Angajații din învățământ au protestat împotriva măsurilor vehiculate pentru reducerea deficitului bugetar. Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sibiu, afiliat la Federația Sindicatelor din Educație “SPIRU HARET” a transmis că în 95% din unitățile de învățământ de pe raza județului Sibiu s-a desfășurat acțiunea de protest.
Această situație a produs o profundă indignare în rândul tuturor sindicaliștilor, care au solicitat măsuri urgente, o atitudine adecvată din partea autorităților, precum și restabilirea legalității, cu recunoașterea implicită a drepturilor de care au beneficiat până în prezent, în baza unor acte normative legale.
„Oare cum este posibil ca societatea noastră să nu consimtă la rolul decisiv pe care îl are educația în viața de zi cu zi? Rolul esențial al acesteia este însăși evoluția societății, prin condițiile de securitate fizică și financiară aflate într-un progres continuu — factori care asigură liniștea socială. Echilibrul în societate nu este dat de păreri, ci de asumarea pregătirii fiecăruia dintre noi, respectiv de înțelegerea și respectarea comunității didactice, în lipsa căreia nu am fi simțit nevoia de aprofundare a dezvoltării noastre, atât profesionale, cât și financiare. Răbdarea este virtutea noastră, a comunității didactice, și este necesar să se înțeleagă că avem nevoie ca legile specifice și acordurile asumate politic să fie respectate — nu în funcție de numele sau partidul politic al celor care le-au semnat, ci în virtutea funcției publice exercitate. Solicităm salarii decente și insistăm să nu se confunde acestea cu acordarea de sporuri și indemnizații, întrucât beneficiarii acestora sunt puțini”, a transmis directorul comunicare S.I.P. Sibiu, Iulia Dănilă.
De asemenea, Sindicatul Învățământului Preuniversitar Sibiu a mai declarat faptul că întreaga clasă politică ar trebui să pună pe primul loc comunitatea didactică, pentru ca toate celelalte domenii să poată performa. Reprezentanții sindicatului au atras atenția și asupra impactului ordonanței „trenuleț” și subliniază că, în școală, nu s-a predat niciodată lecția curajului în sensul sfidării. Cu toate acestea, dacă este necesar, îi așteaptă pe politicieni la ore remediale, în regim de voluntariat: „Voi, politicienii, ar trebui să protestați în favoarea comunității didactice, ca formă de apreciere pentru statutul pe care îl dețineți! Precizăm că acțiunile noastre de protest nu au legătură cu susținerea vreunui partid politic și nu dorim să fie asociate cu discuțiile interne ale guvernanților”.