasa, la Sf. Gheorghe,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Rapid – CSU Sibiu: MJ Randolph, MVP-ul meciului, cu 47 de puncte. ”Fouss” Traore şi ”Mo” Pratt au terminat meciul în double-double
MJ Randolph a fost desemnat MVP-ul meciului din Sala ”Giuleşti”. Shouting Guard-ul lui CSU a avut o evoluţie...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
Elicoptere militare au survolat Sibiul: cadeți din nouă țări au intrat în Mountain Challenge Competition
Douăsprezece echipe de cadeți din nouă țări au ajuns în județul Sibiu pentru prima ediție a Mountain Challenge...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
(CRONICA) CSU Sibiu, victorie în overtime la Rapid, după un meci cu 250 de puncte. MJ Randolph a înscris 47
Baschetbaliştii sibieni au bifat al doilea succes consecutiv în Liga Naţională de Baschet Masculin BCR, după cea cu...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
Doliu în lumea fotbalului sibian. A murit fostul portar al Interului, Florin Cotora
Fotbalul sibian este cutremurat de o veste tristă. S-a stins din viaţă fostul portar Florin Cotora. În vârstă...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cum au fost primiți voluntarii Invictus la Sibiu: studenții Academiei Forțelor Terestre li s-au alăturat pe traseul galben
Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu s-au alăturat, și în acest an, voluntarilor Invictus, militari și...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Weekend perfect pentru gazde şi doar două goluri marcate de formaţiile vizitatoare, în SuperLiga Sibiu. Rocadă pe podium
Toate cele patru meciuri din etapa a VII-a a primului eşalon judeţean au fost câştigate de gazde, după...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 21.10.2026 OCNA SIBIULUI,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
„Cine sunt eu mai mult decât mine?”: filme despre război, abuz și traume moștenite, la Astra Film Festival
A doua zi a Astra Film Festival a adus în fața publicului povești despre război, copii abandonați, abuzuri...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Csilla Kató, despre efortul din spatele Astra Film Festival: „Sunt multe lucruri care trebuie înțelese”
Astra Film Festival nu înseamnă doar nouă zile de proiecții, ci și ani de muncă, energie și preocupare...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Măldărăşanu la naţionala de tineret? “Mă văd să antrenez zi de zi”
Liber de contract de aproape un an, după despărţirea de FC Hermannstadt, din decembrie 2025, Marius Măldărăşanu susţine...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.