În cursul ultimilor vreo zece ani am scris în repetate rânduri despre volumele de istorie literară semnate de tandemul Liliana și Ioan Popa. Sunt sibieni prin adopție, au scris mult despre Sibiu, despre experiențele tipografice și despre cărțile izvodite aici, dar, mai mult decât atât, au perseverat în acțiunea de a pune în valoare personalitatea unui nume important al iluminismului transilvănean: avocatul și literatul Vasile Aaron (1780-1821), trăitor la Sibiu de prin 1804 până la sfârșitul vieții sale pământene. Am avut privilegiul de a comenta câteva dintre volumele care au alcătuit integrala Vasile Aaron, acele cărți care ar trebui să constitue elementul de analiză pentru viitor al istoricilor literari în reconsiderarea activității cărturarului iluminist pornit din școlile Blajului și ale Clujului; adevărul este că literatul-avocat a fost cunoscut cu totul superficial, a fost marginalizat de cercetătorii mai vechi, ale căror opinii, cel mai adesea nefondate, au făcut carieră și încă mai fac, din lene intelectuală. Ultima tipăritură pe care am comentat-o, cât m-am priceput,  a fost excelenta monografie dedicată lui Aaron, o ediție a doua, revăzută și adăugită, apărută în urmă cu doi ani, când autorii încercau să lanseze o acțiune de marcare a celor 200 de ani de la trecerea prematură a literatului la cele veșnice. Sperau doar!

Multe dintre comentariile mele începeau cu formula „soții Popa ne-au surprins”. Unele dintre ele se încheiau cu întrebarea „oare cu ce ne vor mai surprinde?”. În urmă cu doi ani, nu am mai pus această întrebare, pentru că nu îmi închipuiam că cei doi vor continua să lucreze, știindu-i trecuți deja de pragul a opt decenii și „exersând bucuriile” pe care scurgerea inexorabilă a timpului poate să le reverse peste trupuri și peste suflete. Peste ale tuturor, fără discriminare! Iată de ce am fost surprins, de fapt mai mult decât surprins (nu găsesc termenul potrivit) când am fost întrebat dacă nu sunt dispus, încă o dată, să alcătuiesc un scurt comentariu de prezentare a încă unei cărți gândite de autori în siajul celor despre scrierile dedicate de ei redescoperirii lui Vasile Aaron. Iar surprinderea/mirarea a devenit uluială când am primit textul în cauză, cuprinzând peste 260 de scrisori primite de avocatul român (primul avocat român care a câștigat dreptul de a pleda în fața instanțelor de judecată din teritoriul Universității Săsești, cum precizează autorii!), lucrând cu precădere pentru români începând din anul stabilirii lui la Sibiu, până în august 1821 când, prematur, a plecat în altă lume.

