Eroii neamului, cinstiţi la Agnita de Ziua Înălţării Domnului

Eroii neamului, cinstiţi la Agnita de Ziua Înălţării Domnului

Ca în fiecare an, după săvârşirea liturghiei de sărbătoarea Înălţării Domnului, sunetele clopotelor Catedralei din Agnita i-au însoţit pe credincioşi spre Parcul  Căpitan Axente Lene, la monumentul eroilor agniţeni.  A fost „Ziua eroilor”, 
zi de recunoştinţă şi de comemorare a celor care au luptat aducând jertfa supremă pe altarul patriei.
Ceremonia a început cu intonarea Imnului Naţional, apoi pe ritmul Imnului Eroilor, pe soclul monumentului au fost depuse coroane de flori de către Primăria Agnita, Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu, Consiliul Local al oraşului, reprezentan­ţii instituţiilor şi ai partidelor politice din Agnita.
A urmat o slujbă religioasă oficiată de preoţii parohiilor din oraş, care s-au rugat pentru odihna sufletelor ce s-au ridicat la ceruri lup­tând pentru patrie, pentru libertatea neamului.
Preotul Florin Ţânţ, într-o scurtă alocuţiune, a subliniat faptul că „pomenirea eroilor români din toate timpurile, ca şi cultul morţilor ,în general, reprezintă acte de statornicie, conti­nuitate şi unitate în cuget şi-n simţire de-a lungul generaţiilor.
… Cultul eroilor este o adevărată cultură a su­fletului românesc care crede, simte şi mărtu­riseşte că iubirea este mai tare decât moartea”.
În cuvântarea sa, colonelul Ginel Blaga reprezentantul Centrului Naţional de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu a vorbit despre istoria sărbătoririi Zilei Eroilor, începând cu Tratatul de la Versailles din 1919, legea din mai 1920 prin care s-a stabilit ca eroii români să fie sărbătoriţi cu prilejul Zilei Înălţării Dom­nului, schimbările din timpul comunismului şi revenirea în 2003, la vechea hotărâre de comemorare a eroilor în zi sfântă.
„Datorăm respect şi recunoştinţă eroilor neamului, veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial şi veteranilor teatrelor de operaţiuni deopotrivă”.
Primarul oraşului Agnita, Alin-Ciprian Schiau-Gull, în mesajul dedicat Zilei Eroilor  a subliniat faptul că, „fără cinstirea eroilor, amintirile nea­mului se şterg, iar peste tradiţiile multiseculare se aşterne uitarea şi nu trebuie să fie uitate vreodată numele scrise pe mormintele şi mo­­nu­mentele ridicate în cinstea eroilor, de aceea îi pomenim din generaţie în generaţie. Libertatea din zilele noastre, bucuria de astăzi nu ar fi fost posibile fără această dăruire până la sacrificiu a celor care au trăit înaintea noastră”.
A urmat o suită de cântece patriotice interpre­tate de Corala  Casei de Cultură Ilarion Cocişiu, formată din elevii şcolilor din Agnita, îndrumaţi de profesorii Doina Părău şi Dan Stângaciu.
Ceremonia s-a încheiat cu melodia Linişte, cântată la trompetă de Dan Stângaciu pe acordurile căreia elevii au aşezat câte o garoafă roşie sub numele eroilor scrise pe monument.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor -
05 iunie 2022 la 19:16
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Daniela Cîmpean, mesaj de Ziua Mondială a AVC: „Interesul pacienților este întotdeauna pe primul loc”. Investiții de 24,8 milioane de lei la Spitalul Județean Sibiu
De Ziua Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (AVC), marcată anual pe 29 octombrie, președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu Volei pierde la Craiova, dar obţine primul punct de la înfiinţarea echipei
Echipa de volei feminin a Clubului Sportiv Universitar Sibiu a obţinut, în această după-masă, primul punct din istoria...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Performanţă de excepţie pentru Anastasia Băcilă: vicecampioană naţională de seniori la numai 16 ani. Palmaresul sibiencei înaintea Cupei şi Campionatului Mondial de juniori
Patinatoarea legitimată la Clubul Sportiv Şcolar – CS Societatea de Patinaj Sibiu a obţinut o nouă performanţă notabilă,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 zile
SĂLIȘTE: Moment special la UAMS, sfințirea troiței din curtea instituției
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
”Călăreţii roşii”, fără antrenorul Neluţu Luca pe bancă la meciurile cu Olimpia şi Ştefăneştii de Jos. Cea mai drastică suspendare a primit-o antrenorul cu portarii
Cei trei oficiali ai echipei CSC Şelimbăr care au văzut cartonaşul roşu în finalul meciului de pe ”Municipal”,...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Echipa Academiei de Fotbal Alma profită de înfrângerea Răşinariului şi urcă pe podium. AFC Agnita şi ACS Bradu continuă duelul la vârf
Toate cele patru meciuri din etapa a VIII-a s-au încheiat cu victoria gazdelor. Campioana şi vicecampioana judeţeană s-au...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
(FOTO) Trei titluri de campioane europene pentru sportivele de la CS Karate Haiboku Şura Mică
Performanţă deosebită pentru sportul din comuna sibiană Şura Mică. Sportivele de la Clubului Sportiv Karate Haiboku au cucerit...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Patru medalii pentru CSM Sibiu la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria
Benjamin Blăjan a obţinut medalia de aur la Cupa Mondială de Skandenberg “Judgement Day” din Ungaria, eveniment desfăşurat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
FCSB, surclasată la Sibiu. Interstarul continuă să conducă seria, având de departe cel mai bun atac
Fetele de la Interstar au câştigat, duminică, cu 7-0 meciul disputat pe terenul de iarbă al Bazei Sportive...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Debut în forţă pentru “panterele” U19 în Campionatul Naţional: trei victorii și un derbi spectaculos, câștigat după două mingi de meci salvate
Echipa de junioare U19 a clubului ACS Champions a început excelent sezonul 2026/2027, obținând trei victorii din tot...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 3 zile
Handbaliştii sibieni îi administrează liderului CSŞ Sighişoara prima înfrângere. Victorie la limită, obţinută în ultimul minut
Echipa Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu a câştigat, sâmbătă, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale nr....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.