Echipamente de protecție și dispozitive medicale din fonduri europene pentru școlile din Mediaș: măști, dezinfectant, nebulizatoare, lămpi UV

Peste 1 milion de măști, zeci de litri de dezinfectant, halate, nebulizatoare, lămpi UV sau aparate pentru prosoape de unică folosință vor ajunge la școlile din Mediaș, printr-un proiect cu finanțare europeană.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reprezentanții Primăriei Mediaș au semnat zilele acestea contractul de finanțare pentru proiectul „Consolidarea capacității unităților de învățământ din Municipiul Mediaș, județul Sibiu, în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul SARS COV 2 – 2020”, finanțat integral din fonduri europene nerambursabile, în valoare totală de peste 6 milioane de lei.

Vor fi achiziționate echipamente de protecție în valoare de peste 2.350.000 lei, constând în aproximativ 730.000 de măști faciale pentru adulți și 300.000 de măști pentru copii, aproximativ 16.500 halate de unică folosință, peste 26.000  de litri dezinfectant suprafețe de nivel mediu, 12.000 de litri dezinfectant pentru nebulizator și aproximativ 40.000 de litri dezinfectant de mâini. Obiectivele proiectului constau în achiziționarea de echipamente de protecție, precum și dispozitive medicale pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul nostru, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID 19.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În ceea ce privește dispozitivele medicale care vor ajunge în instituțiile școlare, valoarea acestora este de peste 3.600.000 lei și constau în aproximativ 200 de echipamente automate de dezinfecție prin nebulizare, 390 de lămpi bactericide UV, precum și peste 170 de dispensere pentru prosoape de hârtie.

          „6 milioane de lei este valoarea contractului pe care l-am semnat, pe fonduri europene nerambursabile, pentru consolidarea capacității unităților de învățământ din Municipiul Mediaș, în vederea gestionării situației de pandemie generată de virusul SARS COV 2. Concret, acest proiect este împărțit în două etape, și anume valoarea de peste 3 milioane de lei pentru achiziția de echipament automat de dezinfecție prin nebulizare și lămpi bactericide. Cea de-a doua etapă a proiectului, care are valoarea de peste 2 milioane de lei se referă la achiziția de dezinfectanți mâini, dezinfectant pentru nebulizator și dezinfectanți suprafețe pentru nivel mediu. Menționez faptul că este pentru prima dată când Primăria Municipiului Mediaș face o astfel de achiziție din fonduri europene nerambursabile“, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman, potrivit unui comunicat al administrației medieșene.

 

Autor
11 ianuarie 2022 la 11:47
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 13 ore
Furtuna i-a lăsat fără numere de înmatriculare
Aversele de marți după-amiază au creat probleme conducătorilor auto, unii preferând să “tragă pe dreapta”, alții alegând să-și...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 17 ore
(ACTUALIZARE Bilanțul pagubelor produse de vijelia din această după-masă, la Sibiu: 14 subsoluri inundate, un copac prăbușit pe carosabil
Pompierii sibieni au intervenit în total la un număr de 18 solicitări venite pe numărul unic pentru apeluri...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Elevii sibieni, indeciși după Evaluarea Națională: „Am pus 13 opțiuni, vedem la care dintre ele voi intra”
A început oficial perioada de înscriere la liceu, iar elevii sibieni care au susținut Evaluarea Națională își completează...
Actualitate
3 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
La Cristian a început primul recital din 2025 pe „Orga celor doi David”
Organistul de renume internațional Bálint Karosi a deschis în această lună șirul conceretelor reunite sub titulatura: ”Grand Organ...
Actualitate
2 min de citit
Autor Adrian POPESCU
acum 1 zi
Organizatorii Concursului Internațional „Carl Filtsch” pregătesc deja ediția aniversară
Cele  cinci zile intense dedicate pianului au reunit  zeci de tineri talentați din întreaga lume, dornici de a...
Actualitate
3 min de citit
acum 1 zi
Despre biopolitică și spiritualitate, într-un spațiu neconvențional, la o lansare inedită de carte
Recent, într-un spațiu mai puțin convențional, Viorella Manolache și-a lansat cartea Alternativa lui Michel Foucault la modelul diferențiat...
Cultură
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Un șofer de 44 de ani a intrat cu mașina într-un șanț, în zona Mediaș
Polițiștii rutieri au intervenit luni după-masă la un autoaccident rutier produs pe DN 14, la intersectie cu breteaua...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Biserica din Turnu Roșu, ctitorită de Matei Basarab, primește 200.000 lei de la Consiliul Județean Sibiu
Pe ordinea de zi a consilierilor județeni convocați în ședința ordinară din 30 iulie ac, se află un...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 1 zi
Ne scriu cititorii: „Afișe pe toți stâlpii, trotinete ca la nebuni. Nu-i vede nimeni!”
Parcul Sub Arini, în teorie oaza de verdeață și liniște din mijlocul urbei, are statutul de parc. Cel...
Actualitate
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 2 zile
Triatlonul Binder Lake: o zi în care sportul a purtat un alt sens
Duminică dimineața, la răsăritul soarelui peste Lacul Binder, liniștea apei a fost spartă de emoție, pași grăbiți și...
Eveniment
3 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Jurnalistul Cătălin Striblea: „Sibiul este un județ binecuvântat”. Avem poteci montane cât distanța Sibiu – Viena
Prezent în calitate de moderator al dialogurilor „Carpathia Talks”, organizate la Sebeșu de Sus în cadrul Făgăraș Fest,...
Actualitate
4 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 zile
Directorul Muzeului Astra a făcut senzație cu „cuțâtoaia” la Făgăraș Fest
Atelierul de șindrilar al Muzeului Astra a stârnit curiozitatea celor veniți să petreacă pe muzică bună și să...
Actualitate
2 min de citit