Scriu cu oarecare sfială despre conținutul volumului 269 de scrisori către Vasile Aaron. Din mai multe motive. Primul: nu sunt un bun cunoscător al acelei epoci a istoriei Transilvaniei, puțin studiată, chiar tratată superficial uneori; cele mai multe lucruri despre acele vremuri nu le-am învățat la școală, ci le-am aflat din studiile, din prefețele cărților despre Vasile Aaron. Al doilea: Nu mai sunt nici eu foarte tânăr, aici unde trăiesc, în Mările Sudului, nici nu am acces la cărțile și la revistele culturale din țară, încât nu cunosc ecoul pe care l-a avut în cercurile intelectuale de profil apariția opurilor alcătuite de soții Popa. În al treilea rând: Nu sunt sigur că pot folosi limbajul elevat al criticilor de profesie, dintre care unii scriu atât de adânc încât muritorii de rând ori nu pricep nimic, ori pricep câte ceva, puțin și rău, după cum îi duce capul. Și mai este ceva, mă simt prea mic în fața numelor mari prezente în această carte, în calitate de corespondenți ai avocatului sibian, unele dintre ele de-a dreptul copleșitoare pentru cineva de calibrul meu. Gândiți-vă că, dacă cineva ar descoperi un text inedit al lui Gheorghe Șincai, de exemplu, s-ar face mare tam-tam în mediile de specialitate (posibil!), iar în cartea aceasta sunt șase scrisori în care cărturarul vorbește despre scrierile și despre speranțele și despre disperările sale. Mai este o scrisoare interesantă de la Petru Maior, două scrisori de la Samuil Micu; printre expeditori se află un român din  Țara moților, necunoscutul pentu noi Constantin Farcaș, fost coleg al lui Aaron la Cluj, ajuns mai târziu profesor la Universitatea din Zagreb, fiind considerat ungur; li se adaugă un profesor latinist orădean Michael Tertina, apoi episcopul greco-catolic de Oradea-Mare Samuil Vulcan, mitropolitul muntean Dositei Filitti, clerici ai episcopiei de la Blaj, Ioan Barac, Constantin Boghici și mulți alții, foarte mulți din zona Brașovului; majoritatea expeditorilor, oameni din toate categoriile sociale ale Transilvaniei i s-au adresat lui Vasile Aaron pentru a primi ajutor în cauze juridice, de la cele matrimoniale până la pricini comercial-financiare. Sunt foarte multe epistole de la principele Emanoil Brâncoveanu, de la membri ai familiei acestuia și de la slujbași ai curții sale, toate în cauza posesiunilor brâncovenești din sudul Transilvaniei; de asemenea numeroase misive provin de la avocatul brașovean Vasile/Vasilie Moldovan, ca și de la funcționarul gubernial Dimitrie Racz/Rațiu. Expeditorii, cărturari, clerici, avocați, funcționari, negustori, multe nume necunoscute mie, dar sunt sigur că și foarte multor altora, sunt în număr de aproape 100. Unele dintre epistolele prezente în cartea îngrijită de soții Popa sunt transcrieri ale unor texte redactate în limba română cu slove chirilice, în spiritul epocii, dar și câteva cu litere latine și cu ortografie pe care noi,cei de acum, am fi tentați să o considerăm ciudată; de fapt este o modalitate de scriere influențată de cea germană sau maghiară, dar merită să ne oprim asupra acestor încercări de folosire a alfabetului latin în corespondența particulară, un domeniu puțin cunoscut până scum. Ar trebui ca asemenea încercări, încă foarte reduse la număr, nu ar fi putut constitui semnale ale necesității introducerii alfabetului latin, cu stabilirea unei ortografii adecvate, în locul alfabetului de sorginte slavonă, apărat cu cerbicie de o parte a clerului românesc din Transilvania, ca dovadă a apartenenței la un anume rit creștin considerat a fi singurul adevărat și singurul frecventabil. Alte scrisori sunt transcrieri și traduceri din limba latină, din limbile germană și maghiară, rezultate ale experienței de arhivist a doamnei Liliana Popa, pusă acum în slujba unui demers de profund interes cultural. Nu știu dacă cititorii pot înțelege ce efort presupune o asemenea întreprindere, care este o adevărată strădanie de benedictin. Și nu pot să nu remarc preocuparea autorilor de a lăsa cât mai puține lucruri nelămurite, oferind informații bogate, foarte mult necesare, despre majoritatea expeditorilor și dând explicații pertinente, de natură istorică, socială etc. în bogatele note de subsol. Glosarul adăugat este mai mult decât util, fiind și o dovadă a respectului autorilor pentru cei care se vor încumeta să deschidă o carte care nu este nici amuzantă, nici de „dezvoltare personală”, nici nu oferă calea sigură pentru îmbogățire și nu are nici fotografii: nici cuminți, nici deocheate!

Nu pot să nu subliniez importanța studiului introductiv, fără ale cărui explicații de natură istorică, juridică, lingvistică etc. multe lucruri ar fi rămas de neînțeles cititorului, iar unele texte din volumul de scrisori ar fi fost greu inteligibile.

Sunt convins că acest recent volum, alcătuit cu migăloasă grijă, datorat osârdiei întru cultură a soților Liliana Maria și Ioan-Nicolae Popa, doi cercetători din generația încărunțită, care tac și fac, după cum glăsuiește o bătrână formulare a limbii noastre, va fi apreciat la valoarea meritată, nu doar de oamenii de cultură, ci și de cei cu atribuții în deciziile administrative ale Sibiului. Poate și mai de sus! Nu este vorba doar despre autorii acestui volum, ci despre toți intelectualii care se străduiesc să lase o urmă a trecerii lor pe acest pământ românesc.

Cartea aceasta ar merita mai mult decât modestele mele rânduri menite doar să anunțe apariția ei. Și cred că nu greșesc dacă închei amintind ceea ce mărturisesc autorii, spre sfârșitul studiului introductiv: să-și facă simțită prezența continuatorii, tineri care să se aplece cu aplicație și cu determinare asupra documentelor nestudiate încă, existente în fondul documentar Vasile Aaron, în general asupra documentelor păstrate la Sibiu, nenumăratele documente nemțești și latinești care așteaptă să fie scoase din întunericul uitării. Eu l-am perceput ca o chemare la predare de ștafetă. Veniți și faceți mai mult și mai bine decât am putut face noi!

Rurunga, iunie 2023,

Ioan I. Lazăr.