Elevii Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă nr.1 Sibiu vor fi mutați după modernizarea și extinderea Școlii nr. 22

Consiliul Județean Sibiu a emis ordinul de începere pentru întocmirea documentațiilor tehnice privind reabilitarea, modernizarea și extinderea Școlii nr.22 în vederea relocării Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă nr.1 Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Termenul pentru realizarea acestor documente este de 4 luni de la emiterea ordinului de începere. Ulterior vor fi demarate lucrările de execuție pentru modernizarea și extinderea Școlii.

Investiția se desfășoară prin intermediul fondurilor europene atrase de Consiliul Județean Sibiu, iar valoarea contractului semnat cu SC Conlan S.R.L. și care cuprinde servicii de proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări se ridică la suma de 10.708.691,83 lei cu TVA inclus.

Clădirea Școlii nr. 22 este situată în curtea Spitalului Clinic de Psihiatrie ”Dr. Gh. Preda” și va fi extinsă cu un nou corp, care va include săli de clasă pentru școlari cu deficiență severă, săli de clasă pentru școlari cu deficiență medie/ușoară, cancelarie pentru cadrele didactice, birouri oficiu, arhivă, magazine, sală depozitare materiale didactice, un atelier de informatică, spălătorie, depozitare, centrală termică.

De asemenea, vor fi realizate o sală de art terapie, o sală de stimulare senzo/ludoterapie și sală time-out, un cabinet medical și unul stomatologic, ateliere de profesionalizare pentru băieți și pentru fete, cabinet consiliere și cabinet pentru asistent social, 4 cabinete logopedice, bazin, sala kinetoterapie și grupuri sanitare la fiecare nivel.

 

 

 

 

 

05 iulie 2022 la 11:53

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Un tânăr de 21 ani, amendat cu 4000 de lei, după ce a fost prins conducând cu 150 km/h pe Șoseaua Alba Iulia
Un tânăr de 21 ani, a fost sanționat deoarece a depășit cu mult limita de viteză admisă pe...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 6 ore
Patru tineri reținuți pentru furt de articole vestimentare și produse cosmetice
Patru tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, sunt bănuiți că ar fi sustras articole...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 8 ore
Simpozion dedicat cardinalului Iuliu Hossu la Biblioteca ASTRA
Despărţământul Sibiu al Asociațiunii ASTRA și Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în parteneriat cu Arhieparia Greco-Catolică de Alba-Iulia și...
Cultură
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 9 ore
Intrare liberă la Muzeul ASTRA sâmbătă, de Noaptea Muzeelor
Muzeul ASTRA  își deschide porțile sâmbătă, 17 mai, cu ocazia evenimentelor Noaptea Muzeelor și „Ziua Muzeelor”. Accesul publicului...
Actualitate
1 min de citit